Dr. Ica Secoșan: puterea de a vedea lumina, chiar și în întuneric
Psiholog clinician și psihoterapeut cu peste 25 de ani de practică, fondatoare MindPower Clinic, Dr. Ica Secoșan este înainte de toate un om care nu renunță. A învățat din bucurii și din văi de neputință puterea vulnerabilității și răbdarea procesului.
Fidelă științei și formată în realitatea suferinței umane, îmbină rigoarea cu delicatețea prezenței. De la MindPower la VreauSaDorm.ro, misiunea ei rămâne aceeași: să redea oamenilor puterea asupra propriei minți.
O poveste de reziliență discretă și de responsabilitate umană.
Revista Psychologies: Cine este Ica Secoșan dincolo de titulatura de psiholog și antreprenor? Cum te-ai descrie ca om, în esență?
Ica Secoșan: Cred că, dincolo de toate rolurile și titulaturile, sunt un om care nu se dă bătut. Perseverența e, probabil, cea mai puternică trăsătură a mea – acel mers mai departe indiferent de ce se întâmplă. Încă din copilărie am avut în mine un soi de reziliență, un impuls interior care mă face să caut soluții, chiar și atunci când pare că nu există. În viața mea, am învățat că nu e nevoie să ai toate răspunsurile astăzi. Chiar și atunci când nu găsesc o soluție imediat sau nu văd clar cum aș putea merge mai departe, știu cu certitudine că, peste câteva săptămâni, voi gândi și voi simți diferit. Mintea are o forță extraordinară de adaptare, chiar și atunci când noi nu o mai vedem. De aceea, încerc să am răbdare cu mine și să rămân curioasă față de procesul prin care, treptat, apare claritatea. Cred că asta sunt, în esență: un om care a învățat să aibă încredere în proces, chiar și atunci când nu mai vede drumul.
Care sunt experiențele sau momentele din viață care te-au modelat cel mai profund – cele care te-au adus în locul în care ești azi?
I.S.: Cele mai profunde transformări din viața mea au venit din două experiențe care, deși atât de diferite, au avut același efect: m-au învățat ce înseamnă cu adevărat viața. Nașterea copilului meu a fost momentul care mi-a deschis inima – clipa în care am înțeles ce înseamnă iubirea necondiționată și sensul profund al grijii. A fost o bucurie uriașă, dar și o responsabilitate care mi-a schimbat pentru totdeauna felul de a privi lumea.
Cealaltă experiență, pierderea vederii, m-a dus în celălalt capăt al existenței – acolo unde te întâlnești cu neputința, teama și pierderea controlului. A fost o perioadă în care am fost nevoită să mă reconstruiesc, să învăț răbdarea și să trăiesc altfel. Aproape doi ani mai târziu, când am început să-mi recapăt vederea, am trăit una dintre cele mai intense bucurii ale vieții mele. A fost ca și cum aș fi redescoperit lumea: cerul albastru, chipul meu în oglindă, zâmbetul copilului. Lucruri pe care le luăm de-a gata, dar care, atunci când le pierzi, capătă o frumusețe și o semnificație copleșitoare.
Aceste două momente – nașterea și pierderea – mi-au modelat profund felul de a fi. M-au învățat că viața e fragilă, dar și incredibil de generoasă, că poți trăi suferința și recunoștința în același timp, și că adevărata forță vine din capacitatea de a continua să vezi lumina, chiar și atunci când e întuneric.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
Clementina Anghelache este antreprenor în dezvoltare personală, learning facilitator, autor și Ontological Coaching Practitioner cu peste 15 ani de experiență. Formările sale cuprind peste 5000 de ore în domenii de business, leadership, vânzări și marketing, 3 programe NLP Practitioner și un Master, 3 școli de coaching cu Alain Cardon, Sir John Whitmore și Inner Game cu Tim Gallwey, PCM, Points of You, Theta Healing și Acces Consciousness. A petrecut două decenii ca antreprenor în publishing în domeniul învățării organizaționale și în urmă cu trei ani a relansat licența revistei Psychologies în România. Este pasionată de scris și acompaniază persoanele care doresc să își transforme viața prin intermediul journaling, prin cursuri create din perspectiva ontologică. Clementina crede că învățarea este un fel de a fi natural al omului și că prin învățare avem acces la transformarea vieții noaștre și atingerea obiectivelor.





