Citești
Care (mai) este varsta maternitatii?

Care (mai) este varsta maternitatii?

Revista Psychologies

mama, maternitate

Viata se construieste de cele mai multe ori dupa liste cu prioritati: joc, scoala, munca si, pe fundal, mereu, familia. Jucam rolul copilului si al scolarului, al profesionistului si cel de prieten. Cand este momentul potrivit sa il jucam pe cel al parintelui? Biologic, ne sunt trasate drumurile, dar psihic? Decizia apartine fiecareia…

Pana la varsta de 30 de ani, intrebarea se intampla sa ne scape printre degete si, nu o data, ne-am trezit in fata unor situatii pe care nu le-am „despicat“pe toate partile. Dar cand esti tanar, deciziile vin uneori mai usor. Dar dupa 30 de ani iti calculezi cu grija pasii si cum sa te organizezi, care iti sunt resursele si, mai ales, prioritatile. Iar pentru femeile concentrate pana acum pe cariera, apare din nou in prim plan rolul de parinte si intrebarea daca sunt pregatite.

A fi sau a nu fi mama?

Scolarizarea si apoi cariera, in zilele noastre, ajung sa fie prioritati. Avem o sumedenie de modele ale unor femei care au investit in formarea profesionala si pe care avem motive sa le admiram. Se poate intampla, prin urmare, sa alegem cariera, sa investim toate resursele de care dispunem in aceasta directie si sa ne gandim ca va veni si momentul potrivit pentru „restul“. Anii trec, ne evaluam mereu situatia de viata, si apare intrebarea: „Cand este momentul potrivit?“.

Familia porneste de la cuplu. De la un potential tata si o viitoare mama, care decid ca o convietuire le prieste. Poate casnicia si-a mai pierdut din valoarea de odinioara, dar ea ramane cuplul legat, dispus sa isi asume responsabilitati impreuna.

Iar daca partenerul ideal pentru acest rol apare cand avem peste 30 de ani sau daca ne-a fost alaturi si ne-a inteles prioritatile pana acum, este normal sa vina vremea sa ne dorim o completare a familiei sau o reafirmare a ceea ce impartim. Sentimentele materne isi pot gasi eli­berarea cand simti ca langa tine il ai pe tatal viitorului tau copil. Cand ai linistea ca este partenerul langa care poti sa iti asumi responsabilitati si griji in plus, poti spune „a venit momentul“. Este un confort care pune in umbra grijile de genul „mai am oare disponibilitatea necesara?“.

Temeri, intrebari

Putem sa ne dorim cu adevarat un copil, dar sa simtim ca este o responsabilitate care ne copleseste. Pentru ca un copil inseamna sa treaca pe planul doi cariera pentru care ai muncit atat. Perioada de stat acasa cu copilul te poate desprinde de ritmul cu care ai reusit sa te afirmi pana acum.

Un copil insemna si renuntarea la un anumit ritm, in care ai avut libertatea de a-ti investi timpul in ceea ce iti face placere. Azi, femeile mai vor (si) calatorii, sociailizare, rasfat. Isi asuma un stil de viata complex. Vremurile in care o femeie se simtea implinita doar prin rolul de mama si sotie sunt depasite. Alternativa ar fi sa nu renunti la munca sau la micile placeri, intrucat se tot afirma sus si tare ca femeia actuala are grija de casa si de copil, de cariera si de ea insasi.

Sa fie acesta un mit sau o realitate? Daca nu iti neglijezi ser­viciul, inseamna sa rupi din timpul petrecut cu copilul si, prin urmare, neglijarea celei mai importante fiinte din viata ta. Iar „cate putin din fiecare“ in cazul acesta poate insemna „totul prost“. Asadar, va trebui sa fii pregatita sa dai un pas inapoi in fata carierei sau a stilului de viata cu care te-ai obisnuit si sa spui cu sufle­tul deschis: acum am alte prioritati. O vorba spune ca „numai moartea este definitiva“, orice altceva se poate indrepta, schimba, ajusta. Asadar, te poti linisti ca o cariera o poti relua, pe cand formarea copilului tau ai sansa sa o faci o singura data.

Atunci cand sufletul iti spune ca ti-ai dedicat anii lucrurilor care, pe rand, ti-au fost prioritati, si instinctul tau te cheama spre maternitate, atunci varsta biologica nu mai reprezinta un impediment. Cristina S., redactor sef, marturiseste: „L-am avut pe Theodor la 38 de ani. L-am asteptat mult si l-am dorit pana la suferinta. Ziua in care l-am nascut a fost cea mai… ciudata din viata mea. Incercam sa ma port normal, incercam sa nu-mi ies din fire, dar nu reuseam.

Eu nu spun niciodata ca aceea a fost cea mai fericita zi, ci cea mai neobisnuita. A fost mai presus de fericire. Am plans, pentru ca rolul de Dumnezeu e greu: nu poti ramane indiferent atunci cand dai viata! Nu poti spune: sunt fericit si atat. Ci… sunt Dumnezeu! Apoi l-am adus acasa. Si am plans de teama! Ce se va intampla de acum incolo? Am vrut sa-l alaptez si am si facut-o timp de 8 luni. M-am simtit ca o masa intinsa in fiecare zi. Pe mine iar ma incerca miracolul. Dar plansul lui de inceput de viata, programul infernal la care am fost supusa in primele trei luni, lipsa de ajutor din partea cuiva care mai trecuse prin asta si, mai ales varsta, si-au spus in final cuvantul. M-a coplesit oboseala la un moment dat si mi-a disparut rabdarea.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus