Am visat că puteam visa fără să fim judecați

O zi are 24 de ore. 8 de muncă, 8 de dormit și alte 8… de visat.

Dar vine conștiința și-ți spune că visele-s pentru copii, și tu ești om în toată firea.

Care fire, îți vine să întrebi tăios?

Că una-i ludică, alta-i robustă, alta-i colerică, alta-i romantică și tot așa.

N-au loc oare toate astea în cele 8 ore?

Și ce treabă ai tu cu cele 8 ale mele și cum mi le pun eu pe căprării?

Dialogul cu sinele este cel mai aprig și caustic dintre toate

Îți „taie macaroana” de parcă nu trăiește cu tine această entitate și depinde de tine și de cum îți bei cafeaua.

Omul și-a defalcat timpul ca să poată funcționa ca o mașinărie cu buton de deschis și închis. Ca un robot atât de blamat zilele astea, când la orice colț de internet se aude despre interferența artificială.

Și iată că totuși avem conștiința sabotoare care ne face să ne simțim vinovați de visare și de escaladarea culmilor neatinsе poate de alții. Căci să creezi, să dai formă, să visezi, să scoți ceva palpabil, citibil, vizibil, ai nevoie de timp nelimitat.

Să aduci ceva pe lume – orice – este o sumă de pași de la vis la acțiune. Iar noi încă ne mai lăsăm impresionați și direcționați de voci răgușite.

Arta s-a născut din oameni mari care au refuzat să-și anestezieze imaginația

Deși sunt familiară cu scrisul mai mult, nu pot să nu admir cu ochii însetați picturi sau desene făcute de mâini pricepute. Mâinile pricepute sunt accesoriile unor minți visătoare, ca să știi.

Iar primii care-mi vin în minte și mă și rușinez un pic că nu mă duc mai degrabă cu gândul la Tonitza sau Grigorescu sunt Dalí și Van Gogh. Sunt parcă mai puțin domesticiți și mă atrag ca într-o vrajă a culorilor puse cu rost pe pânză. Ceva ce eu nu aș ști vreodată să săvârșesc.

Salvador Dalí – mustăciosul haios emblematic – își picta visele. La propriu. Ceasuri care se topesc, peisaje lichefiate, realitate elastică ce era greu de cuprins cu mintea. Și totuși, Dalí le-a pus pe pânză. Nu mai visa ca o formă de escapism, ci visa ca să construiască. A luat „nebunia” și și-a făcut-o artă. Și cui trebuia să dea el socoteală pentru născocirile lui, dacă nu propriei minți?

Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.