CITESTI ACUM
Emotiile negative la copii: nu va mai stresati copiii!

Emotiile negative la copii: nu va mai stresati copiii!

Ramona Covrig, psihoterapeut adlerian: „Poveste de psihoterapie“

„A fost odata un baietel care a venit pe lume si trebuia sa se supuna dorintelor parintilor (impunerii parintilor).

Si in dorinta sa de a apartine si de a nu complica atmosfera casei, s-a supus pe fata tuturor cerintelor, deci in ascunsul sufletului sau a dezvoltat si a ramas fidel ideii ca a venit totusi pe lume cu scopul de a-si gasi sensul vietii (lui, proprii, desigur!).

Anii au trecut si baietelul nostru s-a facut adolescent, tragand toate concluziile pe care ar fi putut sa le traga un adolescent ca observator a ceea ce se intampla in familia sa de origine.

A inteles ca soarta unui copil poate fi trista daca acesta nu poate alege pentru sine, ca adultii/cei mari aleg sau impun, sau controleaza, ca a fi parte dintr-o casa inseamna sa te supui fara drept de apel si asa mai departe.

Asa ca, atunci cand a mai crescut si a venit vremea sa devina cineva in viata prin profesie, s-a lasat in continuare condus/controlat de parinti, acestia alegand pentru el traseul profesional.

Tanarul nostru, aflat in fata alegerii unei facultati, s-a lasat din nou condus ca si pana atunci de vointa de fier a parintilor, care, inca de la nastere, «au stiu ce este mai bine pentru copilul lor».

Asa ca tanarul nostru s-a angajat in acest nou proiect fara sa creada vreodata in alegerea unei astfel de specializari.

Intrand in noua lume universitara si cu provocarile sale, fara mult elan isi completeaza curicula si ia notele de trecere la examene.

In ultimul an insa, se petrece ceva cu el: in fata examenului de licenta, demisioneaza si refuza sa isi ia examenele. Renunta, fara ca parintii sa mai poata avea vreun cuvant de spus.

Este primul sau act de rebeliune, primul sau strigat de «si eu contez, am si eu un cuvant de spus in ceea ce ma priveste…» Parintii sunt incurcati, bunicii dezorientati, tot sistemul pare perturbat…

Totusi, singurul care pare sa fi revenit la viata si care pare sa se bucure de prima gura de aer proaspat si de libertate este copilul-adolescentul-tanarul nostru, care isi alege traseul suportand consecinta logica a faptelor sale (supararile parintilor, amenintarea cu infarctul mamei, taierea bugetului…).

Chiar daca mai tarziu (desi niciodata nu este prea tarziu) tanarul nostru isi invata parintii despre cum sa fie parinti democratici.

Si sa accepte unicitatea si dreptul copilului lor de a-si gasi sensul vietii incercand, esuand, incercand si iar esuand, pana cand, in final, sa se poata apropia de ceea ce poate fi vocatia sa.

Nu stim sigur ce destin profesional va avea tanarul nostru, dar putem fi siguri ca, in ceea ce priveste rolul de parinte, acesta, sigur pe baza propriei sale experiente de viata, are o promisiune de care intentioneaza sa se tina si care suna cam asa:

«Eu, cand o sa fiu mare si o sa fiu la casa mea si voi avea copii, niciodata n-o sa le impun copiilor mei ce sa faca, ce sa aleaga, ci voi fi alaturi de ei sa ii ajut sa isi aleaga destinul.»“

 

Costin Jelea, psiholog (costinjelea.wordpress.com):

„Am vazut un pusti in supermarket care a vrut sa isi aseze singur cosul de cumparaturi in stiva. Pustiul avea cam cinci-sase ani, cosul era destul de mare iar stiva era mai inalta decat el.

Si incearca pustiul sa ridice cosul deasupra capului, se ridica pe varfuri si isi da seama ca, din moment ce nu e suficient de inalt, ar merge sa ridice cosul doar pentru a-i aseza o rotita pe marginea primului cos din stiva, pentru ca, apoi, sa impinga putin iar cosul, sa cada in locul lui.

Si exact cand reuseste sa ridice cosul deasupra capului si sa-i potriveasca rotita pe marginea stivei, lipsind doar sa-l mai impinga putin, vine o domnisoara si ii prinde ferm cosul, nelasandu-l sa cada in locul lui si ii spune: «Lasa ca o sa-l iau eu…, dar ce baiat puternic esti!».

Am vazut-o prea tarziu, pentru ca a aparut brusc, dar as fi oprit-o si i-as fi explicat. Sunt sigur ca domnisoara avea cele mai bune intentii, vazand copilul cum se chinuie sa ridice un cos prea mare pentru el, dar avem o vorba desteapta: «pana la Dumnezeu te mananca sfintii».

Nu cred ca pustiul a fost prea afectat, dar cu siguranta ca a pierdut o senzatie placuta si importanta pentru dezvoltarea lui.

Privindu-l atent pe copil in efortul lui de a-si aseza cosul si fiindu-i luata satisfactia reusitei in cel mai prost moment, cred ca mai mult am simtit eu frustrarea decat el.

Ma intreb de foarte multe ori de ce majoritatea adultilor sau a parintilor ramane intr-un automatism al gandurilor din care nu iese cateva secunde pentru a-si da seama, cum a fost in cazul asta, ca nu e suficient sa ii spui unui copil ca este puternic.

El trebuie sa simta asta! Si singurul mod in care isi va simti puterea, va fi in urma unei actiuni fizice! Nu poti sa ii spui unui copil:

«Lasa, nu trebuie sa bati neaparat niste cuie, pentru ca te poti lovi in deget, dar sunt sigur/a ca esti suficient de puternic si te-ai descurca foarte bine».

Este inutil sau chiar periculos sa ii repeti copilului ca are nu stiu ce calitate, fara sa existe o baza concreta si, intr-o anumita masura, obiectiva.

Cand zic «periculos», ma gandesc la acei copii carora li se repeta ca sunt speciali, ca sunt foarte talentati, desi nu exista nicio proba a talentului si care se afla in situatia riscanta numita in psihologie «inflatie a egoului».

Este ca si cum parintele isi incurajeaza copilul sa urce o scara, dar nu este atent la treptele pe care el urca sau pe ce se sprijina scara si ii spune acestuia:

«Esti minunat, urca, esti special, nici nu ai nevoie sa faci un pas inapoi din cand in cand».

Dar este inevitabila situatia in care facem pasi inapoi sau stagnam (despartiri, moartea cuiva apropiat, concedieri, critica, alte pierderi).

Si atunci, acel copil, devenit adolescent sau adult, simte prapastia dintre imaginea de sine formata, ca este special sau aproape invulnerabil, si fragilitatea sa (conditia umana). Realitatea nu se ingrijeste de iluziile noastre, ba, din contra, ea «cauta intotdeauna sa le demonteze».“

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!