Now Reading
Cum depășești singurătatea cauzată de izolare

Cum depășești singurătatea cauzată de izolare

Există multe forme de retragere socială, iar izolarea și singurătatea cauzate de propriul temperament sau de frici au efecte negative pe termen lung. Iată ce poți face.

Citește și:

Avantajul de a fi empatic

Învață să îți temperezi agresivitatea

Conexiuni personale sau mai puțin…

Trăim vremuri în care conectarea socială ia forme mai puțin personale, intime, sau chiar autentice. Răspândirea accesului la internet și dependența pe care o manifestăm față de social media, aduce conectarea impersonală în sfera normalului, firescului, utilului.

Scuzele ne sunt multiple, de la timpul redus, la accesibilitatea pe care o avem la persoane pe care altfel le-am contacta cu dificultate, menținerea relațiilor la distanță, etc. Dar, de cele mai multe ori, virtualul ia locul realității pe care o amânăm sau de care avem impresia că nu mai avem nevoie.

În egală măsură, dacă suntem persoane retrase, introverte, puțin sociabile, temătoare, timide, chiar depresive etc., distanța și protecția oferite de virtual, ne întrețin izolarea socială.

Aparențele însă nu pot umple golul interior care se adâncește. Deși pare simplu să ne putem conecta la alții, suntem tot mai deconectați. Iar sentimentul de singurătate tot mai greu de gestionat, pentru că nu ne oferim niciun ajutor real în a-l depăși.

 

Latura întunecată a singurătății

„Mă enervez prea ușor pe oamenii din jur. Chiar și pe stradă sau în mijloacele de transport în comun, dacă văd comportamente pe care le consider neadecvate, simt că mă înfurii. Deseori, sunt reactiv. Simt nevoia fie să educ, fie să pedepsesc (și atunci vorbesc urât), fie să atrag atenția celorlalți că sunt inutili, lipsiți de valoare.

Izolarea mea vine din neadaptare. La viața de zi cu zi, la normele social acceptate (fă frumos, zâmbește dacă nu ai chef, nu spune adevăruri dureroase, etc). Da, am crescut într-un mediu toxic în care m-am luptat pentru individualitatea mea. Pentru a mă defini, pentru a mă descoperi. Dar m-am simțit mereu singur, iar altfel nu știu. Resimt dureros izolarea, însă la 40 de ani este extrem de dificil să sper că aș mai putea schimba ceva.”(Paul)

Când suferi pe urma izolării, sfaturile sunt concentrate pe diferite tehnici care să îmbunătățească abilitățile sociale, găsirea unui hobby care să se desfășoare în grup, voluntariat, etc. Pentru unii aceste idei funcționează. Pentru alții sunt extrem de dificile tocmai pentru că dezadaptarea lor este mai profundă de atât și mai greu de abordat.

Atunci când singurătatea devine dureroasă, trebuie să luăm în calcul și temperamentul unei persoane. Iar acesta este în mare proporție înnăscut, nu învățat. În privința lui, oamenii manifestă ori un control prea puternic, ori prea slab, iar pentru a se conecta la alte persoane, ei necesită mai mult decât prezența fizică într-un context dat.

Cei care au un control prea mare se pot regăsi în situații sociale fie pentru că au conștientizat că asta trebuie să facă sau pentru că acolo îi plasează munca. Dar nu se conectează la oamenii din jur, iar singurătatea persistă.

 

Prea mult control strică

Anumite persoane cu un temperament care pune accentul pe control au renunțat la a se integra și, în ciuda singurătății, evită interacțiunile sociale. Tocmai pentru că în astfel de situații problema lor este activată. Spre exemplu, participarea la un eveniment social este resimțită ca o amenințare în funcție de oamenii prezenți sau locul desfășurării.

Sentimentul acesta este cel care îi determină să pară retrași, neospitalieri, nu vor transmite semnalele corespunzătoare către cei din jur și nici nu sunt capabili să se conecteze într-o manieră deschisă și vulnerabilă.

Îți faci prieteni atunci când fizic, te simți în siguranță. În acel moment sistemul tău neurologic activează abilitatea de a te conecta social. Dar atunci când trăiești constant cu o teamă, își activezi nevoia de a te proteja și nu ești dispus să te expui, să fii vulnerabil.

Astfel de reacții nu te ajută să depășești sentimentele copleșitoare de singurătate.

Ținând cont că fricile de acest gen, laolaltă cu anumite trăsături temperamentale, pot bloca o persoană într-un tipar comportamental defavorabil ei, depășirea lor se poate face cu ajutor specializat.

Răspunsul nu stă în a te adânci în această stare, în nefericire, în disperarea singurătății. Nici în a-ți spune că tu ești altfel, că ești „ciudat” sau ce alte etichete îți poate da criticul interior.

Orice problemă poate fi adresată atunci când este recunoscută și evaluată corect ca depășind abilitățile noastre de a o remedia. Abia atunci putem, cerând ajutorul, să învățăm să ne reprogramăm, astfel încât să ieșim din cercul vicios.

Foto: shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top