Problema mea e legata de un baiat, dar de fapt cred ca problema e la mine mai degraba. Am cunoscut de curand un baiat care parea interesat de mine, insa apoi s-a racit pe motiv ca nu ar avea timp de o relatie serioasa si multe probleme pe cap de rezolvat inainte, desi sustine in continuare ca ii place de mine si ca vrea ceva cu mine. Acest lucru ma deranjeaza normal si uneori chiar stau in stres, intr-o tensiune f mare deoarece nu stiu ce vrea cu adevarat de la mine, dar nici puterea sa-i spun ca sa rupem legatura nu am… Poate ptr ca imi place prea mult, si imi place de el, mai ales la fizic, si mi-am facut si multe sperante… insa uneori apar momente cand vad k suntem atat de diferiti si consider ca el nu e baiatul pe care l-am visat… insa tot nu pot sa o termin cu el….de ce??? Ce e cu mine??Oare am o problmea in a „da papucii”?? Practic suntem 2 caractere opuse-el mai franc, mai deschis, mai aventurier, eu mai cuminte, mai linistita, mai serioasa. Si ma intreb, e adevarat ca opusele se atrag sau nu? Cum e mai bine: sa incerc sa ma acomodez cu el si sa ma mai schimb si eu un pic sau sa-l las pe el si sa-mi caut un baiat mai apropiat de stilul meu de a fi, baiatul pe care mi l-am imaginat? Va rog, dati-mi un sfat, mai ales cum sa scap de aceasta stare de tensiune pe care o simt mereu cand ma gandesc la lucrurile astea??
De cativa ani incoace cand stau in pat incep sa imi vad toate rudele avand accident sau chiar si pe mine. Stiu ca suna ciudat si cateodata ma satur sa am aceste viziuni (nici nu stiu cum sa le numesc), dar as vrea sa inceteze pentru ca ma termina psihic. Credeti ca am nevoie de o consultatie mai specializata sau solutia tine doar de mine?
Am nevoie de un sfat. Va rog sa ma ajutati. Sunt impreuna de 3 ani cu un baiat p care eu il iubesc foarte mult insa de la un timp relatia dintre noi s-a racit. El este plecat in strainatate insa am fost de cateva ori la el. De ceva timp nu prea mai vorbim atat de des, nu ne mai spunem tot, nu ne mai incurajam unul pe celalalt parca nici pe el nu-l mai intereseaza de mine. Nu stiu de ce s-a produs ruptura asta. Sunt demoralizata si nu stiu cum sa procedez sa fie bine. Nici el nici eu nu vrem sa renuntam la relatia asta insa daca continuam asa nu ajungem nicaieri. El spune ca inca ma iubeste dar e mai bine sa pastram acum o distanta. De ce, nu stiu. Mi-e frica sa nu-i dispara sentimentele pe care le are fata de mine si eu sa ma chinui sa-l recastig si de fapt sa ma lupt in van. Chiar as avea nevoie de un sfat, va rog mult.
Numele meu este Aurelia, sunt casatorita de 10 ani (+5 inainte de casatorie) iar in momentul de fata de confruntam cu probleme destul de acute in casnicie, chiar am imresia ca nu mai e nimic de facut. Stiu si sunt constienta ca-l iubesc pe sotul meu, cred sincer ca si el ma iubeste, insa pur si simplu nu mai merge. Ca sa dezvolt putin subiectul, as putea incepe cam asa: sotul meu obisnuia sa fie un barbat frumos (spun obisnuia, pentru ca acum a slabit, eu zic exagerat de mult, si asta pentru ca a vrut), intotdeauna l-am considerat putin superior mie (dar acum ma intreb de ce), iar probabil din aceasta cauza am fost intotdeauna geloasa. E foarte adevarat ca sotul meu este extrem de comunicativ (Gemeni), si poate si din acest motiv am simtit de multe ori gelozie. Dupa atatia ani insa, cateodata mi se pare ca nu-l cunosc. Cu un an de zile in urma ne-am mutat din Romania intr-o alta tara. Noi intr-adevar am avut ceva probleme in casnicie inca dinainte de a veni aici, aceste probleme am inceput la un timp dupa ce s-a nascut fiul nostru (sotul meu este un tata extraordinar, nu este vorba de gelozie de tata), deoarece, stiti cum e, ma simteam foarte obosita (pentru ca nu am avut alt ajutor din afara) si in schimb, prioritatea mea nr.1 a devenit copilul, mai ales ca a avut si ceva probleme de sanatate. Nici la capitolul asta nu pot spune nimic, pentru ca sotul meu a fost chiar intelegator (e adevarat ca uneori se mai enerva cu privire la viata noastra sexuala, insa era de inteles). Timp de 5 ani am trait fericita dintr-un punct de vedere: nu mai eram geloasa, pentru ca de fapt nu ma mai interesa. E adevarat ca nici nu mi-a dat motive. Sotul meu a vrut sa slabeasca pentru ca s-a gandit ca din aceasta cauza nu ma mai atrage, cu toate ca i-am zis ca nu