Ștefania Filip – Despre curaj, credință și puterea de a o lua de la capăt

Ștefania Filip vorbește cu blândețe și autenticitate despre curajul de a-ți asculta sufletul atunci când viața te cheamă spre alt drum. După o carieră în Poliție, a ales să-și urmeze inima și să pășească în lumea transformării interioare, trecând prin sport, nutriție și, în final, terapie holistică. În munca sa, Ștefania îmbină știința cu credința, ascultarea profundă cu respectul pentru unicitatea fiecărui om, ajutându-i pe cei din fața ei să se reconecteze cu esența lor și cu puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Ștefania Filip: Pot spune că motivația mea a venit din propriul proces de transformare. După ce am plecat, din proprie alegere, dintr-un job sigur și mult visat – cel din cadrul Poliției, unde am muncit enorm și am investit ani de studiu și efort – am simțit că mi-am încheiat misiunea acolo, doar că nu știam încotro mă voi îndrepta.

M-am format apoi ca instructor de kangoo jumps și aerobic și nutriționist. Am continuat cu antrenamentele de grup, chiar în aer liber, în plină pandemie. A fost o lume care mi-a deschis multe uși și multe posibilități. Au urmat primele colaborări, prima apariție la o emisiune TV, primele proiecte frumoase… și o bucurie profundă de a fi aproape de oameni.

Apoi, la un moment dat, am realizat că nu este vorba doar despre sport sau nutriție — deși acestea au fost și rămân importante. Dincolo de kilograme, de alimentație sau de antrenamente, se ascund frici, convingeri limitative, dureri neexprimate, povești de viață. Acolo am simțit chemarea adevărată: să merg mai adânc, către esența omului. Așa am ajuns să mă formez ca terapeut holistic și coach, descoperind o lume fascinantă — cea a transformării interioare.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Ș.F.: Rezistența la durere. De multe ori vrem transformare, dar fără disconfort. Cea mai mare provocare este să stai cu tine, cu adevărul tău, fără măști. E nevoie de curaj ca să-ți privești umbrele, fricile și sabotorii interni.

Dezvoltarea personală nu este doar despre a „gândi pozitiv”, ci despre a fi sincer cu tine și a te uita cu blândețe acolo unde doare.

Cum te asiguri că rămâi obiectivă și imparțială atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Ș.F.: Mă asigur că rămân obiectivă și imparțială în primul rând prin felul meu de a fi. Am observat, în timp, că fiecare client care ajunge la mine este, într-un fel, o oglindă. În el se reflectă și lumina mea, și umbrele mele, și lecțiile pe care poate încă le învăț. De aceea, fiecare întâlnire devine și pentru mine o formă de autocunoaștere și creștere.

Felul meu de a fi e unic — cu toate reușitele, gafele, rătăcirile și începuturile de la zero. Am cunoscut cum e să fii jos și cum e să fii sus, cum e să simți disperarea și cum e să-ți găsești din nou curajul. Am avut momente în care am crezut că pierd tot… ca să descopăr, mai târziu, că de fapt câștigam.

Am trecut prin atâtea etape și experiențe încât, poate paradoxal, tocmai acest drum plin de contraste mă ajută să-mi păstrez obiectivitatea. Nu privesc omul din fața mea de sus, ci de alături. Nu sunt acolo să dau verdicte, ci îl însoțesc, cu respect și empatie, știind că fiecare proces e sacru și unic.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Ș.F.: Dacă ar fi să aleg una, aș spune ascultarea. Poate părea ceva simplu, dar în realitate, e rară. Să asculți cu adevărat înseamnă să fii complet prezent — nu doar la ceea ce spune omul, ci și la ceea ce nu spune.

Să simți emoția din spatele cuvintelor.

Pe lângă ascultare, contează mult și întrebările potrivite. Nu sunt acolo să dau răspunsuri, ci să-l ajut pe om să le descopere singur. De multe ori, o întrebare pusă la momentul potrivit poate deschide uși către zone profunde de lucru.

Mă adaptez mereu după energia și nevoile celui din fața mea. Și, peste toate, mă las ghidată de Dumnezeu. Înainte de fiecare sesiune, mă rog să fiu un canal curat — să nu vorbesc din ego, ci din inspirația și înțelepciunea care vin de Sus. Acolo se întâmplă adevărata lucrare.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

Ș.F.: Pentru mine, este foarte important ceea ce fac atât înainte, cât și după fiecare sesiune. Mă ajută enorm rugăciunea, natura, retragerile mele din oraș, spovedania și împărtășania. Sunt spații de curățare sufletească.

