Now Reading
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Avatar photo

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

 

Cu ce impresii vin la cabinet persoanele proaspăt divorțate?

Gabriela Saulea: În urma unui divorț, o persoană trece prin aceleași cinci etape, pe care le știm, din perioada de doliu: negare, negociere, furie, depresie și acceptare. Majoritatea persoanelor care vin la mine sunt în perioada de negociere sau în perioada de furie.

O caracteristică pe care o găsesc la toți, este că au tendința să se victimizeze, să caute un vinovat în cadrul familiei extinse, să găsească modalități de a se răzbuna pe fostul partener.

Prima mea misiune de coach este să le ofer clienților o perspectivă mai amplă asupra poveștii, să îi ajut să vadă lucrurile din mai multe puncte de vedere, și să îi conduc spre o atitudine de asumare și recuperare a controlului asupra situației în care se află.

După cum ne-am aștepta, persoanele care nu au inițiat procesul de divorț sunt mai bulversate decât cele care au inițiat separarea, însă am fost și eu surprinsă să văd cum și cele din urmă pot trece prin perioade intense de negare și negociere.

 

Există și divorțuri amiabile? Cum reușesc cei doi să ajungă la prietenie?

G.S.: Cu siguranță, am întâlnit situații în care cei doi parteneri au simțit simultan că relația nu merge și au luat fericiți decizia de a divorța – cunosc chiar și persoane care au dat „petreceri de divorț“.

Cu toate acestea, este important să reținem că divorțul este totuși o despărțire, o perioadă de tranziție și o schimbare intensă.

Chiar și în situații amiabile, anumite sentimente de gelozie, confuzie, nesiguranță sau furie pot apărea și sunt absolut normale.

Aș recomanda oricărei persoane care trece printr-un astfel de proces, să se consulte cu un specialist, în vederea unei recuperări sănătoase.

Cât despre secretul unei prietenii post-divorț, consider că ingredientul principal este comunicarea sinceră și directă – atât cu fostul partener, cât, mai ales, cu noi înșine.

Multe probleme în comunicare apar din cauza unei obișnuințe de a ne minți singuri, de a ne ascunde în spatele ego-ului și de a refuza să ne arătăm vulnerabilitatea în fața celorlalți.

Citește și:

Care este scopul real al căsătoriei

Nu ai chef de sex? Ce întrebări trebuie să-ți pui…

Care sunt cele mai des invocate motive de divorț?

G.S.: Motivele invocate de oamenii cu care am lucrat, variază de la lucruri obiective, de tipul „ne doream lucruri diferite de la viață“, până la scenarii de telenovelă, de tipul „prietenii lui/ai soacrei/vecinii au complotat să ne despartă“.

Adevărul este că fiecare persoană își spune o anumită poveste, care să o ajute să se simtă mai bine în perioadele negre.

Este mai ușor să dăm vina pe alții, să spunem că Universul ne-a discriminat sau că suntem ghinioniști în dragoste.

În realitate, cel mai adesea, motivul divorțului este și secretul unei relații de succes, cel menționat mai sus: comunicarea.

Foarte multe persoane își ascund adevăratele priorități, sacrifică anumite valori de dragul unei relații sau ascultă de „gura lumii“ mai mult decât de propria intuiție. Aceste compromisuri și minciuni se transformă, în timp, în realele motive de divorț.

 

Ați lucrat cu clienți deprimați în urma unui divorț, care nu au reușit să își revină?

G.S.: Majoritatea oamenilor care trec printr-un divorț, vor trece și printr-o depresie. Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag.

Are sens, dacă stăm să ne gândim: divorțul reprezintă moartea unei relații, moartea unor speranțe, așteptări și planuri de viitor; divorțul îți schimbă fiecare aspect al vieții: de la cel financiar, la cel social, la cel emoțional.

Nu am întâlnit persoane care să nu își revină în urma divorțului, însă am cunoscut zeci de cazuri cu perioade diferite de refacere.

Sunt oameni care într-un an se căsătoresc din nou, alții care în cinci ani nu au reușit să își ierte fostul partener. Ceea ce știu sigur este că sintagma „lasă, că timpul le rezolvă pe toate“, nu este cea mai sănătoasă într-o astfel de situație.

Trauma unui divorț poate lăsa răni adânci, frică, frustrări și resentimente. Este nevoie de un efort activ din partea fiecăruia, să își asume cele întâmplate, să lucreze pentru sănătatea lui emoțională și mintală și să fie mai pregătit pentru relațiile viitoare.

 

Ce le spuneți celor care divorțează?

G.S.: Rolul meu de coach nu este să spun, ci să ascult. În procesul de revenire după divorț, eu sunt doar un ajutor de navigare pentru clienții mei.

Eu le pun întrebări despre relație, despre fostul partener, despre ei înșiși, astfel încât singuri să își dea seama, când se mint singuri sau când își spun lucruri care nu îi ajută în drumul către vindecare.

Ca structură, programul meu se împarte în trei pași: Hope, Healing și Happiness. În prima etapă, Hope, mă asigur ca povestea divorțului să fie una cât de poate de obiectivă și imparțială, să îi scot pe clienți din starea de victimizare, să identificăm împreună care sunt motivele principale de supărare și frustrare și cum să menținem relații sănătoase cu familia, cu fostul partener și copiii.

În cea de-a doua, Healing, începem să lucrăm concret pe rănile rezultate în urma despărțirii, învățăm să iertăm, să comunicăm matur și eficient, să găsim soluții pentru provocările care apar în viața de persoană divorțată.

Iar în etapă finală, Happiness, putem discuta despre planurile pe termen lung ale clientului – începerea unei noi relații, întemeierea unei noi familii, inițierea unui nou proiect.

Observați cum de-abia în ultima etapă începe discuția despre noi relații romantice. Scot în evidență acest fapt, pentru că știu multe cazuri de persoane care, în urma unui divorț, intră imediat în „relații-tampon“.

Astfel de interacțiuni, deși aparent benefice, sunt doar o distragere de la suferința pe care o simte fiecare și nu fac decât să prelungească perioada de vindecare.

 

Cum resimt copiii divorțul? Este adevărat că rămâne o traumă pentru ei?

G.S.: Copiii, din păcate, resimt divorțul cel mai profund – chiar și cei mai mici dintre ei simt energia părinților, tensiunea dintre ei și certurile din familie, și internalizează toată această suferință.

Este și motivul pentru care auzim de multe ori că cei mai „obraznici“ copii sunt cei care provin din familii divorțate, pentru că nu știu cum să își exprime durerea și furia în alte moduri, mai sănătoase, și că recurg la comportamente inadecvate.

 

Dr. Gabriela Saulea este președinte al Asociației „Călătoria Divorțului“, tel: 0722 371 892, http://www.calatoriadivortului.ro

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top