Interviu cu psiholog Mariana Magdalena Pană

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi in mod direct cu oamenii?

M.M.P.: Cred că ceea ce m-a atras cel mai mult în psihologie a fost complexitatea omului. Faptul că, dincolo de comportamentele pe care le vedem, există întotdeauna o poveste, o nevoie, o emoție sau o experiență care le explică. Am ales să lucrez direct cu oamenii pentru că întalnirea terapeutică este, în sine, o formă de transformare. Uneori, omul nu are nevoie să-i spunem ce să facă, ci să-l ajutam să vadă ceea ce până atunci nu a putut vedea despre propria persoană. Pentru mine, terapia nu înseamnă să schimbăm omul, ci să-i oferim posibilitatea de a se privi într-un alt fel și de a-și construi o relație diferită cu propria experiență.

Din experența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

M.M.P.: Una dintre cele mai mari provocari este să renunțe la povestea despre cine cred că sunt și să descopere cine pot deveni. Foarte mulți oameni rămân ancorați într-o definiție construită în trecut transformând experiența repetată într-o identitate cu care se identifică. În terapie încerc să separ omul de povestea lui. Faptul că ceva s-a întâmplat în trecutul unei persoane nu trebuie să devină și viitorul ei.

Cum te asiguri că rămâi obiectivă și imparțială atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

M.M.P.: Obiectivitatea nu înseamnă lipsa empatiei ci capacitatea de a nu confunda povestea clientului cu propria poveste. Îmi respect valorile și experiența profesională, dar în cabinet nu caut să demonstez  că perspectiva mea este cea corectă. Caut să înțeleg perspectiva persoanei din fața mea. Supervizarea, formarea continuă și autoreflecția sunt esențiale. Un terapeut trebuie să știe nu doar să îl observe pe celălalt ci să se observe și pe sine.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

M.M.P.: Pentru mine, esențial este lucrul cu narațiunea personală. Oamenii nu trăiesc doar evenimente, ei dau sens evenimentelor și construiesc povești despre ceea ce li s-a întâmplat. Mă interesează foarte mult relația dintre emoție și timp. Uneori un eveniment petrecut cu mult timp în urmă poate aduce în prezent o reacție emoțională extrem de vie. Din punct de vedere psihologic, trecutul poate continua să fie prezent atât timp cât experiența nu și-a găsit o nouă semnificație.

De aici a apărut și direcția mea de cercetare și dezvoltare a unei abordări centrate pe reautorizarea temporală: nu putem modifica ceea ce s-a întâmplat, dar putem modifica felul în care acel trecut continuă să ne organizeze prezentul și să ne proiecteze viitorul.

Nu cred că o singură tehnică este suficientă pentru complexitatea omului. Uneori este nevoie de restructurare cognitivă, alteori de lucru cu emoția, cu corpul, cu relațiile, cu experiențele din trecut sau cu modul în care persoana își construiește propria poveste. Important este să știm ce tennică folosim, când o folosim și de ce o folosim.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot aparea în urma sesiunilor cu clienții?

M.M.P.: Încerc să păstrez o delimitare sănătoasă între spațiul profesional și cel personal. O sesiune se încheie, dar procesarea ei profesională poate continua prin reflecție, supervizare și analiză. Terapeutul nu trebuie să poarte povara clientului, ci să îl însoțească în percursul său în timp ce acesta învață să poarte singur povara personală sau să renunțe la aceasta.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

