Intrebarile incuietoare ale copiilor
Care este obiectivul: sa-mi protejez copilul, sa-l fac sa fie constient de pericolele fizice si emotionale ale sexului?
Da si nu. Intr-adevar, este nevoie sa ne protejam copiii, dar constientizarea puterii frumoase si a angajamentului pozitiv pe care le implica tipul adecvat de sex este aceea care le ofera copiilor cea mai buna motivatie si capacitatea de a evita ceea ce i-ar putea face sa sufere, pe ei si pe altii.
Copilul are nevoie de un raspuns clar si corect
Catalin Andrei, psiholog clinician, da sugestii despre cum putem raspunde si altor intrebari incuietoare.
„De ce fetitele nu au penis?“
In contextul unei perioade de mari transformari, atat in plan psihic cat si in plan fizic, in perioada prescolara, copilul va observa ca exista diferente genitale intre el si alte persoane de sex opus si va
incerca sa clarifice cu dvs. aceste aspecte. Asadar, fiti pregatiti! Intrebarile pot fi formulate foarte diferit, dar in esenta copilul are nevoie de un raspuns clar si corect: Da, exista diferente intre fetite si baietei, iar cea mai importanta diferenta este ca baieteii au penis, iar fetitele au vulva/ vagin. De aceea, de exemplu, urineaza in mod diferit. Este important sa subliniem ca fiecare dintre sexe „poseda ceva“.
Lipsa penisului inseamna prezenta in acelasi timp a vaginului. De ce? Pentru a crea premisele egalitatii sexelor in mintea copilului. De asemenea, constientizarea existentei diferentelor dintre sexe, corecta si fara falsa pudoare, ajuta la o sexualizarea corecta a copilului, in plan psihologic.
Trebuie sa mai tineti cont, dragi parinti, de faptul ca si in situatia in care copilul nu va formula intrebari in acest sens, in mintea lui ele vor totusi exista, odata ce a constatat existenta diferentelor anatomice dintre sexe. Abordati acest subiect cat de devreme, spunandu-i ca aceste diferente exista – pentru a preintampina formarea unei imagini gresite prin informarea din alte surse.
„Voi muri si eu?“
Este o intrebare pe care copiii o pun rareori, deoarece constientizarea mortii apare mai tarziu – de regula, dupa pubertate. Chiar daca, in contextul unor decese in familie, copilul poate ajunge sa puna astfel de intrebari. In astfel de situatii, discutia trebuie purtata de parinte cu sinceritate si fara a dramatiza acest fenomen.“ Moartea este ceva ce se intampla tuturor, dar tu nu ai de ce sa te gandesti la asa ceva acum“, este, probabil, un raspuns corect, deoarece copilul are nevoie mult mai mult de a fi linistit ca nu este in pericol, decat de informatii propriu-zise despre viata si moarte. Daca aceasta intrebare revine in discursul copilului, aveti in vedere consultarea unui psiholog pentru copii.
„Mami, de ce nu il mai iubesti pe tata?”
Este o intrebare pe care copiii o pun parintilor atunci cand acestia se separa sau divorteaza. In ciuda modului in care este formulata intrebarea, pentru copil nu sunt atat de importante motivele propriu-zise pentru care adultii nu se mai iubesc. Intrebarile din aceasta categorie arata, de fapt, nevoia copilului de a intelege noua situatie, modul in care parintii se raporteaza la ea, posibilitatea de reconciliere si, nu in ultimul rand, modul in care el insusi va fi afectat de separarea adultilor – iar acestea sunt lucrurile la care parintele trebuie sa incerce sa raspunda cat mai sincer si echilibrat.
Copilul nu trebuie implicat, pe cat posibil, in niciun fel de conflict sau disputa intre parinti, nu trebuie convins ca vina este a partenerului, nu trebuie sa fie arbitru sau obiect de disputa. Tonul este important – el va linisti copilul, asigurandu-l ca lucrurile sunt sub control, ca nu trebuie sa se ingrijoreze si nici nu trebuie sa incerce sa gaseasca vinovati. De asemenea, nu in ultimul rand, copilul are nevoie de asigurari ca „iubirea“ pentru el nu se va schimba, ca este cel mai important in continuare pentru ambii parinti si ca este in siguranta, iar viata lui va fi afectata cat mai putin posibil.
„De ce trebuie sa adorm inainte de voi?“
„Pentru ca esti copil si ai nevoie de mai mult somn“, „pentru ca mama si tata mai au treaba dupa ce te culci tu“, „ pentru ca aceasta este regula pe care am stabilit-o impreuna“ – nu exista raspunsuri corecte sau gresite. Este o intrebare care, de fapt, incearca sa conteste/testeze niste reguli prestabilite de parinti – fiind parte dintr-un proces de negociere a libertatilor si indatoririlor sale, pe masura ce creste. Limita dintre regulile impuse si libertatile acordate copilului este la latitudinea familiei – dar ambele sunt necesare pentru buna dezvoltare psihica a copilului.
„De ce tata nu mai munceste?“
In contextul economic actual, este, probabil, o intrebare pusa mai frecvent de catre copii. Ca in orice alta situatie, principiul sinceritatii se aplica si aici: situatia trebuie explicata, subliniind ca nu este nimic rusinos in a nu mai avea un loc de munca, ca situatia se va remedia sau ca nu este vina tatalui ca se afla in aceasta situatie. Din nou, trebuie verificat daca in spatele intrebarii exista angoase sau temeri legate de siguranta zilei de maine – iar daca exista, trebuie minimalizate. Ingrijorarea copilului nu va ajuta cu nimic la modificarea in bine a situatiei. Este bine sa nu il impovaram cu probleme pentru rezolvarea carora el nu poate pune umarul.
Text de Iuliana Alexa
Foto: shutterstock.com
