Limitele poroase: când vrei să mulțumești pe toată lumea

„Rănile” din familia de origine ne pot bloca sau perturba viața actuală, stârnind furtuni acasă ori la serviciu. Există însă o veste bună: putem să renunțăm la vechile tipare, oblojindu-ne vechile „răni” și însănătoșindu-se relațiile, după cum arată terapeuta de cuplu și familie Vienna Pharaon în cartea Originile tale. Eliberează-te de tiparele familiale, trăiește-ți viața și dă-ți voie să iubești. Citiți mai jos un preview din această carte, de la Editura Trei, care va ieși de sub tipar la jumătatea lunii mai.

„Limitele poroase” se referă la modul în care obișnuiam eu să interacționez cu ceilalți. Voiam să mulțumesc pe toată lumea, mi‑era teamă să‑i dezamăgesc pe ceilalți, nu puteam să refuz pe nimeni și voiam să mă asigur că toți sunt mulțumiți de mine. Limitele poroase sunt ca un gard dărăpănat. Structura acelui gard se află în continuare în jurul casei tale, dar lemnul putrezește, are găuri mari în el, iar poarta atârnă din balamale, fără lacăt. Oricine poate să intre și să iasă după cum poftește. (…)

A fost nevoie de un moment semnificativ în viața mea pentru a face trecerea de la limitele poroase la limitele sănătoase. Când aveam în jur de treizeci de ani, ieșeam la întâlniri amoroase cu o persoană despre care credeam că este „alesul”, dar, la puțin timp după ce am început idila, fosta lui iubită voia să fie iarăși împreună cu el. El era derutat și stresat și chiar nu știa ce să facă. Eu încă mă aflam în faza în care voiam să dau impresia de „tipă calmă și relaxată”, așa că i‑am spus că are tot timpul din lume să ia o decizie, că înțeleg cât de greu trebuie să fie pentru el și că îl voi sprijini cu plăcere, indiferent ce decizie va lua. Dacă sunt super‑relaxată, va dori să fie cu mine, nu‑i așa? Ceva de genul aceasta.

Cu toate acestea, într‑o zi, în timpul unei discuții cu o prietenă, mi‑am dat seama că repetam rolul pe care îl avusesem în copilărie, când nu voiam să-mi supăr părinții. Mă prefăceam că îmi convine ceva ce, de fapt, nu îmi convenea. El și fosta lui iubită se vedeau din nou și purtau discuții pentru a‑și da seama dacă se vor împăca, iar eu (încă eram iubita lui pe atunci!) mă prefăceam că nu mă afectează deloc. Să nu fii prea dificilă, să nu arăți că ai și tu nevoile tale, altfel ar putea să te părăsească. În acea zi, totul a devenit foar­te limpede. Mă săturasem de rolul acela și nu mai avem de gând să mă prefac.

Îmi amintesc cuvintele pe care i le‑am spus acelui partener, îmi amintesc limita sănătoasă pe care am fixat‑o în acea seară, după toate acele săptămâni ambigue. L‑am sunat și i‑am spus emoționată:

„Nu îmi convine ceea ce faci, iar felul în care tratezi această situație de­notă lipsă de respect. Este umilitor pentru mine. Tu crezi că acum ai de ales între mine și ea, dar de fapt trebuie să te alegi pe tine însuți și nu cred că vei reuși să faci asta. Ca să simplificăm lucrurile, eu mă voi retrage, deci nu mai sunt o opțiune pentru tine.”

Am terminat relația cu el în acea seară și nu am mai vorbit ni­ciodată cu el. Nici măcar o singură dată. Am plâns timp de luni în­tregi ‒ sau așa mi s‑a părut atunci. A fost oribil. Acel bărbat era o persoană cu care credeam că am un viitor, dar în momentul în care am înțeles cum rana mea legată de propria valoare mă împiedica să am limite sănătoase, ei bine, în acel moment am înțeles că dusesem prea departe rolul din familia mea de origine. Ce s‑a întâmplat în acea relație a fost cel mai mare semnal de alarmă din câte am avut vreo­dată.