După nenumărate diete, am ajuns la concluzia că îmi bat joc de corpul meu
Am lucrat mult cu mine până să ajung să am o imagine corporală sănătoasă. După nenumărate diete, mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să îmi bat joc de corpul meu.
Citește și:
M-am dus la psiholog pentru că mă simțeam singură
Din fostele relații, am învățat că stima de sine chiar nu depinde de alții
Ori mă plac, ori nu. Și atunci am nevoie de ajutor
Eram adolescentă când am descoperit revistele dedicate femeilor. În era unor fotomodele precum Cindy Crawford, Eva Herzigova, Helena Christensen sau Naomi Campbell, privitul în oglindă a primit o altă conotație: eu de ce nu pot să arăt ca ele?
Mă rog, din puțina genetică învățată prin școală, m-am prins că mama și tata sunt de vină și trebuie să lucrez cu ce am. Dar nu eram mulțumită.
Așadar au început dietele. Trebuia să fiu slabă. Nu fusesem grasă niciodată, dar speram că pierzând din greutate, măcar aduc a Kate Moss. Apoi au venit anii terminali de liceu și școala a devenit mai serioasă. Învățam mai mult, încercam să mă orientez responsabil pentru viitor.
Eram anxioasă și debusolată, întrucât voiam să aleg vreo 5 facultăți. Evident, domenii total diferite. Tot evident, am ajuns să mănânc pe fond de stres.
Chiar dacă aveam poza lui Stephanie Seymour undeva în mintea mea, mă îndreptam către modelele plus size. Și eram și mai tristă și mai anxioasă. Am luat pastile de slăbit. Am urmat diete. M-am înfometat.
Am făcut mișcare. Dar indiferent la ce cazne îmi supuneam organismul, realitatea era că eu nu mă plăceam. Atunci, mama a discutat cu mine și mi-a spus că am nevoie de ajutor.
Am ajuns la psiholog. Mi s-a părut oribil. Nu doar eram urâtă, eram și nebună. Atât puteam gândi atunci, cel puțin…
Am făcut terapie și, ocazional, când o iau pe arătură, mă întorc în cabinet. Celor care se cred echilibrați și neinteresați de terapie, pentru că nu are cu ce să-i ajute, le spun atât: terapia m-a salvat de la o viață total diferită și nu într-un sens bun.
Intelectual stau bine. Ca să citez un prieten cu umor, sunt „peste medie”. Fizic arăt bine. Cel puțin asta îmi spune toată lumea.
Problema eram eu. Iar toate lucrurile pe care le-am obținut până acum în viață, se datorează faptului că m-am dus la terapie și am învățat să nu îmi bat joc de mine.
Imaginea corporală sănătoasă
Imaginea corporală sănătoasă înseamnă pentru mine să mă accept așa cum sunt. Să am grijă de aspectul meu fizic, dar făcând lucruri sănătoase pentru mine, nu chinuindu-mă. Știu cazuri de femei care au murit de la pastilele de slăbit luate ca sport extrem. Tinere anorexice care și-au pierdut viața.
O grămadă de femei în depresie pentru că nu se pot accepta pe sine. Realitatea este dureroasă, iar modelele de frumusețe promovate, oricât am ști că sunt prelucrate, tot rămân un ideal intangibil pentru mare parte dintre noi.
Nu sunt de acord, la extrema cealalaltă, nici cu promovarea de „body positivity”, curent care văd că ia amploare peste hotare. Conceptul este bun și sănătos, ar trebui educat din școala primară, copiilor.
Am văzut însă multe cazuri clare de obezitate, în care femeile erau încurajate să se mândrească cu grăsimea lor. Nu e doar inestetică, ci și cu multe implicații nefavorabile asupra sănătății.
Un stil de viață sănătos și o minte armonioasă este fix ce îți trebuie pentru o mai bună imagine corporală. Nu suntem perfecte, dar avem o sumedenie de calități pentru care ne putem aprecia. Chiar și fizice.
Foto: shutterstock.com
