Citești
Educatia sexuala la copii

Educatia sexuala la copii

Revista Psychologies

Discutiile despre sex si sexualitate adesea sunt dificile pentru parinti. Unii se simt stanjeniti, jenati si rusinati. Pare un subiect despre care este greu sa vorbim si alegem uneori sa nu il abordam deloc. Dar educatia sexuala la copii are importanta ei si este timpul sa depasim acest tabu.

 

Propria experienta educationala

Pentru inceput, parintii trebuie sa se intrebe care sunt propriile amintiri legate de discutiile despre sexualitate cu parintii lor.

Sunt parinti care spun ca ei nu au avut nici o discutie cu parintii lor despre sexualitate, era un subiect evitat in totalitate sau ca discutia a fost una scurta, o data si gata, poate despre menstruatie sau despre boli si sarcina.

Educatia sexuala a fost limitata la avertismente precum „sa te feresti sa nu ramai gravida” sau „vezi sa nu cumva sa lasi fata insarcinata”. Care sunt urmarile, consecintele acestei „educatii” a parintilor despre sexualitate? Cum a influentat acest lucru atitudinea parintelui fata de propria sexualitate?

Este foarte relevanta viata sexuala prezenta si capacitatea de a vorbi despre acest aspect in primul rand cu partenerul.

 

Fricile parintilor

Parintii pot avea diverse convingeri despre educatia sexuala a copilului lor. Unii sunt speriati ca daca discuta cu copilul „ii fura copilaria”, „ii cresc interesul pentru sex, iar acesta va incepe mult mai devreme viata sexuala” sau „e prea devreme, poate undeva spre finalul liceului ar merita discutia despre sexualitate”.

Alti parinti traiesc cu convingerea ca a „vorbi” despre sexualitate inseamna a vorbi despre comportamente sexuale, contact sexual.

Copiii au foarte multe curiozitati, despre corpul lor, despre placerile lor, despre relatia lor cu persoane de sex opus, despre sentimentele lor romantice, despre dorintele lor sexuale, despre autostimulare (masturbare).

Este foarte sanatos pentru un copil sa stie ca nevoile lui sunt normale, sa simta placerea auto-stimularii, desigur cu respectarea intimitatii. Educatia sexuala incepe cu tine, cu valorile tale despre sexualitate, cu viata ta sexuala. Ce inseamna ea pentru tine, asta va invata si copilul tau.

Daca va vorbi deschis despre aceste nevoi, daca le va considera normale si firesti depinde de tine si de cat de deschis esti sa raspunzi intrebarilor lui. Fara sa le eviti, cu onestitate si cu raspunsuri corecte si adecvate varstei lui.

Daca pentru tine sexualitatea este doar contact sexual, „obligatie”, „copii” sau „placeri ascunse” atunci acest lucru are un impact direct asupra copilului care va simti ca este un subiect „rusinos”, „dureros” sau „neplacut”.

Copilul are nevoie de la tine sa fie in contact cu toate nevoile lui, sa le identifice, sa le exprime direct in cuvinte, sa aiba libertatea si de a vorbi deschis despre ele.

 

Cand sa vorbim despre sexualitate cu copilul?

Dincolo de fricile, ingrijorarile sau rigiditatile unor parinti care au legatura cu trecutul si experientele lor dureroase referitoare la sexualitate, stiinta ne-a aratat ca, cu cat vorbim mai devreme cu copilul pe aceasta tema, cu un limbaj si mesaje adecvate varstei lui, cu atat el este mai protejat si mai putin expus riscurilor unor suferinte si probleme de sanatate.

Astfel va creste posibilitatea ca el sa aiba o viata sexuala satisfacatoare in viata adulta, cu mai putine dureri si frustrari. Nevoile sexuale sunt strans legate de nevoile emotionale, de acceptarea de sine si de increderea in sine.

Totodata, acestea vorbesc si despre acceptarea si intelegerea diferentelor de gen (cum sunt fetele, cum sunt baietii) si despre sentimentul profund de a te simti bine cu tine, cu propriul tau corp. La fel de important este sa discutam despre consimtamant si alegere, despre limite si decizia personala.

Copilul va invata sa puna limite in relatii, sa spuna direct ce ii place si ce nu ii place, atunci cand vorbimd deschis cu el pe aceasta tema. Totodata, astfel scade inclusiv riscul abuzurilor fizice sau sexuale.

