Now Reading
Cum să recâștigăm controlul asupra propriilor gânduri

Cum să recâștigăm controlul asupra propriilor gânduri

carmen-moldoveanu
cum-să-recâștigăm-controlul-asupra-propriilor-gânduri

Am putea numi zgomot ceea ce se întâmplă în mintea oamenilor în permanență. Un fel de fundal sonor în care instrumente diferite se amestecă pentru a crea un efect de confuzie și dizarmonie. Fragmente de interpretări și judecăți atotștiutoare se împletesc cu prognoze suprarealiste despre viitor și cu o selecție de amintiri diverse, compunând un dialog interior epuizant și exasperant.

Simplificând, e vorba de o minte care nu mai știe să tacă. Cum ar mai putea cineva sa își dea seama care sunt propriile reflecții și să le desprindă din amestecul de idei care i se învălmășesc în permanență în cap? Zgomotul din mintea noastră este o consecință a zgomotelor diverse și neîntrerupte din spațiul fizic din jur. Suntem asaltați mereu de câte ceva – muzică, notificări, sunete ale străzii, sau în cazuri mai fericite de câte un podcast, un audiobook sau o conferință. În oraș, zgomotul se află constant în creștere, proporțional cu numărul de locuitori și cu numărul de aparate și mașini. Într-o cultură a zgomotului, cum reușim să ne protejăm de oboseală și de confuzia care se instalează în propria minte?

Ziua toate gândurile par la fel, și nu e simplu să le separăm pe cele importante de cele fără sens. Ritmul vieții și agitația ne fac să ignorăm anumite situații de viață care cer de la noi să ne oprim în loc, să reflectăm și să luăm decizii. Însă noaptea unele gânduri devin intense și obsesive, profitând de faptul ca s-a făcut într-un final liniște în jur. Precum un actor care are scena întreagă doar pentru monologul lui, ideile nopții reclamă cu lăcomie atenția noastră doar pentru ele. Par a se răzbuna pentru că peste zi sunt atât de ușor date deoparte și ignorate. Iar dacă reușim să le ținem în continuare la distanță, ne vor invada somnul și se vor strecura în visele noastre, impunându-se cu forța, asemenea unui hoț intrat în casa.

Ce e de făcut? Putem începe prin a găsi un timp în programul nostru, de preferință în prima parte a zilei, în care să oferim cu bunăvoință atenția noastră ideilor sau combinațiilor de idei și emoții care ne strică liniștea sau somnul nopții. Pur și simplu, lăsăm la suprafața conștiinței temele respective. Este necesară o atitudine de receptivitate și de deschidere, de a asculta propriile gânduri și preocupări fără a ne repezi să credem că am înțeles despre ce este vorba. Poate fi un exercițiu provocator pentru rațiunea noastră, care adeseori nu are nici răbdarea și nici toleranța necesare pentru a asculta cu adevărat. Dacă reușim să ascultăm, descoperim în noi preocupări, tipare de gândire, trăsături necunoscute, emoții pe care nu le agreăm sau care ne sperie.

Acest exercițiu e simplu de făcut, însă există două capcane majore. Prima se referă la faptul că ideile tind să dispară din conștiință atunci când încercăm să le surprindem. Aici intervine importanța răbdării și a atitudinii tolerante. La fel ca păsările și fluturii, anumite conținuturi psihice sunt extrem de volatile. În timp, învățăm să le invităm în atenția noastră sau să le dăm permisiunea să vină către noi. Ca și în cazul fluturilor, este esențial să rămânem cât mai mult timp nemișcați, curioși și dornici de interacțiune. Asta se traduce în cateva zeci de minute petrecute în liniște în fiecare zi, cu atenția focalizată în interior. Putem ajuta procesul întrebându-ne: Cum de mă trezesc gândindu-mă la situația aceasta, ce o face atât de importantă? Oare ce simt despre…? Ce cred despre…?

