Am schimbat totul pentru tangou
Sunt indragostita de tangou. E un drog. Un drog estetic… Bine, veti intreba cum am ajuns sa ma droghez cu asa ceva.
Cateva date din CV: am 33 de ani si sunt profesoara de tangou cu MBA, sau specialista in marketing care danseaza tangou. Depinde doar de capacitatea de abstractizare a interlocutorului…
Aflandu-ma intre colegii de liceu la intalnirea de 10 ani, absolventi de ASE, Drept sau Politehnica, asa, spre diferentiere, ma plasam in categoria foarte restransa de necasatoriti, nedivortati, optimisti si pe punctul de a o lua de la zero cand toti ceilalti erau deja asezati, cu vieti linistite si trasate cu rigla. Am experienta de business balcanic in companii romanesti, de marketing local in multinationale, de antreprenor in turismul tarii cu pesti in copac, de vanzari la o revista de business… si, desigur, dansez. De zece ani. Am inceput cu dansurile latino clasice, salsa, merengue, cha-cha etc. De trei ani dansez tangou, din care noua luni le-am petrecut in Argentina, pentru a-mi insusi tehnica tangoului de la mama lui.
Cotitura majora
S-a intamplat cand m-am indragostit de tangou si m-am decis sa il iau in serios, adica sa-i ofer timp, suflet, iluzii, deziluzii, exact asa cum faci cu o mare iubire. Am decis sa-mi parasesc job-ul. Decizia de a merge in Argentina a fost pentru mine ceva firesc. O cale la indemana spre autocunoastere este sa-ti urmezi pasiunea, lucrul care aduce bucurie neconditionata. Este un pic mai complicat, dar cam asta e ideea. Nu vad de ce e mai firesc sa faci un credit pentru o masina sau casa, decat un imprumut pe zece ani pentru a invata tangou in Buenos Aires…
Psihologic vorbind, este foarte ok sa traiesti intr-o zona de confort, dar asta numai pentru a-ti oferi putere sa o depasesti la un moment dat. Eu asa cred. Am citit undeva un proverb buddhist: nu exista creatie fara distrugere. Nu e simplu deloc, stiu, avem niste tipare sociale, niste asteptari din partea familiei, presiuni care atarna greu. Asta se leaga si de incertitudinea unui drum nebatatorit. Stii de unde pleci, si cat de cat de ce, dar nu stii cum vei ajunge si mai ales unde, la sfarsitul calatoriei.
Nimeni nu iti da vreun ghid. Pe parcurs descoperi multe lucruri despre tine, pe care trebuie sa le digeri, nu este numai o calatorie cu un scop exterior. Apar dubii personale, de identitate, pe fondul unei discontinuitati atat de abrupte. Asadar, am facut romaneste un credit si am plecat la Buenos Aires ca sa invat tangou. O parte a familiei m-a sustinut, alta nu. Opozitia lor m-a afectat mult la inceput, le inteleg perspectiva, dar nu-mi pot schimba decizia; fiecare trebuie sa-si urmeze drumul ales cu sufletul, e cam tot ce putem face in viata. M-au ajutat sa devin economist de succes, sa fac un MBA la Soros… iar eu ce faceam? Lasam totul in urma si plecam dupa… tangou.
De ce ma pasioneaza?
Tangoul este mai mult decat un dans. Este o filozofie de viata, din punctul meu de vedere. Inseamna sa imparti cele trei minute cat dureaza cantecul, cu partenerul sau partenera, cunoscut sau necunoscut, incercand sa oferi ce ai mai bun. Inseamna sa dansezi cu celalalt, tinandu-te bine pe picioare, fara a-i incomoda miscarile, oferindu-i sprijin in imbratisare, cand are ezitari.
E un limbaj… Spre deosebire de multe alte dansuri, tangoul nu are un ritm prestabilit, cum are, de exemplu, salsa. Forta tangoului reiese deci din a dansa cu muzica, libertatea incredibila de improvizatie a miscarilor si, cel mai important, comunicarea dintre parteneri, pentru ca toate celelalte sa fie posibile. Ca intr-un cuplu ideal.
Tangoul este, pentru mine, capacitatea de a face un singur pas elegant, cu prezenta si impreuna cu partenerul, in loc de a face multi pasi, absent si oricum. Unul dintre profesorii mei argentinieni si mare dansator, pe numele sau Flaco Dany, imi spunea ca tangoul se intampla de la un pas la altul, exact ca viata. Pentru ca atata timp cat poti merge si imbratisa pe cineva, poti dansa tangou.
Interviu de Iuliana Alexa
Foto: Guillermo Monte Leone
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii octombrie.
