Comunitate

Sunt genul de persoana care am fost crescut mai mult de mama. Tatalui meu daca-i puneam vreo intrebare se eschiva sa-mi raspunda, sau parea prea nervos ca sa mai pot avea incredere pe viitor in el, si atunci preferam sa ma retrag in singuratatea mea. Cand a venit timpul sa dau piept cu viata si sa caut singur solutii la problemele vietii, ori devin prea panicat si nu reusesc sa-mi pun in ordine ganduri, ori devin exploziv si violent. Ca urmare a faptului ca fratele meu mai mare a murit, mama mea a incercat mai tot timpul sa rezolve mai mult ea problemele mele. Intrebare: ce as putea sa fac ca sa-mi depasesc aceste limite de frica si irationalitate.
 

Am o situatie destul de incurcata zic eu, motiv pentru care solicit si parerea dvs. Am 33 de ani, un copil de 9 luni, iar tatal copilului, cu care am stat 7 ani, a inceput sa se certe cu mine si sa ma faca nebuna dupa ce mi-am schimbat orarul datorita copilului. Copilul l-am facut deoarece el si l-a dorit foarte mult. Dar dupa nasterea copilului in afara de scutece nu i-a cumparat nimic. Ar fi trebuit sa ne casatorim pe 3 septembrie anul acesta, dar cu o asa persoana nu mai am curajul. Oricat i-am spus ca eu dupa nastere am suferit si fizic si psihic – am avut un travaliu de 12 ore, am suferit rupturi bilaterale de col uterin – el nelocuind cu noi nu intelege si doar ma acuza. Are rost sa ma casatoresc cu un iresponsabil si un imatur doar fiindca avem un copil impreuna? Familia lui e impotriva mea si mama lui m-a acuzat ca daca nu faceam copilul nu m-as fi casatorit niciodata… multe multe reprosuri. Eu, probabil ca sunt obraznica, intotdeauna mi-am sustinut punctul de vedere si le-am comunicat ce am avut de comunicat, motiv pt care m-au facut obraznica. El, acum il vad un imatur, deoarece nu are curajul sa vorbeasca cu tata decat prin intermediul lui maica-sa, care urla ca TREBUIE sa se faca nunta ca avem un copil de crescut. Dar 9 luni de zile le era rusine cu mine si cu copilul, si nu ma doreau prin preajma lor. Acum cica sa isi salveze onoarea familiei. Pai asa? Intr-un stress continuu? Apropos, mama lui face tratament cu Xannax. Parerea mea e ca e cam nevrotica. Pe de alta parte are si o mentalitate redusa, deoarece se gandeste numai la fiul ei nu si la mine, sau la nepotul ei. Cu mine discuta ceva si transforma informatia catre fiul ei in defavoarea mea. E o responsabilitate chiar asa de mare sa cresc singura un copil? Eu sunt functionar public, deocamdata la Protectia Copilului, dar intentionez sa-mi caut un job mai bine platit pentru a-mi putea lua un apartament al meu si in timp o masinuta. Deocamdata, pana la acest moment, am reusit sa-mi fac o facultate pe banii mei, un master si sa-mi cresc pana acum bebelusul. Sincera sa fiu, ma simt cam agitata si mi-e teama sa nu ii transmit si bebelusului starea asta.

Am o mare problema. Am 27 de ani si multe probleme de socializare. Nu reusesc sa imi fac prieteni, sa comunic cu cei din jurul meu, sunt si timida, dar uneori ma blochez la propriu. Nu stiu ce si cum sa fac, am momente in care ma simt inferioara celorlalti si nu am incredere in mine si in ceea ce fac. Cer carti sau ce pot face pentru a recapata increderea in mine si pentru a scapa de inhibitii. Am suferit o depresie destul de puternica in urma cu un an si am multe momente in care ma simt trista si nemultumita fara motiv. As dori din suflet sa ma indrumati, sa imi spuneti care sunt pasii pe care ar trebui sa ii fac pentru a reusi sa ma comport altfel cu cei din jur.

Sa-i spun sau nu? Am avut o relatie de mai bine de 9 ani, am locuit impreuna, fara a fi casatoriti. De aproximativ un an o inselam (cred ca nu stia, doar banuia). Inainte de a ma anunta ca a decis sa ne despartim, imi regasisem iubirea pentru ea si m-am despartit de cealalta. Ca o ironie, la cateva zile dupa ce m-am despartit de cealalta, m-a anuntat ca vrea sa luam o pauza. Motivarea: ca vrea sa stie ce simte pentru mine, ca vrea sa „experimenteze” si cu alte persoane. De cand ne-am despartit, ne-am mai vazut si am vorbit cate putin despre relatia noastra, dar fara niciun rezultat. O vreau inapoi, o iubesc si nu vreau sa o mai mint. Vreau sa fiu sincer cu ea si sa ii spun ca am inselat-o. Faptul de a-i marturisi ma va ajuta sigur pe mine, dar credeti ca pe amandoi ne va ajuta?

Va trimit acest mesaj fiindca sunt foarte derutata de viitorul meu profesional. In toamna incep ultimul an la o facultate de inginerie si nu totusi nu stiu unde ma indrept. De ce ? Fiindca intodeauna imi fac mereu planuri mari pe care le abordez, insa de care ma plictisesc extrem de repede si in final le abandonez. Astfel ca nu concretizez nimic. Deseori imi doresc lucruri contradictorii si „alerg” in mai multe directii, insa fie obosesc fie ma plictisesc. Aproape niciodata nu sunt multumita de ceea ce obtin si fie uit sa ma bucur de ce am obtinut si continuu sa caut mai mult , fie „ma culc pe o ureche” si pierd si ce am obtinut pana atunci. Simt ca e foarte mult haos in mintea si in viata mea si as vrea sa „fac curat”, insa nu stiu cum si de unde sa incep. Ati putea sa-mi sugerati anumite carti pe care sa le citesc sau sa-mi dati o idee la care sa meditez si care sa ma indrume spre „mine”? Caci de multe ori simt ca nu ma cunosc, ca nu ma inteleg, ca nu stiu ce vreau. Simt ca e un moment important in viata mea si vreau sa fac alegerea potrivita pt mine.
 

Sunt intr-un impas al vietii la care nu m-am asteptat niciodata! Am plecat din Romania acum 4 luni pentru barbatul iubit si m-am regasit in strainatate singura, fara job si cu o viata inexistenta! Am facut tot ce am putut sa-mi gasesc de munca dar nu se poate. In Romania sunt plina de datorii si daca m-as intoarce nu as avea posibilitatea sa le platesc. Acum traiesc cu frica ca voi fi data afara din casa lui si voi ramane pe drumuri deoarece se pare ca nu ne mai suportam. Nu stiu cum sa trec peste acest moment si nici ce decizie sa iau!
 

Sunt casatorita de aproape 3 ani. Am un copil de 1 an si 10 luni si casnicia mea merege tot mai rau. Nu primesc atentie de la sot, nu am o mangaiere sau o imbratisare cand se intoarce de la munca, toata atentia lui e asupra copilului… ma rog nu chiar toata. Cand ii cer sa imi dea atentie, incep sa ma enervez si ajungem sa ne certam din nimicuri, ne injuram in toate felurile. Daca el nu m-ar jignii eu nu l-as jignii cu nimic, dar el este cel care incepe intotdeauna. In ultimul timp e foarte rece. Cand ne-am cunoscut ne iubeam si el era diferit, imi acorda atentie, imbratisari, era totul bine. Intre noi este o diferenta de 4 ani, eu sunt mai mare ca el. Nu stiu cum sa ma comport ce sa mai fac, imi doresc sa salvez casnicia. Ma puteti ajuta cu un sfat, ce as putea face in aceasta situatie. Sunt constienta ca relatia merge tot mai rau. Plang si sufar ca e un copil la mijloc, iar copilul este facut din dragoste. Eu si acum il iubesc chiar daca ma jigneste in toate felurile si de aceea imi doresc sa fie totul ca inainte. Eu acum sunt acasa, sunt casnica il astept cu toate pe placul lui, dar el nu apreciaza.

Am descoperit ca am o problema legata de comunicare. Atunci cand ma intalnesc cu grupuri de baieti, persoane semi-cunoscute, ma blochez. Atunci cand ei se uita toti deodata insistent la mine, cand isi tintesc privirea asupra mea si cand vine vorba sa puratm un dialog de complezenta, ma panichez, nu mai sunt eu. Ma inrosesc, nu stiu ce sa fac ca sa scap. Dar, atunci cand ma intalnesc cu cate unul, eu fiind singura si el singur, intamplator, pe strada, nu am nicio problema, ma comport absolut normal. Vreau sa scap si sa ma indrept, vreau sa am o viata sociala normala. Ce sa fac?
 

Toata lumea vorbeste despre „trairea visului”, dar nimeni nu spune nimic despre DESCOPERIREA visului, a vocatiei, sau… a acelui lucru care te face fericit. Toti au ca target pe acei oameni care au deja un vis si vor sa-l traiasca. Dar mai sunt unii care habar n-au ce vor, dar vor sa se trezeasca. Cum sa gasesti ceea ce iti place sa faci, atunci cand nu ai nici cea mai mica idee despre ce ai de facut, cand nu simti o atractie deosebita fata de nimic, sau cand poti face foarte multe lucruri, diferite intre ele, dar care nu iti produc satisfactia AIA, dupa care tanjim cu totii. Deci, CUM?

V-as ruga sa-mi dati un sfat in ceea ce priveste problema cu care ma confrunt cu parintii mei, in special mama mea de ceva vreme! De un an si aproapte 2 luni sunt cu un baiat, pe care il iubesc mult si si el ma iubeste la fel de mult . Mama mea a aflat de el dintr-o simpla intamplare. In fiecare zi este aceeasi poveste. Nici nu vrea sa auda de el, considera ca nu este suficient de „bun” pentru mine . Nu l-a cunoscut in persoana si nici nu vrea sa faca acest lucru, nici sa poarte o discutie cu el, absolut nimic. Pentru mine este un baiat foarte special, tine la mine, de fiecare data imi arata cat de mult ma iubeste. Insa mama mea si-a facut o parere prosta despre el, din cateva poze pe care le-a gasit in calculatorul meu. Nu pot sa inteleg ce a adus-o la concluzia aceasta. Ce pot sa fac sa o conving pe mama ca ne iubim foarte mult si nu am de gand sa renunt la el pentru nimic. Ea isi imagineaza un baiat pentru mine foarte frumos si cu multi bani. Nu are el foarte multi bani si nici foarte frumos nu e, dar e baiatul pe care il iubesc. Daca mama mea ne mai vede impreuna o sa faca tot posibilul sa ne desparta, iar noi nu ne dorim lucrul acesta. O alta problema ar fi ca baiatul se considera mai prejos mie din cauza situatiei financiare si a multor alte lucruri, insa eu il iubesc asa cum este. Din cauza aceasta nu prea vrea sa-mi arate ca ma iubeste. I-ar fi teama ca odata o sa-l parasesc si o sa-l fac sa sufere. Acest lucru care l-am aflat de la sora lui. Asadar am doua probleme acum: ce sa fac sa-mi conving mama si cum sa-mi impac prietenul sa nu se mai considere asa?

Ma numesc Iulia si am 28 de ani. Prietenul meu are 41 de ani si suntem impreuna de 2 ani. Problema noastra consta in faptul ca el a inceput sa bea. Nu este violent, nu bea zilnic, are perioade… Am discutat cu el, recunoaste ca are o problema cu alcoolul. Cum ma sfatuiti sa ma port cu el? Cum pot sa-l ajut?

As dori sa stiu cum ar trebui sa procedez in urmatoarea situatie, deoarece nu mai cunosc solutii. Sunt impreuna cu sotul meu de 14 ani si casatoriti de 1 an si jumatate. Avem un baitel de 1an si jumatate. In urma cu 3 ani a fost plecat intr-o delegatie unde prin prisma serviciului a cunoscut o alta femeie. Dupa ce s-a intors am observat ca vorbeste la telefon cu cineva foarte mult timp, iar timbrul vocii era total diferit fata de cel cand vorbea cu mine. Am zis ca poate mi se pare, dar la vreo 2 luni dupa acea deplasare a mai urmat una, cica tot in interes de serviciu, in urma careia am gasit un ambalaj de prezervativ. A urmt o discutie in care s-a jurat ca nu este al lui, nu m-a convins dar am zis sa las de la mine. Dupa asta au mai fost si alte discutii pentru ca primea cadouri, am aflat de la prieteni ca chiar era ceva intre ei, ca se afisa cu ea peste tot, in tot acest timp el negand. Dupa ce s-au saturat de intalniri prin hoteluri au hotarat sa inchirieze un apartament unde sa se intalneasca. Eu intre timp am ramas gravida. In ziua in care am aflat de acest apartament m-am dus seara in locul cu pricina. Nu stiam scara, etajul, apartamentul. Cand am ajuns acolo masina lui de servici era acolo. Nestiind unde sa urc i-am cerut sa coboare. Bineinteles a urmat celebra replica „nu e ce crezi tu”. Mi-a explicat ca e doar o prietena atat si nimic mai mult. Am vrut sa pun capat relatiei, sa renunt la sarcina dar m-a convins sa ma mai gandesc si cum a trecut timpul a reusit de m-a imbunat. Am crezut ca totusi se va sfarsi, dar au mai fost si alte situatii neplacute. Ideea este ca totusi m-am saturat si as vrea sa iau copilul sa plec dar nu stiu ce sa fac. Va precizez ca in urma zecilor de discutii, el niciodata nu a recunoscut ca ar fi ceva intre ei si nici acum nu recunoaste. Nu mi-e teama sa plec dar nu ma gandesc decat ca nu pot asigura minimul necesar copilului. Eu acum sunt in postnatal dupa care nu voi mai beneficia de niciun venit.

Cum se trateaza dependenta psihica de o persoana? Se urmeaza aceeiasi pasi ca in orice adictie? Pornind de la „vreau sa scap” si apoi urmand… ce? Cum ar arata un astfel de plan de „dezintoxicare”? Cum sa poti scapa de o relatie nociva, care stii sigur ca nu iti aduce nimic bun, ba din contra, prin care ai mai trecut si stii cu ce se „mananca”? Cum sa te descurci atunci cand esti prins intre ratiune – care iti spune ce trebuie sa faci si sa privesti inainte – si suflet – care te leaga de trecut, nostalgic? Cum sa renunti la dependenta pe care creierul a dezvoltat-o fata de un confort si o siguranta psihica?

Ma numesc Claudia, am 29 de ani, sunt din Mangalia si am o poveste mai lunga si cam complicata. Am un prieten cu care sunt impreuna de 12 ani. In tot acest timp ne-am certat cam des, chiar m-a si batut. Ne desparteam, dupa care tot eu ma intorceam la el, chiar daca de cele mai multe ori el era vinovat din cauza bauturii. Dar ma intorcem doarece il iubeam foarte mult si speram sa se schimbe. In tot acest timp el a facut armata si a fost plecat 2 ani in Coreea. Eu i-am fost fidela, nu am umblat cu nimeni in tot acest timp, dar el nu ma crede si chiar nu am cum sa ii demonstrez asta. Anul acesta, cam prin februarie ne-am certat, am plecat de la el si pentru prima oara in toti acesti ani nu l-am mai cautat, l-am lasat pe el sa vina la mine. Binenteles ca i-am pus si o conditie: ca sa ne impacam trebuie sa se lase de bautura, iar cu prima ocazie cand se imbata  si face scandal plec si nu ma mai intorc la el. A acceptat dar in schimb a devenit foarte gelos. Nu ma scapa deloc din ochii si acum 3-4 zile mi-a zis ca el nu crede ca eu nu am avut pe cineva cat a fost el plecat, si sa ma duc cu el la detectorul de minciuni ca sa se convinga. Bineinteles ca am refuzat, si i-am zis ca daca nu are incredere in mine ne despartim. In timpul in care am fost certati am stat la ai mei acasa si la o colega. Eu lucrez la o alimentara si am cunoscut un baiat cu care am iesit, si de care m-am atasat foarte tare. El este cu 5 ani mai mic decat mine… am iesit impreuna de citeva ori fara sa se intimple nimic. Intre timp i-am mai dat o sansa prietenului meu, dar spre rusinea mea am continuat sa ma vad pe ascuns cu Marius. Ma simteam atrasa de el iar fata de prietenul meu nu mai simteam poate decat obisnuinta. Cel putin asa spuneau colegele mele. La aproape o luna dupa ce l-am cunoscut pe Marius am intretinut relatii sexuale cu el. Acum el o sa plece pe mare 2 saptamani (lucraza la o unitate militara) si in tot acest timp s-a mai vazut cu mine, dar saptamina asta tot a incercat sa ma evite spunand ca este obosit de la munca. Intradevar pleca dimineata la 6 si venea seara pe la 17-18, dar inainte nu conta ora, el venea sa ne intilnim. Sunt intr-o mare dilema… cum v-am spus saptamaina asta m-am certat iar cu prietenul, m-am intors la ai mei iar cu Marius nu am vorbit decit la telefon, doarece nu a vrut sa ne intilnim. Era obosit dar in schimb iesea cu prietenii la o bere, cu mine nu, doar vorbea la telefon. Joi seara cind am venit la Mangalia pe la 12 noaptea am vorbit cu el la telefon si i-am spus ca m-am certat cu prietenul, iar el m-a intrebat daca de data asta e definitiv. I-am spus ca asa as vrea. Sambata l-am vazut pe Marius cu o fata, iar cind l-am sunat sa ma intilnesc cu el, mi-a zis ca se vede cu prietena lui, ca este prima lui intilnire cu ea, dar ar vrea sa incerce o relatie doarece crede ca eu o sa ma intorc iar la prietenul meu, iar el nu mai vrea asta. Mi-a mai zis ca ii este teama sa nu ii fac si lui la fel, adica sa mai umblu cu altul in afara de el. I-am zis ca este o fire total diferita de prietenul meu si nu merita sa ii fac asa ceva. A spus ca vrea sa raminem buni prieteni si ca ar vrea sa incerce o relatie cu fata asta. Dar el o sa fie plecat 2 saptamini incepind de miine. Intrebarea mea ar fi daca dupa aceste 2 saptamini eu nu ma impac cu prietenul, ceea ce nu as vrea, cum sa il fac pe Marius sa aiba incredere in mine si sa incepem o relatie. Eu chiar imi doresc foarte mult asta. Va rog mult de tot sa ma ajutati si imi cer scuze pentru povestea asta asa de lunga si complicata. Eu nu imi doresc sa imi bat joc de nici unul dintre ei dar m-am saturat de jignirile si acuzatiile aduse de prietenul meu. O colega l-a intrebat pe Marius in ziua cind l-a vazut cu fata aceea, daca are o relatie serioasa cu ea. Ei i-a raspuns ca da, au o relatie serioasa, pe cand mie cu citeva ore inainte mi-a zis ca e prima lui intilnire cu ea. I-am spus lui Marius ca m-a deranjat faptul ca nu mi-a zis ca are pe cineva, deoarece eu am vorbit multe cu el si nu i-am ascuns nimic. Iar el a tacut, nu mi-a zis nimic.