acesta este motivul, pur si simplu nu mai simteam nevoia de sex. De multe ori il respingeam si cand vroia sa ma atinga, pentru ca stiam ce urmeaza dupa. In fine, in urma cu 6 luni am avut o surpriza. Acum voi povesti totul din punctul meu de vedere, urmand sa vad daca imi dati dreptate. In ziua urmatoare aveam de sustinut un examen (ca sa-mi echivalez studiile din Romania, aici a trebuit sa mai urmez o scoala), si logic, invatam. Sotul meu s-a apucat de curatenie, inclusiv aspirat. Am apreciat gestul (nu e prima data cand face asta, insa nu se prea omoara de obicei, insa da, e foarte adevarat ca a incercat sa ma ajute pe timpul studiilor). Cand am venit a doua zi de la scoala (sotul meu vinerea termina scoala la ora 12, iar eu la ora 4), in timp ce eram in baie am vazut doua fire de par rosu pe jos. Mi s-a parut ciudat. Patul era aranjat cu nasturii de la plapuma in sus (eu aranjez plapuma exact invers). In momentul acela am avut convingerea ca m-a inselat. Insa in patul meu? Am fost socata de-a dreptul. E adevarat ca relatia noastra nu era din cea mai buna, si chiar daca tot timpul am fost geloasa, totusi in inima mea niciodata nu as fi crezut sa ma insele. Cand am avut o conversatie bine inteles ca a negat (si daca a fost adevarat cum ar fi putut sa spuna adevarul). Mi-a spus: tu nu te gandesti ca la felul in care e relatia intre noi, daca as fi avut pe altcineva, as fi plecat eu? Ti-as fi spus, si as fi pus eu punct casniciei noastre. Insa te iubesc pe tine si sufar ca un caine, insa tot mai sper ca dupa ce vei termina scoala, vei fi mai linistita si vom mai avea o sansa. Nu stiu ce sa cred, insa gandul ca m-a inselat in patul nostru imi staruie in minte de atunci. Am realizat totodata ca pot sa-l pierd si am suferit foarte mult. Am discutat foarte mult, am crezut ca pot sa trec peste asta, am avut 2 saptamani absolut perfecte, am simtit ca-l iubesc din tot sufletul, am simtit ca ma iubeste din tot sufletul, viata noastra sexuala a fost mai buna decat niciodata, ce mai… totul a fost perfect. Pana intr-o zi. S-a intamplat ca intr-o zi a ajuns acasa mai tarziu (stiind ca nu sunt acasa, insa s-a nimerit sa fiu). Initial am crezut ca s-a intamplat ceva, am asteptat, a venit, l-am intrebat ce a facut, mi-a zis ca a stat cu colegii de scoala la o cafea. Mi s-a parut ciudat (nu stiu de ce), poate ca am simtit ceva in neregula. L-am intrebat: si Daniel a fost cu voi? A zis nu. In fine, sa mai scurtez, in final a zis ca a stat intr-adevar la o cafea, in campus, insa cu o colega de la o alta scoala la care sotul meu a avut cursuri. Ei, in momentul acela ceva s-a rupt din nou. L-am intrebat de ce m-a mintit. A spus ca din cauza mea, ca eu intotdeauna sunt suspicioasa, iar el ca sa evite certurile a preferat sa spuna ce a zis. Bineinteles ca i-am spus ca minciuna nu are justificare. Oricum aici apare problema mea. El a lasat la latitudinea mea sa decid cand voi fi pregatita sa ne impacam, zicand ca din cauza geloziei si neincrederii mele am ajuns aici. Sunt mult prea orgolioasa, mai ales ca eu consider ca vina nu este a mea (intr-adevar realizez ca e dificil sa traiesti cu o persoana geloasa, probabil ca daca as fi fost in locul lui as fi facut la fel), in plus de asta nu stiu cum pot sa-mi recapat increderea in el (e drept ca nu am avut 100% incredere in el), pentru ca acum am dovada ca m-a mintit. Poate am dovada ca m-a si inselat. Recunosc ca in mintea mea sunt fel si fel de scenarii. Il iubesc insa nu cred ca pot continua, pentru ca neincrederea va reveni, si nu pot trai o saptamana de fericire si jumatate de an de nefericire. Nu stiu, astept o parere, astept un sfat specializat. Ce pot sa fac, care ar fi cea mai buna solutie. Cum pot sa trec peste ceea ce simt. In adancul inimii simt sa suntem facuti sa fim impreuna pentru totdeauna, insa suntem extraordinari de diferiti. Eu vreau doar sa fiu fericita cu sotul meu. De ce nu se poate? Ce ar trebui sa facem? Da mi-a scris si un bilet in care zicea: „te iubesc si nu-mi pot imagina viata fara tine” alaturi de un buchet imens de trandafiri rosii. Si culmea e ca il cred. Atunci de ce nu putem fi fericiti? Spuneti-mi concret ce ar trebui sa fac. Va multumesc foarte mult si astept cu nerabdare un raspuns de la dvs. Cum pot sa-mi vindec gelozia si neincrederea? Multumesc mult.