M.M.P.: I-aș spune să își dea voie să exploreze. Eu nu cred că un profesionist se formează din momentul în care termină o facultate sau un curs. Formarea teoretică este importantă, dar nu este suficientă. Formarea reală începe atunci când începi să te întâlnești cu oamenii, cu poveștile lor și, în același timp, cu propriile tale limite și întrebari. Și eu am trecut prin această perioadă de căutare. Am încercat, am observat ce funcționează și ce nu funcționează, am învățat din experiență și am continuat să caut explicații și abordări care să răspundă mai bine complexității oamenilor. De aceea, sfatul meu este să nu caute de la început „metoda perfectă”. Să învețe cât mai mult, să experimenteze responsabil, să își construiască propriul mod de a gândi și să rămână suficient de curios încât să poată spune, chiar după ani de experiență: „Mai am ceva de descoperit”. Cred că un terapeut bun nu este cel care are toate răspunsurile, ci cel care știe să pună întrebările potrivite și are curajul să continue să caute. Și, mai ales , să nu uite că în fața lor nu va sta niciodată „un diagnostic”, ci un om care are o poveste unică.

Ce resurse -cărți, cursuri, seminarii- recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coachingului, consultanței sau trainingului?

M.M.P.: Aș recomanda să nu se limiteze la o singură școală terapeutică. Este important să cunoască fundamentele psihologiei, psihopatologia, teoriile personalității, psihoterapia și cercetarea contemporană. Dar, dincolo de cărți și cursuri, recomand întâlnirea cu profesioniști diferiți si experiența practică supervizată.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

M.M.P.: Prin formare continuă, prin lectură, participarea la evenimente profesionale și, mai ales, printr-o atitudine de permanentă curiozitate. Pentru mine dezvoltarea profesională nu s-a oprit niciodată la formările inițiale. Dimpotivă, cu cât am acumulat mai multă experiență, cu atât au aparut mai multe întrebări și nevoia de a căuta răspunsuri mai profunde. Îmi mențin activ interesul pentru literatura de specialitate, cercetare și metode terpeutice noi, particip la conferințe și evenimente profesionale și urmaresc permanent ceea ce se întâmplă în domeniul psihologiei și psihoterapiei. Parcursul doctoral este, de asemenea, o etapă importantă, pentru că m-a obligat să privesc practica nu doar prin prisma experienței, ci și prin cea a cercetării, a întrebărilor și a dovezilor științifice. Cred că un terapeut trebuie să rămână într-o permanentă stare de învățare. Experiența este esențială însă fără cercetare poate deveni rutină. Cercetarea ne provoacă să verificăm ceea ce credem că știm, iar întâlnirea cu alți profesioniști ne obligă să privim lucrurile din alte perspective.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?

M.M.P.: Da. Cred că unul dintre cele mai imprtante momente „aha!” din parcursul meu profesional a fost atunci când am realizat că, de multe ori, oamenii nu suferă din cauza a ceea ce li s-a întâmplat, ci din cauza felului în care continuă să tăiască acea experiență în prezent. Pentru că trecutul nu poate fi recris ca eveniment, dar poate fi reautorizat ca sens, iar schimbarea sensului unei experiențe schimbă și felul în care omul își privește prezentul și viitorul.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

M.M.P.: Momentul în care omul începe să se vadă altfel. Când observ că nu mai vorbește despre sine din aceiași poziție de neputință. Pentru mine, recompensa este să văd că un om își recâștigă libertatea de a-și scrie urmatorul capitol.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

M.M.P.: Nu încerc să înving rezistența. O privesc ca pe un mesaj. Dacă un client se opune, întrebarea mea nu este „cum îl conving”, ci „ce încearcă această rezistență să protejeze?”. De multe ori ceea ce pare rezistență este de fapt frică, neîncredere, o experiență anterioară negativă sau teama de schimbare. Cred că oamenii se schimba mai ușor atunci când nu se simt forțați să se schimbe.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

M.M.P.: Cred că tehnologie va deveni un instrument important în psihologie, dar nu va putea înlocui complet relația umană. Putem folosi inteligența artificială pentru acces la informație, monitorizare, educație psihologică sau anumite forme de suport. Dar există ceva esențial în întâlnirea dintre doi oameni: prezența, emoția și sentimentul că sunt realmente văzut. Cred că viitorul psihoterapiei va fi o combinație între tehnologie și profunzimea umană.