Dar și grija față de trup este esențială. Sportul este aliatul meu, prietenul meu de nădejde — mă ajută să eliberez tensiunile și mă binedispune. Mă asigur că beau suficientă apă, că mă odihnesc și că îmi ofer pauzele de care au nevoie. În același timp, evit pe cât posibil spațiile aglomerate sau haotice, pentru că simt cât de ușor se poate pierde liniștea în astfel de medii.

Cred că nu poți fi un sprijin real pentru alții dacă nu ai grijă de tine mai întâi — de suflet, de minte și de trup.

Toate sunt legate, iar armonia se construiește zi de zi, prin lucrurile simple, dar făcute conștient.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Ș.F.: În primul rând, să o facă doar dacă simte chemarea autentică — din inimă, nu din dorința de a fi într-un trend sau pentru că pare „frumos”. Munca aceasta nu e despre teorii, ci despre oameni, despre emoții, despre propriile răni. E o întâlnire continuă cu propria persoană, care cere profunzime, curaj și multă smerenie.

Să investească în formare, dar mai ales în propriul proces de lucru. Nu poți duce un om mai departe decât ai mers tu însuți. Și să aibă răbdare — cu drumul, cu procesul, cu sine. Să înțeleagă că lucrurile nu se așază peste noapte, dar fiecare pas contează.

Să ceară îndrumare, să caute oameni cu care rezonează, care trăiesc aceleași valori. E important să nu te forțezi să mergi pe un drum care nu ți se potrivește, doar pentru că „așa se face”.

Și poate cel mai sincer sfat: să nu se sperie dacă, pe parcurs, se simte pierdut. Și eu am fost acolo. Au fost momente în care m-am simțit derutată, în care am vrut să renunț sau nu mai vedeam sensul. Dar tocmai acele momente m-au format. M-au învățat să am credință, să am curaj și să merg înainte, chiar și atunci când nu vedeam drumul limpede.

Pentru că adevărata chemare nu dispare. Se poate ascunde o vreme, dar mereu te va chema înapoi acolo unde e locul tău. E important de știut că pe acest drum vor apărea și dezamăgiri. Poate nu va rezona cu toate metodele sau cu toți formatorii. Și e firesc. Fiecare etapă ne arată ceva despre noi. Să privească tot acest proces cu curiozitate și detașare, ca pe o continuă formare și transformare.

Ce resurse recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Ș.F.: În primul rând, să înceapă cu ei. Cea mai valoroasă resursă este propria viața și felul în care alegem să ne raportăm la ea. E un citat care mă ghidează, chiar a fost motto-ul unui eveniment de ale mele: „Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubești familia.” de Maria Tereza. Acesta este punctul de plecare.

Orice formare profesională e importantă, dar cel mai important e lucru interior. De aceea, recomand ca oricine dorește să lucreze cu oamenii să înceapă prin a lucra profund cu sine.

Apoi, să caute cursuri și formări care îi cheamă cu adevărat, nu doar cele care sunt în trend. Eu cred mult în acele întâlniri rânduite de Dumnezeu — oameni, mentori și profesori care apar exact când e momentul potrivit.

Cărțile mele de suflet sunt cele care te aduc mai aproape de tine și de Dumnezeu — scrieri despre conștiință, vindecare, credință și iubire. Trei dintre ele sunt: Femeia și sfintele ei rosturi, Pr. Haralambos Papadopoulos, Spune-mi un motiv să trăiesc, de Elefterios G. Eleftiadis Psiholog M. Sc și Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie, de Dyonysios Farasiotis.

Uneori, o pagină dintr-o astfel de carte te poate mișca profund. În ultimii ani, m-am apropiat mult și de zona psihoterapiei creștin-ortodoxe, un domeniu care îmbină profunzimea sufletului cu credința vie. Am citit cu mult interes autori din Rusia, dar și psihoterapeuți români care lucrează în acest spirit — oameni care vorbesc despre vindecare prin rugăciune și prin trăire autentică. Îmi place foarte mult felul în care această abordare unește știința cu spiritualitatea, mintea cu inima.

Și, desigur, să nu uite partea practică: participarea la workshopuri, grupuri de lucru, retrageri sau terapii experiențiale.

Pentru mine, cea mai mare resursă rămâne conexiunea interioară — să-ți asculți sufletul și să ceri mereu ghidare de la Dumnezeu. El știe exact ce avem nevoie și când.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici din doemniul tău?

