Now Reading
8 remedii impotriva regretelor

8 remedii impotriva regretelor

Revista Psychologies

Regretele atrag dupa sine un val de sentimente negative, pe loc fruntas fiind vina, propria dezaprobare pentru felul in care ai actionat, ajungand sa te simti blocata, ca nu meriti fericire sau iubire. Cu totii facem greseli si cu totii avem dreptul sa incercam sa depasim regretele pentru a putea merge mai departe. Iata cateva remedii.

 

Accepta faptul ca oamenii sunt imperfecti

Ca apartinator la specie, esti supusa greselilor mai mari sau mai mici. Insasi faptul ca regreti arata ca iti pasa, dar persistarea in regrete iti va afecta viata personala sau pe cea profesionala.

Incurajeaza-te singura repetandu-ti ca nu esti perfecta, poti gresi, dar nu inseamna ca nu meriti sa iubesti si sa fii iubita.

 

Gandeste-te ce beneficii iti aduce faptul ca te urasti

Intrucat nici tu, nici situatia sau oamenii pe care ii iubesti nu beneficiaza de pe urma acestei atitudini, inceteaza.

Ar fi mai bine sa te concentrezi pe obiectivele tale, pe ceea ce iti doresti cu adevarat: fericire, iubire, generozitate, realizare, gratitudine.

Nu persista in rememorarea unui trecut pe care nu poti sa il schimbi. Renunta la „ar fi trebuit sa…“

 

Controleaza-ti vocea interioara care face critici negative

Astfel de ruminatii pot fi adevarate automatisme care de multe ori nici nu sunt constientizate. De regula, ne purtam condusi de ele. Nu accepta astfel de afirmatii despre tine ca fiind realitatea.

Schimba-le in afirmatii pozitive. In loc de „Sunt proasta, nu trebuia sa fac asta”, spune-ti „Puteam sa ma descurc mai bine. Data viitoare incerc altfel.“ Rezultatul va fi determinarea de a reusi in viitor in loc de vina sau rusine.

 

Identifica ce iti declanseaza gandurile negative

Daca anumite situatii, persoane sau amintiri sunt cele care le declanseaza, pregateste-te prin reafirmari pozitive daca urmeaza sa te confrunti cu acestea.

Functioneaza chiar si exercitiile de respiratie, imaginatia optimista, timpul pe care ti-l acorzi pentru a te echilibra.

 

Evalueaza cum iti sunt afectate de ganduri sentimentele si comportamentul

Incepand cu Buddha si continuand cu Shakespeare sau Einstein, cu totii au recunoscut puterea gandurilor.

Ele sunt cele care ne modeleaza intentiile, sentimentele, motivatiile si comportamentul. Prin urmare, fa-le sa lucreze in favoarea nu impotriva ta!

 

Concentreaza-te pe sentimentul de recunostinta

Daca pana acum nu ai tinut un jurnal, este momentul sa incerci aceasta varianta. Incepe prin a-ti nota zilnic trei lucruri pe care le apreciezi.

Petrece-ti timpul si energia concentrandu-te pe ce e pozitiv in viata ta, nu pe ce e negativ. Treptat, vei ajunge sa te simti mai calma dar si mai libera si fericita.

 

Reaminteste-ti cine esti si cum vrei sa fii

Apreciaza calitatile pe care le ai. Trece in revista toate acele trasaturi care te fac sa fii tu, care atrag oamenii sa-ti fie in preajma, care te ajuta sa realizezi ceea ce iti propui.

 

Cere-ti tie scuze si iarta-te

Regretele si resentimentele te fac prizoniera emotiilor si gandurilor negative. Permite-ti sa iti accepti limitele, greselile si imperfectiunile. Asa cum ceri iertare celor afectati, cere-ti si tie.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top