Cel mai bun cadou dintre toate
Mergeam spre antrenamentul fiicei mele. Era 5 dimineața și mi-am amintit de rugămintea colegei mele de a scrie acest articol. Și, în bezna unei dimineți neobișnuit de calde pentru o toamnă târzie, m-am gândit puțin peste timp: Ce mi-aș dori să spună Victoria că a primit constant de la mine? Doamne, au început să curgă gândurile unei vieți perfecte, în care ea NU povestește vreodată vreunui terapeut de rău despre acțiunile mamei sale. Singură, pe șosea, m-a pufnit râsul. Evident că nu este posibilă perfecțiunea, căci ne zicea și Brené Brown, în cartea sa, Darurile imperfecțiunii: „A ne iubi pe noi înșine și a ne sprijini unii pe alții în procesul de a deveni ființe autentice este poate cel mai mare dar pe care îl putem oferi lumii.”.
Și mi-a fost clar! Vreau ca ai mei copii să primească de la mine un dar care se va dovedi a fi extrem de prețios. Acel dar ce îi va ridica când nu se va mai vedea cerul, care îi va încuraja când provocările vor fi mari, care îi va asigura de continuarea drumului când totul va părea întunecat. Care vine în completarea credinței în Dumnezeu pe care deja le-am insuflat-o. Mi-am dorit și așa i-am și crescut, să fie niște copii rezistenți, dar nu rigizi. Am aflat de curând că există un nume pentru această calitate pe care am văzut-o esențială, deși era cumva transmisă la nivel inconștient. Este din scrierile (pe care le prețuiesc tare!) lui Nicholas Taleb. Se numește antifragilitate. În opinia autorului, sună cam așa: „Unele lucruri au de câștigat din șocuri; ele prosperă și cresc atunci când sunt expuse la volatilitate, întâmplare, dezordine și factori de stres. Și totuși, în ciuda faptului că acest fenomen este peste tot, nu există un cuvânt care să desemneze opusul fragilității. Să-l numim, așadar, antifragil.”.
Cu alte cuvinte, Taleb, pornind de la un concept pe care îl vede, mai degrabă, din perspectivă economico-politică, transpune în planul socio-emoțional ideea de antifragilitate cu următoarele caracteristici: abilitate ce se demonstrează la anumite persoane, care pot învăța din eșec și din durere, în așa fel încât, cu cât e mai mare provocarea, cu atât ei devin mai puternici, mai volatili, și, de ce nu, mai abili în a se descurca la următoarea provocare. Similar cu ce se întâmplă cu corpul uman atunci când alegi dezvoltarea musculară prin mersul la sală, practicând ridicarea de greutăți. Este un factor stresor din exterior, care generează o presiune, la care mușchiul face față gradual prin stocarea de energie, care îl dezvoltă și ulterior îi oferă posibilitatea să exerseze mișcări tot mai ample, cu greutate tot mai mare.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