Ș.F.: Pentru mine, dezvoltarea nu este doar profesională, ci și personală și duhovnicească. Cred că nu poți separa una de cealaltă. Ca terapeut, am înțeles că pot fi ghid celorlalți doar în măsura în care și eu cresc, învăț și mă transform.

De aceea, investesc constant în formări, cursuri și ateliere — îmi place să descopăr noi metode, să citesc studii, să particip la conferințe, dar și să învăț de la oameni care trăiesc ceea ce predau. În același timp, simt o atracție puternică pentru psihoterapia creștin-ortodoxă, pentru profunzimea pe care o aduce în lucrul cu sufletul — o perspectivă care m-a inspirat profund și m-a ajutat să aduc mai multă lumină și blândețe în propria practică.

Dar, dincolo de toate acestea, rămân atentă la formarea mea interioară. Rugăciunea, spovedania, împărtășania, slujbele și timpul petrecut în natură și introspecția sunt, pentru mine, forme de „supervizare” sufletească. Ele mă ajută să rămân ancorată și prezentă.

Și mai cred ceva important: nu există un punct în care să spui „gata, le știu pe toate”. E un drum care nu se termină niciodată. Domeniul acesta te provoacă permanent — să te uiți la tine, să te recalibrezi, să înveți și să te lași învățat. Eu aleg să privesc acest proces cu curiozitate și recunoștință, pentru că fiecare experiență, fiecare om și fiecare carte devine, la momentul potrivit, un nou profesor trimis de Dumnezeu.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat persepctiva sau abordarea?

Ș.F.: Da. Un moment a fost atunci când am văzut cum se nasc minunile atunci când omul își dă voie să creadă și să se deschidă. Țin minte o sesiune cu o doamnă care era la prima ei sesiune de terapie și venea cu multe frici, nesiguranțe, dar o mare dorință de schimbare. În acea zi am lucrat profund pe încrederea în ea și pe ideea de a se pune în mâinile lui Dumnezeu, chiar dacă nu vede încă rezultatul. La scurt timp după sesiune, cu toate că era vineri seara, a primit un telefon: fusese chemată la un interviu pentru un job, ba I s-a dat de înțeles că e acceptată, deși ea credea că nu are nicio șansă.

Acel moment a fost pentru mine un „aha” uriaș. Am înțeles, încă o dată, că terapia nu e spectacol — e taină, e lucrare divină. Că vindecarea nu vine din tehnici sofisticate, ci din curajul omului de a se deschide, de a se ruga și de a se lăsa ghidat. Eu doar creez spațiul, dar Dumnezeu lucrează.

Atunci am realizat cât de mare este puterea care se află în fiecare dintre noi și cât de multe lucruri se pot transforma atunci când permitem vieții — și lui Dumnezeu — să lucreze prin noi.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Ș.F.: Privirea unui om care își găsește liniștea. Momentul acela în care în sufletul lui s-a făcut puțină pace. Când își recapătă forța de a merge mai departe. Când își dă voie să creadă din nou, să se ridice, să zâmbească.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau de terapie?

Ș.F.: Cu blândețe. Interesant este că lucrez cu multe mămici care vin la mine pentru prima lor sesiune de terapie. Nu trebuie să conving pe nimeni. Rezistența e, de fapt, o formă de protecție — un zid pe care omul și-l ridică atunci când nu se simte în siguranță. Când se simte văzut, auzit și acceptat, zidurile se topesc singure. Tot ce fac este să ofer spațiu, încredere și respect pentru ritmul fiecăruia.

Cred că tocmai prin propriul exemplu de transformare, prin vulnerabilitate și autenticitate, pot atinge sufletul celuilalt. Nu le vorbesc doar din cărți, ci din viață, din căderi și ridicări.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Ș.F.: Cred că viitorul acestui domeniu va fi tot mai mult despre întoarcerea la umanitate. Trăim vremuri în care totul se mișcă repede, în care tehnologia ne oferă soluții instant pentru aproape orice — mai puțin pentru suflet. Oamenii dețin atât de multe informații și cu toate acestea simt un gol interior din ce în ce mai mare.

Avem nevoie de tot mai multă conexiune autentică, nu doar de soluții rapide. Tehnologia ne ajută, ne oferă confort, dar și riscul de a ne îndepărta de noi înșine. Nu poate înlocui atingerea umană, privirea, iubirea, îmbrățișarea sau prezența.

Oamenii se vor întoarce tot mai mult către lucrurile simple.

E nevoie de o viziune completă, de o colaborare între profesioniștii din toate domeniile pentru a fi de un real folos omului. Pentru că el este un întreg, trup, minte și suflet.