Abuzul apare mai ales daca alegem sa avem secrete, nu vorbim despre probleme, cand copilul nu are libertatea de a verbaliza ceva ce il supara sau cand este confuz si temator, anticipand o eventuala pedeapsa, o judecata sau o respingere.

Copilului ii va fi greu sa spuna „nu”, sa refuze din teama de a nu fi respins, din nevoia de a face pe plac, de a-l multumi pe celalalt, lipsind de aici contactul cu propriile nevoi.

 

Educatia sexuala este un proces

Cand copilul este prescolar intrebarile lui sunt legate de diferente de gen si vorbim cu ei despre faptul ca fetele si baietii au si parti ale corpului diferite, penis si vulva, fara „cocosel” sau „pasarica” pentru ca transmitem mesajul ca este ceva rusinos, de care ne ferim.

Descoperirea autostimularii de catre copil este esential sa nu duca la o pedeapsa din partea parintilor, ca si cum ar fi ceva in neregula cu el. Totodata, copiii au nevoie sa stie despre corpul lor, schimbarile hormonale si in dezvoltare pe perioada adolescentei.

Cu cat suntem mai deschisi si vorbim onest, pe intelesul lor cu atat ei se simt mai in siguranta si invata acceptarea de sine. Copiii trebuie ascultati, iar parintii pot folosi orice conjunctura pentru a le face educatie pe acest subiect, fara a provoca fortat discutiile.

 

Mesajele din exterior

Parintii subestimeaza expunerea copiilor la continut pornografic. Studiile insa ne arata ca dupa 10-11 ani, intre 45% si 99% dintre copii sunt expusi la imagini si cuvinte pornografice.

Aceste imagini si mesaje le deformeaza imaginea despre sexualitate si mentine stereotipurile, asocierea sexualitatii cu penetrarea si contactul sexual, fara relatie, fara consimtamant, fara mesaje sanatoase despre feminitatea si masculinitatea sexuala.

Pentru unii copii, expunerea inseamna si reactii de dezgust si frica fata de sexualitate. Copilul are nevoie sa perceapa sexualitatea ca pe ceva placut, care ii da siguranta, fiind reflectata pozitiv prin relatia cu partenerul si fara asociere cu performanta sexuala.

Sexualitatea vazuta ca „performanta” si „tehnica” duce la anxietate si convingeri nesanatoase. La varsta adolescentei sunt importate relatiile romantice.

Conteaza de cine se indragosteste, cum isi exprima dragostea si afectiunea, ce inseamna pentru adolescent curtarea? Este varsta cea mai valoroasa cand copilul invata despre ce inseamna o relatie sanatoasa de iubire.

 

Cine vorbeste cu copilul despre sex?

Studiile spun ca cel mai frecvent, acest subiect este abordat de mama, atat cu fata cat si cu baiatul. Insa copilul are nevoie sa vorbeasca cu amandoi parintii, nu sa ramana o discutie pe care „numai cu mama o pot avea” pentru ca mentinem stereotipurile si prejudecatile.

Unei fete nu trebuie sa ii fie rusine sa vorbeasca cu tatal ei despre sexualitate. Daca nu poate discuta despre sentimentele ei pentru un baiat sau despre corpul ei, atunci cum se va simti confortabil cu ea insasi si cum va avea o relatie deschisa cu viitorul ei partener?

Sa nu uitam ca relatia cu parintele este primul model de relatie. Nu ne dorim o relatie distanta cu el, ci una bazata pe apropiere, intimitate, caldura si afectiune.

Si baiatul are nevoie de implicarea ambilor parinti, intrucat de la tata si mentorii lui barbati va invata masculinitatea, nu de la mama. Este jenant pentru el ca toate discutiile sa fie cu mama, ca ea sa fie pre intruziva in viata lui intima.

Cu tatal poate vorbi despre autostimulare, despre nevoile lui sexuale, despre relatia lui cu fetele. Asa cum fata invata ce este feminitatea de la mama, asa si baiatul invata masculinitatea de la tata.

 

De Domnica Petrovai, psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental

Mind Education Health

www.mindeducation.ro

www.facebook.com/MindEducationHealth

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top