CItesti acum
Cum ar trebui făcută educația sexuală a copiilor

Cum ar trebui făcută educația sexuală a copiilor

Cătălina Cristescu

Cum ar trebui să le vorbim copiilor despre sex? Educația sexuală corectă este fără tabuuri și rușine, făcută la timpul potrivit și pe înțelesul celor mici.

 

Educația sexuală trebuie să ţină cont de etapele de dezvoltare a copilului, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi afectiv.

Comportamentul sexual al copilului în vârstă de trei-cinci ani este nediferenţiat şi difuz, cu un caracter erotic mai mult emoţional şi se manifestă prin:

erecţii si poluţii precoce, masturbări, curiozitate, voaierism, exhibiţionism infantil, vise şi fantasme legate de dorinţa sexuală.

Citește și:

Pentru adolescenți: cum le spui părinților că ți-ai început viața sexuală

Când e cazul să îți duci copilul la psiholog

În această perioadă, copiii devin curioşi şi pun întrebări în legătură cu diferenţele, relaţiile dintre sexe şi venirea pe lume a bebeluşilor. Părinţii trebuie să ştie că toate acestea sunt normale. Educaţia începe cu denumirea organelor genitale.

Atunci când îl învăţăm pe copil denumirea diferitelor părţi ale corpului său, vom denumi şi organele genitale, evitând pomenirea lor prin sintagme de genul „acolo jos“ sau „ruşinea“, sau orice alt apelativ ce implică asocierea cu ceva murdar sau ruşinos.

Există două tendinţe ce trebuie evitate, ambele la fel de păguboase pentru dezvoltarea unei sexualităţi normale: prima este cea în care organele sexuale sunt considerate ruşinoase şi murdare iar actul sexual un păcat.

Această atitudine poate duce la inhibiţii greu de depăşit ulterior. A doua tendinţă este validarea exagerată a genului şi sexualizarea precoce, atitudine ce duce la preocuparea excesivă şi prematură faţă de sex şi sexualitate.

Copilul va încerca să afle mai mult şi să experimenteze la vârste foarte fragede, la care nu este pregătit din punct de vedere mental şi afectiv, fapt care îl poate bulversa sau traumatiza.

Comportamentele care pun de obicei probleme de abordare părinţilor sunt manipularea organelor sexuale şi masturbarea. Când apare tendinţa de manipulare a organelor genitale, o vom ignora şi ea va dispărea de la sine.

Nu îi vom spune copilului că „e ruşine să pui mâna acolo“ sau „dacă mai pui mâna, o să ţi se usuce; îţi cade, vine Moşul şi ţi-l taie“ şi altele de acelaşi gen, ci vom încerca să îi distragem atenţia spre o altă activitate, care să îi facă plăcere.

Dacă nu este întărită prin atenţia noastră, această tendinţă dispare, mai ales prin puterea exemplului: copilul va sesiza singur că adulţii nu fac aceste gesturi în public şi îşi va adapta comportamentul.

În mod similar, masturbarea nu trebuie incriminată, dar nici încurajată. De regulă, copiii nu se masturbează de faţă cu părinţii iar dacă vi se întâmplă să îl surprindeţi făcând aceasta, este de preferat să vă comportaţi ca şi cum nu aţi fi observat, decât să vă arătaţi mirat, şocat sau, şi mai rău, moralizator.

Atunci când copilul le cere, explicaţiile se dau în termeni cât mai simpli, la obiect şi pe înţelesul lui. Ca regulă generală, vom încerca să tratăm organele genitale ca pe oricare altă parte a corpului şi să facem educaţia sexuală cu normalitate, fără etichetări sau interdicţii exagerate, în limitele bunului simţ.

 

De ce nu e bine ca sexualitatea să fie ceva tabu

Pentru copil, organele sexuale sunt la fel ca orice parte a corpului său. Copilului nu îi este silă sau ruşine de mâna sau de nasul lui şi, prin urmare, nici de rect sau de organele genitale, decât în măsura în care este învăţat că aceste părţi ale corpului sunt diferite de celelalte.

În comunităţile tribale, goliciunea corpului uman este privită ca ceva normal, firesc şi nu suscită curiozități. În definitiv, ne naştem cu toţii goi. În societatea noastră, nu ne expunem goliciunea în public.

Am fi catalogaţi drept ciudaţi dacă ne-am comporta astfel. Însă în mediul familial, este în regulă ca până la vârsta de cinci-șase ani, copilul să îşi poată vedea părinţii dezbrăcaţi.

El va putea să observe diferenţele dintre sexe , precum şi particularităţile corpului adulţilor, într-un mod firesc şi natural. Se vor evita astfel, uitatul pe gaura cheii sau asocierea cu un secret ce trebuie descoperit.

