Comunitate

Fiica adoptivă a mătușii mele este dependentă de jocuri de noroc și droguri. Atunci când nu sterge mesele noaptea prin baruri, fură bani și se ocupă cu diverse înșelătorii. Pe mine mă amenință cu moartea pentru că îi țin mama în viață.

Credeam că este doar o încurajare, dar vârsta nu are importanță când vine vorba despre lucrurile pe care ți le dorești să le faci.

Știam că nu îmi este bine lângă el pentru că nu mă simțeam în siguranță. Totodată însă, începusem să mă îndoiesc de mine, iar asta mă îngheța. Eram într-o relație în care trăiam un gaslighting cumplit din partea lui. Mă făcea să mă îndoiesc de ce spun, fac și gândesc eu.

Am trecut prin divorțul părinților fără să știu prea bine ce mi se întâmplă. Erau și mai multe certuri și scandaluri, iar eu fie eram și mai ignorată, fie și mai pedepsită. La partaj, numai pe mine nu s-au „păruit”, în rest, a contat orice piesă de mobilier.

Am văzut prin filme astfel de scenarii și chiar țin minte ce înverșunată eram când venea vorba despre infidelitate. Nici prin cap nu mi-a trecut că mi s-ar putea întâmpla mie, dar iată, viața bate filmul. Am aflat că iubitul meu are o altă relație în paralel.

Uneori ajungi să te împrietenești prea bine cu singurătatea. Nu spun că ar fi neapărat un lucru bun, dar pentru unii dintre noi, este ceea ce am ales. Poate e egoism, dar este ceea ce vreau eu pentru mine.

Mereu mi-am spus că mama a avut grijă de mine. Dar acum, stau să mă gândesc că și eu, la rândul meu, aveam grijă de ea. Oare este normal?

„Am trecut prin două divorțuri, ambele inițiate de mine, ambele necesare pentru mine, ambele dureroase pentru toate părțile implicate.

Părinții mei au rămas împreună „de dragul meu”. Mai mult, mi-au și spus acest lucru și acum, îmi este foarte clar că eu sunt în continuare liantul dintre ei. Dar simt că sunt ca un părinte pentru ei și nu vreau asta.

Nu îl voiam eu pe Făt-Frumos, dar parcă nici pe piticul Morocănos nu l-aș fi curtat. În basmul meu de prințesă reformată, îmi iubesc partenerul și l-aș jumuli în același timp. Ce mă fac?

Cred că independența noastră, a femeilor, este necesară, dar nu trebuie dusă la extrem. Oare aceasta exclude sprijinul? Sunt cele două incompatibile?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi părinților mei, dar aș vrea să stăm toți de vorbă, ca niște adulți. Eu una, consider că pentru ei, cea mai bună soluție este divorțul. Pentru noi toți, de fapt…

Relația cu sine este deseori neglijată. Și nu înseamnă să îți iei rochia la care visai și nici să te răsfeți cu o păjitură în plus. Înseamnă, pur și simplu, să contezi pentru tine.

Iertarea este importantă, dar cred că trebuie să aibă și limite. Fiica surorii mele este o pacoste, dar sora mea o iartă mereu. Iar eu cred că greșește.

În cuplu, este o virtute să ai grijă de partener, dar aceasta nu trebuie să preia din responsabilitatea pe care o are el față de propria persoană. Sunt aici să fac și pentru tine, dar nu în locul tău…