Păpușile Reborn – Iluzia unei realități sau un ajutor terapeutic?

„Maturitatea emoțională apare atunci când încetăm să fugim de realitate și începem să o acceptăm așa cum este.” – Carl Jung
În ultimii ani, păpușile Reborns au devenit un fenomen global, fiind apreciate pentru realismul lor De la distanță, păpușa din cărucior se percepe ca fiind un bebeluș normal, viu, însă realitatea este alta.
Pentru unii colecționari, păpușile Reborns reprezintă o formă de artă, însă pentru alți oameni ele devin o soluție emoțională în fața pierderii, singurătății sau incapacității de a avea copii. Totuși, această substituție poate avea mai multe efecte negative, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Tehnologia a fost creată pentru a ne simplifica existența și pentru a ne ajuta să economisim timp și energie, astfel încât să ne putem concentra pe aspecte cu adevărat importante ale vieții. De exemplu, o mașină de spălat elimină orele de muncă manuală, permițându-ne să petrecem mai mult timp cu familia sau să ne dedicăm activităților care ne împlinesc. Este un instrument care îmbunătățește realitatea, fără a o înlocui. În schimb, păpușile Reborns, deși sunt impresionante din punct de vedere artistic, nu ar trebui să devină substituții emoționale pentru experiențe reale.
Jocul este o etapă fundamentală a copilăriei, un proces prin care copiii își dezvoltă abilități cognitive, emoționale și sociale. În special, jocurile care implică manevrarea obiectelor, cum ar fi păpușile, miniaturi ale mijloacelor de transport ajută la explorarea rolurilor sociale, la dezvoltarea empatiei și la înțelegerea dinamicii relațiilor interpersonale. Totuși, maturizarea nu înseamnă renunțarea la joc, ci evoluția către activități potrivite vârstei și nevoilor emoționale. Adulții pot păstra spiritul ludic, mai ales din rolul de părinți, însă într-un mod care reflectă maturitate și echilibru, fie prin hobby-uri, fie prin activități care stimulează creativitatea și interacțiunea socială. Jocul cu păpușile, la maturiate, interferează cu dezvoltarea emoțională sănătoasă.
Avantaje:
Colecționarea păpușilor Reborns – un hobby modern și creativ
Dacă în trecut colecționarii se dedicau obiectelor tradiționale, astăzi există o tendință spre colecționarea obiectelor diferite, iar păpușile Reborns se înscriu perfect în această categorie.
Deși colecționarea păpușilor Reborns poate fi o activitate creativă și captivantă, este important ca ele să fie privite doar ca obiecte de colecție, fără să devină substitut pentru realitatea emoțională. Hobby-urile, prin definiție, oferă satisfacție și echilibru, petrecerea a timpului liber într-un mod plăcut, fără să afecteze conexiunile reale și sănătatea emoțională. De asemenea, identificarea și practicarea unui hobby, ne poate ajuta să ne încărcăm bateriile, ne ajută la completarea sentimentului de împlinire și de timp pentru noi înșine.
Pregătirea unui copil pentru un frate nou-născut
Un alt context în care utilizarea păpușilor Reborns ar putea avea un rol pozitiv este pregătirea unui copil pentru venirea unui frate sau a unei surori.
De cele mai multe ori, în familiile în care se apropie venirea pe lume a celui de-al doilea copil, practic, un alt ciclu de viață pentru toți membrii, dacă nu este gestionată corespunzător, gelozia dintre frați este inevitabilă.
Utilizarea păpușii Reborns poate ajuta primul născut să se obișnuiască cu ideea ca va avea un frate sau o soră. De multe ori, primii născuți ajung să se simtă privați de dragostea și atenția părinților atunci când nu se mai simt în locul central. Sunt situații în care unii copii își acuză în mod direct părinții că nu îi mai iubesc sau au parte de un regres în dezvoltarea, crezând că, în acest mod, pot recâștiga atenția părinților.
În rândul părinților, păpușa Reborns poate fi utilizată ca un exercițiu în care aceștia au nevoie să își împartă atenția, dragostea, responsabilitățile între cei doi copii și viața de cuplu.
Training pentru pregătiea noilor părinți
Din punctul meu de vedere, aceste păpuși pot fi folosite în diverse jocuri de rol în cadrul trainingurilor ce servesc drept scop pregătirea viitorilor părinți.
Încă de la nașterea unui copil, sau, mai bine zis, de la aflarea veștii despre sarcină, mulți părinți se pot confrunta cu temeri, incertitudine, nesiguranță cu privier la responsabilitățile lor. În cursurile de pregătire parentală, păpușile Reborn pot fi utilizate sub formă de joc de rol, unde viitorii părinți pot învăța practice cum să gestioneze diverse situații. Amintesc aici, cu titlu de exemplu: exersarea tehnicilor de îngrijire, simularea unor situații reale, acordarea primului ajutor, dezvoltarea instinctului de protecție, gestionarea timpului.
