„Și dacă reușesc?” Frica despre care vorbim mai puțin atunci când vrem o schimbare
Când ne gândim la o schimbare importantă de carieră, presupunem aproape automat că frica cea mare este aceea de a nu reuși. Dacă aplic și nu mă selectează? Dacă nu sunt suficient de bun? Dacă investesc luni întregi într-un proces și, la final, nu se întâmplă nimic?
Sunt întrebări firești și, într-o anumită măsură, chiar utile, pentru că ne obligă să ne uităm realist la riscuri. Există însă o altă întrebare, mult mai rar rostită, care poate ține un om pe loc la fel de mult ca frica de eșec:
Și dacă reușesc?
Pare ciudat. De ce ne-ar speria tocmai lucrul pe care spunem că ni-l dorim?
Pentru că succesul nu vine întotdeauna singur. Uneori vine la pachet cu exact schimbările pe care, cât timp succesul era doar o posibilitate, nu trebuia să le facem cu adevărat.
E ușor să-ți dorești o schimbare cât timp este ipotetică
Să spunem că de ceva vreme te gândești la un job într-o instituție europeană. Citești anunțurile, urmărești oportunitățile, poate ai început să înțelegi cum funcționează procesele de selecție și îți imaginezi, din când în când, cum ar fi dacă ai reuși.
Cât timp toate acestea se petrec în planul posibilului, lucrurile sunt relativ confortabile. Ai în continuare jobul actual, casa, rutina, oamenii apropiați și identitatea profesională pe care ai construit-o în ani. Poți să îți dorești o altă viață fără să fii încă obligat să renunți la ceva din cea de acum.
Dar imaginează-ți că mâine primești vestea pe care ai așteptat-o.
Ai fost selectat.
Dintr-odată, întrebarea nu mai este dacă ai putea obține acel job, ci dacă îl vei accepta. Iar o oportunitate care până ieri părea exclusiv o veste bună începe să vină cu întrebări foarte concrete: plec? unde? ce face partenerul meu? ce se întâmplă cu copiii? cu părinții? cu locuința? cu jobul în care, chiar dacă nu mai sunt fericit, am o poziție pe care am construit-o ani de zile?
În acel moment descoperim uneori ceva surprinzător: nu ne era teamă doar că nu vom reuși. Ne era teamă și că vom reuși suficient de mult încât să trebuiască să alegem.
Uneori, eșecul păstrează lucrurile exact așa cum sunt
Există un confort straniu în posibilitatea eșecului. Nu unul pe care îl căutăm conștient, desigur, dar unul care ne permite să păstrăm intactă viața pe care o cunoaștem.
Dacă nu sunt selectat, pot fi dezamăgit, poate chiar profund, dar nu trebuie să îmi reorganizez viața. Nu trebuie să am conversația dificilă cu partenerul meu, să îmi dau demisia, să explic familiei de ce plec sau să descopăr cum mă descurc într-un loc în care nimeni nu mă cunoaște.
Pot chiar să păstrez visul. Îmi pot spune că poate data viitoare, că nu a fost momentul sau că procesul a fost prea competitiv.
Succesul este mai puțin indulgent. El transformă posibilitatea în decizie.
Și tocmai de aceea există situații în care ne apropiem de ceea ce ne dorim și, aproape fără să ne dăm seama, începem să frânăm.
Când amânarea are argumente foarte bune
Rareori ne spunem: „Mi-e teamă să reușesc, așa că voi avea grijă să nu se întâmple.” Ar fi mult prea simplu.
De cele mai multe ori, explicațiile noastre sunt perfect rezonabile. Mai aștept puțin. Mai am nevoie de experiență. Anunțul acesta nu mi se potrivește chiar atât de bine. Ar trebui să-mi îmbunătățesc limba franceză înainte. Copiii sunt într-o perioadă complicată. La serviciu începe un proiect important. Poate anul viitor va fi un moment mai bun.
Oricare dintre aceste motive poate fi absolut real și legitim. Problema apare atunci când, de fiecare dată când se deschide o posibilitate, apare și un motiv foarte bun pentru care nu este încă momentul.
Atunci merită să ne întrebăm dacă ne pregătim cu adevărat sau dacă am construit o formă foarte sofisticată de amânare.
Mai ales oamenii competenți sunt buni la asta. Știm să argumentăm, să analizăm riscurile și să găsim justificări raționale pentru alegerile noastre. Uneori atât de bine, încât nici noi nu mai observăm emoția care stă dedesubt.
Ce se întâmplă cu omul care ai fost până acum?
Schimbările profesionale importante au și o dimensiune despre care vorbim prea puțin: ne obligă să renunțăm la o versiune cunoscută a noastră.
