Anxietatea în sarcină — când frica nu mai e doar a ta

Ce simte copilul tău atunci când tu ești copleșită de frică? Nu în sensul rațional, nu în cuvinte — ci în acel spațiu tăcut, profund, în care bătăile inimii tale devin prima lui muzică.

Sarcina e una dintre cele mai sensibile și puternice perioade din viața unei femei. E un timp de transformare profundă — biologică, emoțională, identitară. Dar tocmai această deschidere totală poate face loc și anxietății, adesea într-o formă greu de explicat: o teamă difuză, o vulnerabilitate inexplicabilă, o neliniște tăcută care pare să nu se mai termine.

Și totuși, foarte multe femei nu vorbesc despre asta. Pentru că „ar trebui” să fie fericite. Pentru că „nu e bine pentru copil să fii stresată”. Pentru că s-au obișnuit să creadă că frica e ceva ce trebuie ascuns.

Sarcina – o perioadă în care corpul și sufletul simt mai mult

Din perspectivă psihologică, sarcina aduce o sensibilizare neurologică și emoțională crescută. Creierul mamei se „reorganizează” pentru a deveni mai receptiv la semnale subtile, pentru a forma legătura cu copilul. Asta înseamnă că femeia simte mai intens totul — și bucuria, dar și frica.

Și copilul simte, în felul lui: nu în cuvinte, ci în hormonii care îi ajung prin placentă, în ritmul inimii tale, în starea ta de tensiune sau liniște. Emoțiile mamei nu „strică” fătul, dar îl informează — îi oferă un prim cod despre cum e lumea în care va veni.

Frica, în sine, nu e problema. Devine problematică doar când e cronică, reprimată sau ignorată.

Când frica din sarcină nu e doar a ta

Există o formă subtilă de anxietate care se activează în sarcină și care nu are întotdeauna legătură cu sarcina însăși. Poate fi vorba despre frici moștenite — din copilăria ta, din relația cu mama ta, sau chiar dintr-un lanț mai vechi de femei care nu s-au simțit în siguranță când deveneau mame.

Poate mama ta a fost singură. Poate nu a fost dorită sarcina. Poate în familia ta s-a transmis ideea că „e greu să crești un copil”, că „e periculos să iubești prea mult”.

Toate aceste mesaje pot trăi în tine ca niște răspunsuri automate. Iar sarcina devine momentul în care ele ies la suprafață, nu ca să te sperie, ci ca să ceară să fie văzute.

Nu trebuie să fii fără frică — trebuie doar să fii conștientă

Nu ești un pericol pentru copilul tău pentru că simți teamă. Din contră — ești o mamă atentă tocmai pentru că îți pui întrebări.

E important nu să negi frica, ci să stai lângă ea. Să o privești ca pe o parte din tine care cere grijă.

Poți începe cu gesturi simple:
— o respirație conștientă cu mâna pe burtă
— un gând blând spus copilului: „Sunt aici. Te simt. Și chiar dacă mi-e teamă, mă voi ocupa de asta.”
— scrisul zilnic al gândurilor anxioase, ca o formă de igienă emoțională
— mișcare lentă, apă caldă, și mai ales… iertare față de tine însăți

Ce poți face chiar acum?

Îți propun un exercițiu simplu, dar profund: închide ochii și imaginează-ți că vorbești copilului tău dintr-un loc sigur. Fără mască, fără a ascunde nimic.

Spune-i ceva ce ție nu ți s-a spus poate niciodată:
„Lumea poate fi un loc sigur. Și eu pot învăța să fiu în siguranță în ea, împreună cu tine.”

Iar dacă simți că în tine trăiește și o altă femeie — mama ta — cu fricile ei, cu rănile ei, cu neliniștile ei — te invit să explorezi exercițiul meu de imagerie ghidată:
„Cât spațiu ocupă mama în tine?”
E o invitație la eliberare interioară. Nu ca să-ți rupi rădăcinile, ci ca să te naști tu — mamă, femeie, ființă completă.

Descarcă-l de aici: [linkul tău]

Tu ai voie să simți. Și ai voie să te vindeci.
Pentru tine. Și pentru copilul tău.