A primi: un act simplu și, totuși, deloc ușor
Simt pace, tihnă. Ritmul interior mi se armonizează atât de lin în natură. Atâta putere aici și, totodată, atâta iubire. Se face liniște în mine.
Stau pe o bancă, într-un parc. De jur împrejur, mulți copaci sunt în toiul transformărilor aduse de toamnă: frunze îngălbenite, ce stau să cadă, crengi deja goale, alte frunze încă verzi. Un susur de apă se aude aproape: un pârâiaș își poartă liniștit cursul, după ce apa se rostogolește de pe câteva pietre, ca un fel de cascadă. Îmi amintesc ce am auzit zilele trecute, într-un clip al unei femei șaman, Noga Adama: apa, ca și luna, ca și femeia, este într-o continuă mișcare/ transformare și este important să fie așa, schimbarea reprezentând starea ei naturală.
Soarele se vede printre crengi, strălucitor, în dreapta băncii mele. Privesc din nou copacii. Unii sunt goi. În trecut, asta îmi inspiră uneori un sentiment dezolant de neputință, de lipsă, de încheiere și, chiar, moarte. Acum, privesc copacii falnici și goi. Și simt puterea pe care o emană, exact așa. Dezgoliți. Ca și cum puterea și seva se află înăuntrul lor și se simte, indiferent de aspectul exterior. Îmi aduc aminte de copacii din fața blocului în care stau. Puternici și ei. „Uriașii mei dragi”, cum le mai spun… În parc se aude și o cioară. Și… oameni. Destui oameni care trec. Unii mai gălăgioși, alții mai liniștiți. Caută adăpostul naturii, dar, oare, o SIMȚIM cu adevărat? Ne dăm voie să primim plenar ceea ce Ea ne oferă simplu, firesc, fără condiții? Și, totuși, mereu respectându-și propriul ritm organic.
Sunt constant fascinată de firescul cu care magnifica natură curge și acceptă transformările anotimpurilor. Un flux perfect, într-o armonie autentică, neforțată.
A primi este un lucru firesc (în complementaritate cu a oferi). Dar… cât de mult ne dăm voie să primim? Fără vinovăție, fără teamă, fără impulsul imediat de a da înapoi ceva, ci doar cu deschiderea de a trăi TOTAL acest simplu, dar deloc ușor act: A PRIMI.
Așa cum simt în prezent, cred că, cu cât ne deschidem mai mult spre a primi, cu atât vor putea ieși la suprafață răni sau necunoscute emoționale sau energetice, ce, temporar, ne pot bloca această deschidere. Vinovăția, valoarea proprie neconștientizată, experiențele trecute în care poate mereu am primit puțin sau doar într-un context condiționat, nesiguranța, frica de predare totală, nevoia de control: sunt doar câteva dintre aspectele ce pot apărea în acest frumos proces al primirii, când e trăit conștient, ce se vor simțite, recunoscute, poate alchimizate și integrate.
Observ că răsar câteva întrebări, pe măsură ce scriu.
– Ne simțim suficient de valoroși, încât să ne permitem să primim?
– Ne simțim suficient de în siguranță, încât să ne predăm total, cu încredere, să abandonăm controlul și să primim?
– Preferăm, oare, într-o anumită măsură, să rămânem, cumva, nevăzuți și nerecunoscuți, dintr-o profundă frică de a fi văzuți cu adevărat și a deveni frumos vulnerabili, încât să primim?
Se deschid spații în noi și în Viața noastră, când ne punem aceste întrebări. Procesul de a oferi are complexitatea lui. Totuși, consider că procesul lui „a primi” – plenar – implică, uneori, mult mai multă vulnerabilitate, deschidere și încredere. Se activează și anumite porți feminine. Iar Femininul este, prin natura lui, misterios, complex, profund, frumos. Totuși, nu e ușor, când e trăit și simțit conștient, cu intenționalitate (mai ales dacă purtăm în noi amprenta unor experiențe neprocesate și neintegrate). Nu este nimic de judecat. Și nici de grăbit. Doar de observat în noi: cu bunătate, blândețe, răbdare, iubire față de toate părțile noastre care, din iubire (iubirea și protecția știută și înțeleasă de ele) sunt în opoziție cu A PRIMI.
Fie ca Iubirea-Sursă, așa cum o percepem fiecare, să ne învăluie, cu toate părțile noastre, în ritmul potrivit, încât bucuria, relaxarea și inima deschisă să ne însoțească în călătoria lui A PRIMI.
