Now Reading
Bani fericiți: arta japoneză de a face pace cu banii tăi

Bani fericiți: arta japoneză de a face pace cu banii tăi

Revista Psychologies
bani-fericiți-arta-japoneză-de-a-face-pace-cu-banii-tăi

Bani fericiți: Arta japoneză de a face pace cu banii tăi nu este o carte clasică despre finanțe care te învață cum să economisești fiecare leu, ci este cartea care te ajută să-ți recalibrezi sentimentele legate de bani. De cele mai multe ori, grijile legate de finanțe ne fac să privim banii dintr-un unghi negativ, generând sentimente de teamă, anxietate, stres. Autorul cărții, Ken Honda, remarcă faptul că „prea mulți dintre noi vedem banul ca pe un dușman, ca pe o forță întunecată care ne împiedică să avem viața pe care ar trebui s-o avem sau să facem lucrurile care ne plac”. Iar misiunea sa, prin această carte, este să ne ajute să ne reglăm finanțele pentru a ajunge să vedem potențialul banilor de a ne aduce bucurie, recunoștință și fericire.

Jack Canfield, popularul autor al unor titluri de un succes răsunător, precum Supă de pui pentru suflet și Principiile succesului, a spus despre Bani fericiți că este „cartea care îți va schimba total modul în care privești banii”.

Expertul în bani și fericire Ken Honda este unul dintre cei mai bine vânduți autori de cărți de dezvoltare personală din Japonia, având în portofoliu peste 50 de volume publicate și în jur de opt milioane de cărți vândute în Țara Soarelui Răsare. Autorul a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Waseda din Tokyo, iar înainte de a-și descoperi vocația de a scrie cărți, a fost consultant de afaceri și investitor.

„Ce de emoții captive în banii noștri! Atât de mulți dintre noi purtăm această energie, care nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru. Ne place să credem că banii reprezintă doar un număr sau o  bucată de hârtie, dar, în realitate, sunt mult mai mult de-atât. Banii aduc cu ei o mulțime de emoții – mai multe decât ne dăm seama.” ‒ Ken Honda

6 lecții valoroase din cartea „Bani fericiți”

1. Suntem cu toții influențați de trecut!

Peste tot în lume există oameni extrem de răniți de dramele provocate de bani, mai ales dacă le-a fost implicată și familia. Dacă vrei să te eliberezi de astfel de griji, trebuie să analizezi relația pe care ai avut-o în trecut cu banii și să identifici traumele din copilărie. (…) Deși poate fi dureros și oarecum traumatizant să privești în urmă, dacă înțelegi unde te poziționezi azi în relația cu banii și îți conștientizezi convingerile inconștiente legate de ei, vei putea să vezi mai bine cum îți controlează viața. După acest proces, te vei simți eliberat și mai fericit.

2. Nu economisi bani din cauza anxietății!

Mulți oameni economisesc bani fiindcă se tem de viitor. Poate se vor îmbolnăvi sau își vor pierde locul de muncă, așa că pun bani deoparte pentru zile negre. Dar, dacă economisești bani din anxietate sau din teamă, nu vei face decât să alimentezi și mai mult anxietatea și teama, creând astfel mai multe obstacole în calea banilor. (…) Există vreo soluție pentru această nebunie? Dacă economisești, imaginează-ți modalități distractive de a cheltui. Trebuie să te gândești la bani cu apreciere, iubire, speranță și energie pozitivă, ceea ce îți va aduce și mai mulți bani. Îți dai seama că banii tăi există pentru bucuriile și plăcerile tale.

3. Descoperă dimensiunea potrivită a rezervorului tău pentru bani!

Înăuntrul fiecăruia dintre noi există, în sens metaforic, mai multe rezervoare. Există rezervoare pentru bogăție, bani, fericire, relații, muncă și multe alte lucruri. Aceste rezervoare sunt ca niște borcane deschise. Dacă sunt doar pe jumătate pline, avem tendința să fim nemulțumiți. Dacă există o cantitate mai mare decât încape în rezervor, ea va da pe dinafară și vom accepta atât cât credem că merităm.

4. Am fost programați neintenționat de către părinții noștri să credem în lipsa banilor

Ei spun lucruri precum: «N-avem destui bani! Asta e situația!». Experiențele noastre traumatizante încep în jurul vârstei de 6 sau 7 ani, când îi auzim pe părinți făcând remarci ca cele de mai sus și începem să observăm dimensiunea casei în care locuim, hainele pe care le purtăm și mașina pe care o conduc ei. Începem și noi să credem în ideea de lipsuri. Începem să ne comparăm cu colegii de clasă. Dacă au mai mult decât noi, credem că noi nu putem avea atât. Brusc, vrem mai mult. Ceea ce avem nu e suficient.

5. Ca să-ți creezi cel mai bun viitor, apreciază-ți trecutul!

O practică pe care o avem aici, în Japonia, este să le mulțumim frecvent strămoșilor noștri. Ideea este că, atunci când devii conștient și descoperi toată munca făcută înaintea ta, probabil vei fi recunoscător pentru ceea ce ai. Mulți oameni nu au habar câte lupte au trebuit să fie câștigate ca ei să ajungă în punctul în care sunt azi.

6. Nu mai cheltui bani pentru a-ți alimenta egoul!

Cheltuim bani pe care nu-i avem, ca să nu ne simțim inferiori în fața altora sau ca să ne simțim superiori față de cei din jurul nostru.

Cartea Bani fericiți este disponibilă pe site-ul editurii, în format tipărit și ebook. Editura ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

***

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) online

Website: actsipoliton.ro

Instagram: instagram.com/actsipoliton

Facebook: facebook.com/actsipoliton

Linkedin: linkedin.com/company/edituraactsipoliton

YouTube: youtube.com/c/ActsipolitonRo-carti-audio/videos

Tik Tok: tiktok.com/@actsipoliton

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top