Cum sa fii un bun parinte vitreg

Fiecare vine cu un copil dintr-o casatorie anterioara. Noile familii se confrunta cu problema rolurilor si definirea teritoriilor. Pentru a evita acumularea de resentimente exista cateva piste de explorat.

Se spune ca nu ne alegem familia, si cu atat mai pu­tin familia reconstituita. Gelozii, dificul­tati, intrebari in legatura cu autoritatea sunt tot atatea provocari ale vietii cotidiene. Am incercat sa intelegem diferitele mize psihologice si sa propunem repere menite sa defineasca rolul fieca­ruia.

Sosirea noului partener

Copilul are nevoie de timp pentru a accepta sa creeze o legatura cu un adult, mai ales atunci cand este vor­ba despre partenerul parintelui sau. Inainte de a-l primi pe acesta acasa pentru o perioada indelungata, trebuie vorbit mult cu cel mic: ce gan­deste? Care-i sunt nelinistile? Daca nu este in masura sa decida in lega­tura cu viata privata a parintilor sai, el este totusi afectat de schim­barile familiale. Iar aceste sentimente (teama, respingere) trebuie ascultate.

Intalnirea cu noul partener trebuie sa fie asumata si sa imbrace un aspect oficial, pentru ca permite o concluzie a discutiilor si traseaza un nou cadru pentru copil. Este de la sine inteles ca alegerea circumstantelor (ma­sa, iesire…) trebuie sa fie in masura sa multumeasca pe toata lumea incepand cu viitorul parinte vitreg, pentru ca de el va depin­de motivatia copilului de a ac­cep­ta aceasta noua relatie. Il vom prezenta ca pe „prietenul(a) mamei (ta­ta­lui)”; copilul nu trebuie sa se simta o­bligat sa-l accepte imediat. Trebuie sa-i lasam copilului spatiu si timp pentru a-si dezvolta o legatura cu vi­i­­­­­­torul parinte vitreg.

Locul parintelui vitreg

Pentru a se structura, copilul are nevoie sa inteleaga ca parintele sau vitreg nu este un prieten sau un egal, ci un adult, pe care poate con­ta si pe care, in schimb, trebuie sa-l respecte. Parintele vitreg are un rol educativ si datoria de autoritate si de protectie, fara a se substitui insa tatalui sau ma­mei. In aceasta relatie rolul parintelui prezent este decisiv. El trebuie sa-si ajute par­tenerul sa-si gaseasca locul in cadrul familiei, responsabilizan­­­­­­­­­du-l si lasan­du-i initiative in materie de viata familiala.

Cum sa fie numit

In mod evident, numele de „tata” sau „mama” nu este de dorit, mai ales daca adevaratul „tata” sau ade­varata „mama” participa la educarea copilului. Practica cea mai curenta este sa fie numit cu prenumele sau. Dar este esential ca parintele vitreg sa nu joace rolul de „prieten” cu copilul si ca locul sau de adult sa fie in mod clar identificat, prin responsabilitati precise. Uneori trebuie acceptata porecla a­lea­sa de catre copil. Acest lucru are avantajul de a marca statutul deosebit al acestui a­dult.

Fii un parinte corect

Trebuie sa tratam copilul nostru si pe al altuia in aceeasi maniera? Toata lumea se confrunta cu a­ceas­ta intrebare. Trebuie sa fim atenti sa nu privilegiem pe nimeni. Nu putem nega ca exista totusi o diferenta intre relatia cu propriul co­pil si cu cel al altuia. A admite a­ceasta realitate inseamna a-ti oferi mijloacele necesare pentru a fi un parinte corect. Intr-o familie „traditionala” trebuie sa acceptam faptul ca apreciem fiecare co­pil in mod diferit.

Intotdeauna exista o relatie deosebita care se con­stru­ies­te intre doua persoane. Important este sa fim atenti la eventualele nelinisti ale copilului partenerului si sa vorbim despre acestea cu el pentru a-l linisti. El se gan­des­te adesea ca „nu merita” sa fie iubit in acelasi fel de catre adultii cu care traieste. Sa nu fim mai putin exigenti cu copilul celuilalt, sub pretextul ca „nu-i suntem nici tata nici ma­ma”. Pentru niciun copil nu va fi o si­tu­a­tie fericita: unul se va simti rela­xat, celalalt „hartuit”. Intalnirile intre patru ochi cu copilul ne permit sa-i ara­tam ca statutul lui nu este amenin­tat si ca i se respecta in­timitatea.

Divergentele in educatie

Nimic nu este mai rau decat ca­zul parintilor care se con­tra­zic in fata copiilor. Acestia simt si se folosesc de punctele slabe. Da­ca apar dezacorduri – inevitabile, de altfel – trebuie sa stim sa le aplanam inainte de a discuta din nou despre ele, in­ particular, pentru a ne pune de acord in legatura cu regulile.