În afara acestui context, utilizarea păpușilor Reborn de către adulți poate deveni problematică, mai ales atunci când sunt folosite ca substituție pentru un copil pierdut sau dorit.
Efectele negative pe termen lung ale utilizării păpușilor Reborns
-
Întârzierea procesului de doliu și acceptare
Pierderile suferite în timpul sarcinii sau imediat după naștere sunt traume care necesită timp pentru procesare. Durerea și acceptarea pierderii sunt etape esențiale în procesul de vindecare, iar orice formă de evitare poate întârzia acest proces sau poate crea dificultăți emoționale mai târziu.
Negarea realității – O persoană care își investește afecțiunea și durerea neventilată într-o păpușă poate evita procesarea emoțiilor autentice. În loc să accepte pierderea, poate crea o iluzie care prelungește și menține suferința.
Amânarea vindecării – În lipsa unui proces terapeutic real, atașamentul față de păpușă poate face ca persoana să nu își confrunte durerea, să se mențină într-o etapă de negare ceea ce poate duce la stări prelungite de tristețe, anxietate, izolare social și, posibil depresie.
Dependența emoțională – O păpușă nu poate răspunde la emoții sau la interacțiuni reale, însă poate induce o formă de dependență afectivă pentru îngrijitor, în care persoana continuă să proiecteze emoții asupra unui obiect static. Noi, oamenii, suntem ființe sociale, prin urmare, funcționăm la capacitate maximă în context și cu interacțiuni sociale. A nu se confunda momentele în care, uneori, avem nevoie să fim singuri, să petrecem timp cu noi înșine cu izolarea socială.
-
Distorsionarea percepției asupra realității
Păpușile Reborns sunt foarte realiste, iar pentru unele persoane grija acordată acestora începe să semene periculos de mult cu îngrijirea unui copil real. Aici intervin comportamente specifice maternității, însă aplicate unui obiect, ceea ce poate duce la o ruptură între realitate și fantezie.
Comportamente precum cumpăratul hainelor, hrănirea păpușii, utilizarea unui cărucior pentru plimbare creează o relație artificială, cu alte cuvinte, o iluzie a unei realități.
O păpușă este… o păpusă, nu are viață, emoții, nevoi reale.. Această iluzie poate adânci sentimentul de pierdere, în loc să ajute la acceptarea și vindecarea lui.
Hrănirrea și îngrijirea acestor păpuși conduce către crearea unui atașament artificial, făcând îngrijitorul să trăiască într-o realitate construită în jurul „copilului”, evitând interacțiunile și responsabilitățile reale.
Negarea unei realități dureroasă, precum pierderea unui copil, poate fi considerat un mecanism de protecție, fără efecte benefice. Printre alte teme care se semnalează, în această situație, poate fi sentimentul de vinovăție sau sindromul supraviețuitorului.
Soluții sănătoase pentru gestionarea pierderii
- Psihoterapia – Dacă o persoană se confruntă cu o pierdere, psihoterapia este un instrument esențial care ajută la procesarea emoțiilor și la acceptarea realității pentru personae care nu reușesc să gestioneze astfel de situații singuri.
- Adopție sau voluntariat – Sunt persoane care simt nevoia de a îngriji un copil, care explică că „au prea multă dragoste de oferit”, care nu pot avea un copil din motive de infertilitate sau lipsa unui partener. Pentru acele persoane, există alternative reale: adopția sau implicarea în diverse activități, în centre pentru copii. Toate acestea pot aduce sens și împlinire autentică.
- Reconectarea cu viața – Regăsirea echilibrului emoțional vine din interacțiuni reale, cu oameni și acțiuni reale, cum ar fi: păstrarea și implicarea în relații sociale, practicarea unui hobby, sport, job, activități care ne aduc plăcere și fericire. Așa cum spunea Dalai Lama: „Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea vine din propriile tale acțiuni.”
Concluzie: Alegerea între realitate și iluzie
Păpușile Reborns pot oferi un sprijin temporar, în situații specific, însă nu reprezintă o soluție reală pentru gestionarea pierderii sau împlinirea unei dorințe materne. Durerea nu trebuie evitată, ci integrată și procesată în mod sănătos.
Fiecare persoană care suferă o pierdere are nevoie de sprijin real, de o rețea socială care să îi fie alături și de un proces terapeutic care să faciliteze ascultarea, exprimarea, acceptarea și integrarea pierderii. În final, viața reală oferă conexiuni mult mai valoroase decât orice substituție artificială


Psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și famile, cu atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, formator și consilier pentru dezvoltare personală.