Poate că astăzi ești omul la care colegii vin pentru răspunsuri. Ai reputație, relații, experiență și un loc bine definit într-o organizație. Știi cum funcționează lucrurile și știi cine ești în acel context.
Într-un sistem nou, o parte dintre aceste repere dispar. Experiența nu dispare, bineînțeles, dar statutul pe care îl aveai nu se transferă automat. Va trebui să înveți alte reguli, să construiești alte relații și să accepți, pentru o vreme, că nu mai ești persoana care știe tot ce trebuie știut.
Pentru cineva aflat la început de carieră, această mobilitate poate părea firească. Mai târziu în carieră, când identitatea profesională s-a construit în ani sau chiar în decenii, lucrurile pot fi mult mai nuanțate.
Nu ne temem neapărat de noul job. Uneori ne temem de pierderea persoanei care știm deja să fim.
Și ceilalți au un loc în succesul nostru
Mai există ceva ce complică lucrurile pe măsură ce viața devine mai așezată: succesul nostru nu ne mai aparține doar nouă.
O decizie profesională importantă poate schimba programul unei familii, poate pune cariera partenerului sub semnul întrebării, poate modifica relația cu părinții care îmbătrânesc sau poate presupune ca niște copii să înceapă o viață într-o altă țară.
De aceea, în spatele unei ezitări profesionale poate exista uneori o întrebare mult mai personală: Am voie să vreau asta dacă dorința mea îi obligă și pe ceilalți să schimbe ceva?
Este o întrebare dificilă, pentru că nu poate fi rezolvată cu un simplu „urmează-ți visul”. Viața adultă nu funcționează așa. Avem responsabilități, atașamente și oameni pe care îi iubim, iar o decizie matură nu presupune să ne prefacem că aceștia nu există.
Dar nici opusul nu este lipsit de consecințe. Dacă renunțăm constant la ceea ce ne dorim pentru a proteja echilibrul tuturor celorlalți, este posibil ca, la un moment dat, frustrarea să intre în exact relațiile pe care am încercat să le protejăm.
Poate că nu trebuie să ne întrebăm doar dacă suntem pregătiți să eșuăm
În pregătirea pentru o schimbare de carieră vorbim mult despre planul B. Ce fac dacă nu reușesc? Cât timp încerc? Cât sunt dispus să investesc?
Mi se pare la fel de important să existe și un plan pentru succes.
Ce voi face dacă sunt selectat? Ce se schimbă concret în viața mea? Ce este negociabil și ce nu? Cine va fi afectat de decizia mea? Ce sunt dispus să las în urmă și ce vreau să păstrez? Există o variantă intermediară sau mi-am imaginat, fără să verific, că alegerea este obligatoriu între „tot” și „nimic”?
Nu avem nevoie de răspunsuri perfecte înainte să aplicăm. Dar merită să știm dacă ne pregătim doar pentru posibilitatea de a nu obține ceea ce ne dorim sau și pentru scenariul, la fel de real, în care lucrurile chiar funcționează.
Uneori nu ne lipsește curajul de a încerca, ci curajul de a accepta consecințele
Mi se pare important să spunem asta fără să transformăm orice ezitare în „frică de succes”. Uneori momentul chiar nu este potrivit. Uneori costurile sunt prea mari, iar decizia sănătoasă este să rămâi unde ești. Alteori descoperi, după ce privești mai atent, că ceea ce îți imaginai că vrei nu ți se potrivește, de fapt, atât de bine.
Și acesta este un răspuns valid.
Dar există o diferență între a decide conștient că nu vrei să schimbi ceva și a rămâne ani întregi în același loc, spunându-ți că vei face schimbarea „când va veni momentul potrivit”.
Poate că, înainte de următoarea aplicație, merită să nu te întrebi doar „Ce fac dacă nu mă aleg?”
Întreabă-te și:
„Dacă mă aleg, sunt pregătit să spun da?”
Răspunsul la această întrebare spune uneori mai multe despre ceea ce ne dorim cu adevărat decât toate planurile noastre de carieră.
Dacă întrebarea aceasta te privește și pe tine
Dacă te gândești serios la o carieră în instituțiile europene, dar înainte să investești timp și energie într-un proces de selecție vrei să înțelegi mai bine ce presupune acest drum și dacă este potrivit pentru tine, poți afla mai multe despre consilierea mea de grup accesând linkul de mai jos.
Nu trebuie să fi luat deja decizia. Uneori, tocmai de aici merită să începi: de la informații concrete, așteptări realiste și suficientă claritate pentru a putea decide ce vrei să faci mai departe.
http://consiliereue.ro/consiliere-de-grup-in-3-module/
