Meryl Streep: Sunt o familista convinsa

Ele au vazut filmul?
–  Nu inca. Dar abia astept sa-l vada. Nu au putut veni la premiera de la New York. Cred insa ca le va placea la nebunie. De fapt, stiu sigur ca le va placea. Imi cunosc copiii foarte bine.

Isi vor vedea mama cantand si dansand in tinute din spandex.
–  Sa stiti ca au vazut cateva poze din film si s-au simtit oarecum jenate de toate ipostazele caraghioase in care apar. Dar repet. Sunt sigura ca le va placea.

In „Evening” ati jucat alaturi de fata dumneavoastra cea mare, Marnie Gummer.
–  Ce experienta frumoasa! Eu am interpretat rolul unei batrane, iar ea al unei copile. Ciudat e faptul ca ea m-a ajutat sa obtin acest rol, pentru ca nu aveau inca pe cineva care sa fie Lila Ross si Marnie le-a zis producatorilor ca eu m-as potrivi cel mai bine.

De altfel Marnie pare sa fie o versiune mai tanara a lui Meryl Streep.
–  Ma bucur daca asta crede lumea. Si ea s-ar simti flatata. Si poate chiar putin speriata. Dar s-ar descurca de minune.

Cand a inceput sa studieze actoria si, mai tarziu, cand a obtinut primul rol intr-un film, v-ati aratat oarecum tematoare. De ce?
–  Nu stiu. Cred ca a fost putin ciudat, ca orice inceput. Am vorbit foarte mult cu ea pe tema asta si ea niciodata nu a parut dispusa sa ma asculte. Cel putin in aparenta. Pentru ca, desi copiii iti dau impresia ca nu vor sa tina cont de sfaturile parintilor, pe termen lung constati ca au facut intocmai cum le-ai spus. Si de aceea a ajuns o actrita in toata puterea cuvantului.

Paradoxal, nimic din ce ii spun acum nu ii este strain. Ii place foarte mult ceea ce face, e foarte talentata si e un om muncitor. A intrat intr-o industrie foarte dura, mai ales pentru cei tineri, dar cred ca se descurca foarte bine.

Impreuna cu mama ei, la Rockefeller Plaza, in New York

 

Dumneavoastra cum ati reusit sa stabiliti un echilibru intre actorie si familie?
–  Nu stiu cat de bine am reusit sa fac asta, dar stiu ca ma straduiesc si m-am straduit dintotdeauna sa pun familia pe primul loc. Nimic profesional nu ma satisface daca acasa nu e liniste, respect si intelegere. Poate de aceea si am acelasi sot din 1978. Don Gummer e singurul meu sot de altfel. E nevoie de multe sacrificii si la un moment dat pot aparea frustrari, fie la locul de munca, fie acasa. Insa familia e cel mai bun lucru din viata fiecaruia dintre noi, fara de care chiar nu imi pot imagina cum ar fi viata.

Indiferent de cat succes as fi avut pana acum si cat de mult pot crede unii ca am stat departe de cei dragi, intotdeauna ei au fost pe primul loc. Sunt o familista convinsa.

E dragostea un fel de terapie?
–  Nu stiu. Poate pentru artisti, desi eu nu ma consider la fel de „artist” ca un pictor sau un sculptor, de pilda. Dar e posibil sa fie si terapie si imaginatie si un foarte bun exercitiu intelectual.

Cum faceti sa apareti mereu alta cu fiecare rol?
–  Fizic, e vorba de culoarea parului. Apoi de imaginatie, de accentul cu care vorbesc, de puterea mea de a ma reinterpreta. Sunt ca un desig­ner, in fiecare sezon vin cu o noua colectie. Cum asa? Greu de zis. Tine mai mult de natura interioara si de structura fiecaruia dintre noi.