Iubit cu… copil

Ai vazut asta de multe ori in filme, poate la prietenele tale, iar acum acest tip de realitate te-a ajuns si pe tine. L-ai intalnit pe Mr. Right, care nu este doar iubitul perfect, ci si… tatic. Psihoterapeutul Carmen Toader iti ofera cateva sfaturi despre cum sa gestionezi o asemenea situatie.

Psychologies: Ce presupune o relatie intre o femeie ce nu are copii si un barbat divortat si cu un copil?

Carmen Toader: De fapt, sunt mai multe persoane implicate intr-o astfel de relatie. Fie ca e in prim-plan, fie ca ramane in fundal, este prezenta si mama copilului, fosta lui sotie. Iar in cazurile mai complexe, chiar si familiile extinse ale celor implicati, care deseori au opinii foarte vehemente despre ce s-a petrecut si despre ce se intampla in continuare in vietile rudelor lor.

Din pacate, copilul aproape intotdeauna este mesagerul purtator de cuvant al tuturor persoanelor externe cuplului nou format, dar prezente in viata, mintea si sufletul lui. Desigur, daca divortul nu este recent sau daca toata lumea a izbutit sa-l accepte si sa-si vada de propria-i viata, atunci conflictele care ar putea sa apara tin mai ales de problemele barbatului si ale noii lui partenere, adica de conflictele din cuplul lor.

De pilda, barbatul poate cauta sa-i starneasca gelozia partenerei folosindu-se de copil, la fel cum ar fi facut – sa zicem – flirtand cu o alta femeie la o petrecere (pentru ca doar asa se simte el iubit) sau ea poate fi la fel de posesiva si intoleranta privind relatia lui cu copilul, asa cum este si – de pilda – fata de relatia lui cu amicii. Am cunoscut foarte multe scenarii, astfel incat totul depinde de personalitatile celor implicati, de situatie si de context.

Cum poate sa il pregateasca tatal pe copil pentru a o introduce in viata lui pe noua sa partenera?

C.T: Ar fi de dorit ca amandoi parintii copilului sa-l pregateasca pentru intalnirea cu noua partenera a tatalui. Ideal, dupa divort, este necesar ca mama si tatal copilului sa colaboreze in ceea ce priveste cresterea celui mic si sa se inteleaga asupra unor reguli comune de conduita. Eu nu cred ca, in general, noul partener al mamei sau noua partenera a tatalui vor fi intampinati obligatoriu cu ura copilului, daca parintii au izbutit sa lase in urma relatia lor si au in minte doar binele copilului.

Insa rareori se intampla asa, si copilul devine o arma in razboiul dintre parinti, ce uneori continua la nesfarsit. In opinia mea, aceasta este adevarata problema. Suferinta divortului a fost mare, iar rana pricinuita de abandon nu se vindeca. In acest caz, copilul, care ramane principala legatura dintre parinti, devine si intruparea razboiului dintre ei. Mai concret, cand parintii se barfesc reciproc copilului sau, mai subtil, cand, de pilda, au convingerea ca celalalt este un parinte prost si incearca sa exercite un control cat mai mare asupra relatiei copilului cu actualul lor „inamic.“

Gelozia mamei pe actuala partenera a fostului ei sot nu numai ca se poate transmite cu o mare usurinta copilului, dar se poate manifesta in convingerea ei ca partenera are intentii rele fata de copil. Daca parintii divortati au trecut printr-un travaliu de doliu reusit (ma refer la procesul de doliu din punct de vedere psihologic) dupa despartire si daca au reusit sa lase in urma suferinta si sa-si continue realmente viata, abia atunci este posibila o colaborare intre cei doi intr-adevar benefica pentru copilul lor. Altfel, copilul pur si simplu oglindeste sechelele parintilor, indiferent care dintre ei a fost initiatorul divortului.

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia martie 2013.