Procesul se derulează bine atunci când nu știm ce vom descoperi în interiorul nostru. La fel ca într-o conversație bună, nu știm dinainte ce ne va răspunde celălalt la o întrebare și suntem cu adevărat interesați să aflăm, ascultând. Când îi tăiem celuilalt propozițiile la jumătate, pentru a oferi propriile păreri, rapid și precis, nimeni nu are nimic de câștigat. Noi ne auzim vorbind și asta se cheamă în cel mai bun caz monolog, dacă nu aroganță și superficialitate. La fel se întâmplă și în dialogul cu diversele noastre structuri psihice.

A doua capcană constă în a fi luați pe sus de gândurile care ne trec prin minte, convinși de adevărul lor fără să le punem sub semnul întrebării. Acest fenomen ne face să uităm de propria perspectivă rațională sau să nu o clarificăm. Suntem influențabili, la fel cum în exterior putem fi influențați de părerea altcuiva, fără ca măcar să ne dăm seama. Poate că ne-am cumpărat o haină de care suntem foarte încântați, până când o colegă face o remarcă ușor ironică la adresa culorii sau modelului, și peste câteva luni descoperim că am lasat haina într-un colț, în dulap, ezitând să o mai purtăm.

Este important să facem diferența între propria perspectivă și cea a celorlalți oameni, dându-ne timp să le înțelegem argumentele și explorând propriile noastre experiențe, propriile noastre argumente. Ca regulă, avem o părere bine formulată atunci când ea conține nuanțe și excepții, nu când este formulată ca un adevăr general valabil. În mod similar, ceea ce ne trece prin minte poate fi o idee împrumutată cine știe de unde în trecut și care nu mai reflectă experiența acumulată în ultimii ani.

Metodele de mai sus sunt prezente în diversele abordări psihoterapeutice, ca parte din procesul de autocunoaștere și de rezolvare a unor simptome psihice neplăcute: oboseală cronică, insomnii, anxietate, decizii dificile sau nepotrivite. Cu o minte înțesată de gânduri, ajungem repede la deficit de atenție și la dificultăți de concentrare. Devenim incapabili să ne focalizăm chiar timp de o oră pe o lectură mai serioasă sau pe o alta activitate cognitivă solicitantă. Cum ne readucem mintea în formă?

În mindfulness găsim o simplificare a acestor metode, ușor apoi de adaptat și de introdus într-o rutină personală. Pentru a lua distanță față de propriile gânduri, ne antrenăm atenția să se focalizeze pe respirație și pe senzații externe – sunete și obiecte. Când în minte apar gânduri, le identificăm drept gânduri. Evităm astfel eroarea de a lua gândurile spontane drept adevăruri despre realitate și viață. Când reușim acest lucru, putem continua cu un proces de reflecție sau de gândire activă. După ce exersăm aceste metode pe parcursul zilei, le putem folosi cu succes și pe timpul nopții.

Când un gând creează în noi emoții intense neplăcute (vinovăție sau rușine, frică sau furie), îl putem privi ca gând. Putem, respirând conștient, să cultivăm un spațiu interior în care să rămânem conștienți de apariția spontană a gândului în câmpul propriei atenții. La fel cum am privi apariția unor nori negri de furtună pe cerul senin, putem privi apariția gândurilor și putem recunoaște natura lor psihică. Astfel putem diminua influența lor asupra stărilor noastre și ne putem proteja de efectele lor nedorite.

Nici viitorul, nici realitatea nu sunt așa cum ni le înfățișează unele gânduri. Ele sunt mai complexe și mai nuanțate. Dacă avem răbdare să îndepărtăm diversele straturi de zgomot din mintea noastră, începând cu reducerea zgomotului extern și continuând cu diversele straturi de zgomot intern, putem ajunge în timp la perioade de liniște și la clarificarea propriilor gânduri și a propriei perspective despre lume – o perspectivă bogată în nuanțe, cu multe incertitudini și semne de întrebare. Putem redescoperi sensul dat de Descartes gândirii atunci cand a afirmat „gândesc, deci exist”.

A gândi este o activitate esențială pentru ființa umană, însă este important să facem diferența dintre a gândi activ și a crede ceea ce auzim sau ceea ce ne trece prin minte.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top