Despre simboluri, prudență și limitele interpretării în psihoterapie

„Am pus un lup în tava cu nisip. Înseamnă că am o traumă?”

Este una dintre întrebările pe care terapeuții care lucrează cu Sandplay le aud uneori, formulată direct sau doar sugerată de privirea îngrijorată a clientului.

Trăim într-o cultură fascinată de explicații rapide. Căutăm teste care să ne spună cine suntem, liste de simptome în care să ne regăsim și interpretări care să ofere răspunsuri imediate. 

În acest context, simbolurile din Sandplay pot fi ușor transformate în etichete: un dragon înseamnă furie, un pod înseamnă schimbare, o casă izolată înseamnă traumă.

Doar că lucrurile nu funcționează astfel.

Marker diagnostic nu înseamnă diagnostic

În practica clinică, un marker este un indiciu. O observație care poate atrage atenția terapeutului și îl invită să exploreze mai atent anumite aspecte ale experienței persoanei.

Un marker nu este o concluzie.

Nu stabilește un diagnostic și nu definește identitatea cuiva.

De exemplu, anumite teme repetitive – scene de haos, bariere imposibil de traversat, lipsa figurilor protectoare sau dificultatea de a organiza spațiul – pot sugera că persoana traversează o perioadă de stres intens, dificultăți de reglare emoțională sau experiențe relaționale dificile.

Dar ele nu permit afirmații de tipul: „Această persoană are tulburare de atașament”, „Acesta este un semn clar de traumă” sau „Acest simbol confirmă depresia”.

În Sandplay, markerii sunt invitații la curiozitate clinică, nu verdicte.

Riscul supra-interpretării simbolurilor

Poate una dintre cele mai mari tentații atunci când lucrăm cu imagini și simboluri este aceea de a le transforma într-un dicționar universal.

Dragonul înseamnă asta. Apa înseamnă asta. Șarpele înseamnă asta…

În realitate, simbolurile sunt vii și si cu o coloratura profund personala. Chiar daca imaginile folosite sunt universale, semnificatia lor pentru pacient este foarte personala.

Pentru un copil, un lup poate fi personajul preferat dintr-o poveste spusă de bunic. Pentru altcineva, poate exprima frică. Pentru altcineva, curaj, protecție sau instinct.

Semnificația unei imagini nu poate fi desprinsă de contextul de viață, de cultura persoanei, de istoria ei relațională și de întregul proces terapeutic.

Un simbol nu vorbește niciodată singur.

De aceea, în Sandplay, terapeutul este invitat să cultive o atitudine de respect și modestie în fața imaginilor care apar. Nu să știe imediat, ci să observe. Nu să explice prea repede, ci să rămână curios.

Uneori, chiar persoana care a creat scena descoperă sensul abia după luni sau ani. dar in tot acest timp energia simbolului respectiv a lucrat in straturile profunde inconstiente ale psihicului persoanei.

Unde se oprește Sandplay și unde începe diagnosticul?

Sandplay este o abordare terapeutică expresivă si psihodinamica, nu un instrument de diagnostic în sensul clasic al cuvântului.

Nu poate înlocui evaluările clinice standardizate și nu stabilește diagnostice conform sistemelor internaționale precum DSM sau ICD.

Atunci când este necesară formularea unui diagnostic psihiatric sau psihologic, aceasta se bazează pe criterii clare: interviul clinic, istoricul persoanei, evaluarea funcționării și, atunci când este cazul, utilizarea instrumentelor validate științific.

Sandplay poate completa această înțelegere, oferind acces la dimensiuni ale experienței care nu sunt întotdeauna ușor de exprimat în cuvinte. Poate evidenția teme recurente, resurse interioare, modalități de adaptare și felul în care persoana își organizează lumea psihică.

Sandplay ofera o imagine vie a psihodinamicii pacientului, dar nu oferă diagnostice prin simboluri.

Dincolo de etichete

Poate că unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care ni le oferă Sandplay este tocmai această suspendare a nevoii de a defini rapid.

În ladita cu nisip nu vedem doar simptome. Vedem încercări de adaptare. Părți vulnerabile care caută protecție. Resurse neașteptate. Conflicte, dar și posibilități. Nu doar ceea ce doare, ci și ceea ce încearcă să se vindece.

Într-o lume care întreabă adesea: „Ce diagnostic am?”, Sandplay aduce o întrebare diferită: „Ce încearcă această imagine să îmi arate despre experiența mea umană?”

Poate că nu avem întotdeauna nevoie de răspunsuri rapide.

Uneori avem nevoie de un spațiu suficient de sigur pentru a privi cu mai multă blândețe și mai puțină grabă ceea ce se exprimă din interiorul nostru.

Iar aceasta este una dintre cele mai importante lecții ale Sandplay: să rămânem curioși fără a eticheta, atenți fără a concluziona și deschiși față de complexitatea sufletului omenesc.