Între vocație și vizibilitate
Când a face bine și a trăi bine nu se mai exclud
De ce continuăm să asociem profesiile dedicate binelui celorlalți cu discreția, modestia financiară și ideea că valoarea adevărată ar trebui să se facă remarcată singură?
Multă vreme mi-a fost greu să mă las văzută. Am muncit, am învățat, mi-am ascultat mentorii și am continuat să caut, cu seriozitatea cu care am ales să-mi trăiesc profesia, fără să mă gândesc prea mult la vizibilitate și purtând convingerea că munca bună își găsește singură drumul către oameni.
O parte din devenirea mea profesională a însemnat și să-mi cunosc valoarea, să înțeleg ce știu să fac bine, ce mai am de învățat și cât din ceea ce am adunat în anii de formare, practică și experiență poate fi dus mai departe. Există un timp al învățării, în care avem nevoie de profesori, repere și confirmări, și există un timp al maturizării, în care începem să avem încredere în ceea ce am construit și să ne asumăm locul nostru în lume.
Vizibilitatea face parte din această asumare, iar pentru noi, femeile, a ne lăsa văzute poartă uneori o poveste mult mai veche decât profesia. Am învățat generații întregi să fim discrete, să nu ocupăm prea mult spațiu, să nu vorbim prea mult despre reușitele noastre, să primim cu modestie aprecierea și să lăsăm pe altcineva să spună dacă suntem suficient de bune. Purtăm în noi memoria femeilor care au supraviețuit fiind prudente, care au știut când să tacă, când să se retragă și cât din ele să arate lumii, iar întâlnirea cu propria vizibilitate poate deveni astfel și o întâlnire cu toate aceste straturi ale poveștii noastre.
A te lăsa văzută înseamnă să ocupi spațiu, să vorbești despre ceea ce faci, să îți recunoști valoarea și să rămâi în contact cu ea dincolo de admirație, critică, comparație sau judecată. Înseamnă să poți primi aprecierea fără să te hrănești exclusiv din ea și să poți traversa dezaprobarea fără să te abandonezi pe tine.
Și da, vizibilitatea are astăzi instrumente pe care generațiile dinaintea noastră nu le-au avut: Instagram, Facebook, site-urile, revistele, podcasturile, conferințele, comunitățile online ne permit să vorbim despre munca noastră și să ajungem la oameni aflați la sute sau mii de kilometri distanță. Sunt instrumentele lumii de astăzi, iar felul în care alegem să le folosim vorbește despre noi la fel de mult ca ceea ce alegem să spunem prin ele.
Putem folosi aceste spații cu măsură, inteligență și responsabilitate, vorbind despre ceea ce facem bine, putem investi în imaginea muncii noastre, putem crea proiecte, putem vinde servicii și putem prospera prin ceea ce știm să facem, păstrând vie grija pentru omul care ajunge la noi.
Participarea mea la Wellbeing Festival by Psychologies a adus toate aceste gânduri împreună. Timp de doua zile am văzut adunați împreună profesioniști cu abordări diferite, oameni care vorbesc despre corp, minte, sănătate, relații, emoții și sens din locuri profesionale proprii, fiecare alegând să aducă în spațiul public ceea ce știe și ceea ce practică. Mi-a plăcut această diversitate și libertatea de a sta împreună fără să avem nevoie să spunem același lucru, de a ne întâlni în jurul preocupării pentru oameni păstrându-ne fiecare identitatea, formarea și vocea.
Dar da, vizibilitatea își găsește valoarea atunci când are în spate și substanță, iar între ceea ce spunem că facem și ceea ce putem oferi are nevoie să existe un raport onest. Între imagine și competență, între promisiune și rezultat, între preț și calitatea muncii, între dorința firească de a prospera și responsabilitatea față de omul care ne alege. Aici se află măsura și etica.
Căci putem face bine și putem trăi bine, putem iubi ceea ce facem și putem primi bani pentru munca noastră. Putem avea vocație și putem învăța să vindem ceea ce construim, fără să transformăm omul din fața noastră într-un instrument al propriei reușite. Prosperitatea și contribuția pot locui în aceeași viață atunci când între ceea ce arătăm lumii și ceea ce oferim cu adevărat există coerență.
A face bine nu cere să trăim mai puțin, însă cere să știm ce avem de oferit, să avem curajul de a-l pune în lume cu responsabilitatea de a putea susține ceea ce promitem.
