Adolescenti rebeli – mame bulversate

Eliminarea violentei

Fizica sau verbala, violenta este mereu semnul unei perturbari profunde.

Ce este de facut atunci cand ne lovim de ea? Medicul propune cateva raspunsuri care permit dezamorsarea crizei si evitarea expunerii la pericol.

Asadar, atunci cand adolescentul incepe sa tipe, sa loveasca peretii, sa arunce cu obiecte, „nu trebuie sa ne apropiem de el.

Chiar este indicat sa ramanem la o distanta de doi metri. Este vorba despre o distanta de siguranta, respectul fata de minimum de spatiu teritorial.

A depasi aceasta limita intr-o situatie de conflict este un semnal de agresiune, care poate provoca o reactie violenta“.

Cearta nu trebuie sa aiba loc in bucatarie, acolo unde obiectele periculoase se afla la indemana. Mamele si tatii pot sa scada tensiunea actionand asupra propriilor gesturi.

„Avem reflexul de a ne ridica pentru a-l infrunta pe celalalt“, remarca Xavier Pommereau. „Este exact contrariul a ceea ce trebuie sa facem.

Este mai bine sa ne asezam primii. Asta transmite un mesaj de linistire.“ Atunci cand stam jos, nu ne putem bate. Este vorba, deci, despre o oferta de armistitiu.

Sa ne privim copilul in ochi si sa ii cerem sa faca acelasi lucru e o greseala, o va percepe drept agresiune.

„Adolescentii se ascund in spatele glugii sau al parului. Nu vor sa fie scosi la lumina zilei. Daca te infurii, el priveste in alta parte. Si, mai ales, lasa-l sa plece, sa se calmeze. Veti relua discutia mai tarziu.“ Iar atunci este esential sa nu acuzi, ci sa intrebi, sa ramai deschis.

Daca adolescentul ajunge la lovituri, chiar si minime (imbranceli, tras de haine), „trebuie sa ii dai de inteles, calm si ferm, ca acel tip de comportament nu va fi tolerat si ca a incalcat o limita.

Mai tarziu, veti analiza cele intamplate. Daca gestul a fost mai grav (lovituri, jaf), nu ezitati sa chemati politia, asta produce adesea un soc salutar.

In sfarsit, este necesar sa faceti sa intervina cat mai repede posibil o a treia persoana (un psiholog, un terapeut) pentru ca violenta sa nu devina un mod de relationare familial.“

Consulta un specialist

Numeroase mame ezita sa consulte un specialist, pentru ca incearca sa se convinga de faptul ca situatia este dificila, in niciun caz anormala sau disperata.

„Momentul prielnic pentru a consulta un specialist este atunci cand ne simtim depasiti, cand problemele adolescentului ocupa mult prea mult loc, iar el si-a pierdut orice reper“, afirma Xavier Pommereau.

„Drumul se poate face pe etape, cu opriri, chiar si cu intoarceri… aparente. Inainte de a gasi sprijinul adecvat, poate fi necesar sa discutam cu mai multe persoane: un educator, un profesor, un psihiatru…“.

Altfel spus, nimic nu este pierdut, chiar daca parcursul pare haotic. Munca, maturizarea, progreseaza intr-o maniera invizibila.

„Mamele nu trebuie in niciun caz sa se descurajeze, ci sa isi spuna ca aceste rateuri aparente fac parte din terapie“, concluzioneaza psihiatrul. „Traim mult mai bine cu aceste momente atunci cand stim ca nu sunt esecuri. Cu conditia sa reluam de unde am ramas.“

Poate fi greu pentru parinti, dar ei nu trebuie sa uite ca cei mici nu sunt doar ceea ce face familia din ei, ci sunt indivizi cu personalitate proprie, al caror destin este sa se rupa de „cuib“.

 

Editare de Andreea Radulescu