După vârsta de cinci-şase ani, i se va spune că avem cu toţii nevoie de intimitate, va fi încurajat să se bucure de a lui şi să o respecte pe a altora şi, în acest context, se va obişnui să bată în uşă înainte de a intra în dormitorul părinţilor sau în camera de baie.

Atunci când, prin educaţie, copilului i se inoculeză ideea că anumite părţi ale corpului sunt ruşinoase, iar sexul este un păcat despre care mai bine nu vorbeşti, el va asocia sexualitatea cu ruşinea şi vinovăţia.

Copiii crescuţi cu aceste convingeri, trăiesc un adevărat conflict între dorinţa de satisfacere a instinctului şi dorinţa de respectare a interdicţiei.

Ca să nu mai vorbim de bulversarea lor atunci când află că, de fapt, toţi adulţii fac sex, inclusiv propriii părinţi. În adolescenţă, conflictul trebuie rezolvat şi interdicţia depăşită pentru a permite începerea vieţii sexuale.

Cu cât interdicţia a fost mai puternică, cu atât depăşirea ei se face mai greu şi uneori incomplet.

Depăşirea cu succes creează premisele unei sexualităţi adulte normale, în timp ce nereuşita duce la perturbări, pornind de la inhibiţii în plan sexual, afectiv şi intelectual până la nevroză şi perversiuni sexuale.

 

Vorbiți fără frică

Atunci când părinţii se simt stânjeniţi de întrebările cu privire la sexualitate, acest sentiment vine direct din copilăria proprie şi din faptul că ei înşişi nu au discutat despre asta cu părinţii lor.

Pentru a depăşi aceste sentimente de jenă şi ruşine, le recomand acestor părinţi să apeleze la cărți de educaţie sexuală pentru adolescenţi, de unde se pot inspira în formularea unor răspunsuri adecvate.

 

Copilul curios este un copil normal

Curiozitatea este un factor de progres, este primul pas spre cunoaştere şi astfel trebuie privită, indiferent de obiectul ei.

Prin urmare, părinţii ar trebui să vină în întâmpinarea curiozităţii copilului printr-o atitudine deschisă şi să furnizeze explicaţii pe măsura vârstei şi puterii de înţelegere a acestuia.

Citeste si

Nu există o reţetă universală, depinde foarte mult de ce a auzit copilul, de felul în care pune întrebarea şi de stadiul lui de dezvoltare sexuală şi intelectuală de la momentul respectiv.

Copiii pot pune şi întrebări ale căror răspunsuri nu sunt pregătiţi să le înţeleagă. În aceste situaţii părintele poate spune: deocamdată nu eşti sufient de mare pentru a pricepe „noţiunea“ sau „fenomenul“ acesta, pentru că mai sunt multe altele pe care trebuie să le înveţi până atunci.

O să te rog, însă, să nu uiţi să mă întrebi din nou (şi i se va preciza când anume: la anul, când vei împlini vârsta de…, când te vei duce la şcoală etc.).

Folosirea cuvintelor „noţiune“ şi „fenomen“ sau altele similare, cu care copilul nu este familiarizat, îl vor convinge că, într-adevăr, mai are multe de aflat, iar faptul că i se cere să nu uite să întrebe din nou şi i se precizează când, îi va arăta că este luat în serios şi tratat ca atare.

Atunci când întreabă, copiii nu se aşteaptă la răspunsuri detaliate şi, de multe ori, două cuvinte sunt de ajuns.

 

Nu putem împiedica întrebările…

… nu numai datorită curiozităţii legitime, dar şi expunerii copiilor la tot felul de stimuli vizuali şi auditivi care nu pot fi suficient controlaţi.

Însă este bine să cumpănim întotdeauna ce şi cât îi spunem copilului nostru, aşa încât să fim siguri că a înţeles corect şi că această înţelegere nu vine prea devreme.

Am cunoscut un băieţel isteţ şi curios, dornic mereu să înveţe cuvinte noi. Într-o zi, el a auzit din întâmplare la televizor, cuvântul „prostituată“ şi a vrut să ştie ce înseamnă.

Băieţelul avea vreo patru ani pe atunci. I s-a spus că este „o femeie care îşi vinde dragostea“. Mult timp după acea, în primul an de şcoală, băieţelul s-a supărat pe o colegă atât de tare, încât a făcut-o prostituată.

S-a dovedit că el nu uitase semnificaţia cuvântului, ba chiar pricepuse că e ceva urât. Întrebat fiind de ce a folosit tocmai acest cuvânt a răspuns:

„Am vrut să mai schimb“. Mulți consideră că trebuie să i se explice copilului orice la orice vârstă; eu, însă, recomand prudenţă.

 

De Roxana Mihăilescu, psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ.
Tel.: 0726.291.491.
[email protected]

Acasa

Foto: Shutterstock

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii