Now Reading
Am fost măritată de 3 ori. Un soț m-a bătut de m-a băgat în spital. Sfatul meu?

Am fost măritată de 3 ori. Un soț m-a bătut de m-a băgat în spital. Sfatul meu?

Avatar photo

„Pe Dan, primul soț, l-am cunoscut foarte tânără. Eu aveam 17 ani, iar el –  20. Fiorul iubirii era atât de puternic, încât mă vedeam doar cu el până la adânci bătrâneți. Asta se întâmplă când ești tânăr și nu ai prea multe în cap.

 

Prima dragoste – prima căsătorie. Ne-am căsătorit, spre disperarea părinților, după un an, când eu am devenit majoră.

Ne-am despărțit după doi ani, când el a realizat că vrea să se culce și cu alte femei, iar eu ca să îl aștept cu mâncare, când vine de la ele, nu e chiar un vis.

La trei ani distanță, mi-am cunoscut cel de-al doilea soț, pe Mihnea. Era total diferit de primul și m-am gândit că diferit este bine. Diferența era, în primul rând, de vârstă.

Citește și:

Prima întâlnire: Uneori, în mod neașteptat, tu ești aia nașpa…

Soția mea preferă femeile. Am aflat asta după 25 de ani de căsnicie…

El este cu 14 ani mai mare decât mine, iar asta speram să fie garanția fidelității sau măcar a maturității. În plus, chiar visam la o familie a mea, la copii. Ne-am căsătorit la șase luni după ce ne-am cunoscut.

La două luni de la nuntă, Mihnea m-a bătut de m-a băgat în spital. El nu avea nevoie de o nevastă de capul ei, care să aibă idei proprii, dorințe sau nevoi. Ci una care să fie pentru el «o cârpă de șters pe jos». Sunt exact cuvintele lui.

Cu ajutorul tatălui meu, de la spital am plecat la părinți și la scurt timp am obținut divorțul. Nu îmi mai trebuia nicio căsătorie. Timp de zece ani, nici nu am mai luat în calcul această variantă.

Dar l-am cunoscut pe Adrian. De-o vârstă cu mine, mai mic de înălțime, fără un fizic atrăgător, dar cu o minte atrăgătoare și un suflet frumos. Era tot ce aș fi evitat într-un bărbat la o primă vedere.

La o a doua și o a treia, era tot ce îmi dorisem. Am fost iubiți timp de cinci ani până să accept să mă căsătoresc cu el. Nu voiam să repet greșelile. Chiar și când am acceptat, eram pregătită să se întâmple ceva și să nu meargă.

Din fericire, se pare că m-am înșelat. Suntem de nouă ani împreună și avem o fetiță de doi ani. Nu știu cum ar fi fost viața mea dacă aveam noroc să îl cunosc pe Adrian înaintea tuturor.

Probabil l-am cunoscut la momentul potrivit, când eram pregătită să îl văd, când știam mai bine ce contează la un bărbat și ce îmi doresc eu de la un partener. Atracția fizică se consumă, nu durează la nesfârșit.

Diferența de vârstă este o iluzie. Iar ceea ce tu proiectezi într-un partener, este cea mai mare capcană pe care ți-o întinzi singură.

Sfatul meu? Căsnicia nu e un basm, înseamnă muncă multă. Nu vă grăbiți să faceți acest pas decât atunci când sunteți ferm convinse că aveți încredere în bărbatul respectiv, că vă respectă și vă puteți baza pe el.“

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top