Buna ziua. Am 22 de ani si sunt studenta in ultimul an la Psihologie. Parintii mei au divortat in urma cu 8 ani, cu tata am o relatie „la linia de plutire”. Cu mama si in special cu sora mea (mai mare cu 10 ani decat mine) am o relatie apropiata, ele locuiesc si lucreaza in alta tara, ne vedem cam de 2 ori pe an. In trecut am avut cateva dezamagiri la capitolul relatii, mai ales ultima mea relatie. In urma cu 5 luni am cunoscut un barbat (27 de ani) pe intenet, care este din Portugalia. De atunci vorbim in fiecare zi, iar peste o luna va veni in Romania sa stea 2 saptamani.
Ne intelegem foarte bine si din cate il cunosc pana acum are multe din ceea ce eu caut si apreciez la un barbat. La fel ca toata lumea, si noi avem unele prejudecati referitoare la relatiile pe internet, dar incercam sa trecem peste ele si ne gandim la o relatie in adevaratul sens. Multe depind si de intalnirea noastra fata in fata, de acele 2 saptamanii, dar daca vom decide sa incercam o relatie, eu voi fi cea care pleaca la el (el nu a insistat niciodata, eu consider ca este mai bine pt ca el are deja o afacere acolo, pe mine nu ma tine nimic aici, nici macar un loc de munca si in plus imi place mai mult tara).
Problemea vine din partea familiei mele, in special mama mea care nu accepta ca eu sa plec, am avut deja ceva tentative de a-i explica si da a o obisnui cu ideea in cazul in care voi pleca, dar au rezultat cu o luna de certuri. Mama considera, in primul rand, ca trebuie sa stau sa imi fac Masteratul si o alta problema este faptul ca, desi se descurca financiar destul de bine, el nu are facultate si va fi intre noi un nivel diferit de educatie si de cultura. Imi place mult ceea ce am studiat 3 ani si stiu importanta Masteratului in acest domeniu, nu voi renunta la cariera si el ma sustine in acest sens, dar pentru mine are o mare importanta o relatie si o familie proprie. Nu vreau sa iau o decizie bazata pe prejudecati sau sa ma multumesc cu solutia mai simpla, dar in acelasi timp, nu vreau sa imi distrug relatia cu familia. Ce sanse credeti ca are o relatie de genul acesta, daca voi pleca la el? Cum sa fac ceea ce imi doresc fara sa imi stric relatiile cu mama si cu sora mea? Multumesc mult!
Sunt mama unui adolscent de 15 ani care are o prietena de varsta lui. intr-o seara baiatul m-a intrebat daca pot sa-i las singuri in casa 2-3 ore. Am ramas blocata. Dintr-un punct de vedere mi-a placut sinceritatea lor si incerc sa le inteleg varsta si nevoile lor de cunoastere si acestui aspect al vietii; din alt punct de vedere intervine gandul ca sunt inca copii (sau asa ii vad eu); responsabilitatea mea ca parinte fata de parintii fetei. Va rog sa-mi dati un mic sfat sa ma ajute sa gasesc solutia corecta. Va multumesc.
Vreau sa imi salvez casnica in prag de divort. Am 30 de ani si ea are 28. N-eam casatorit din dragoste acum aproapa 5 ani (cununia civila) apoi un an mai tarziu am facut si nunta si cununia religioasa, eram de-a dreptul fericiti. Dupa nunta la vre-o jumate de an in prima noastra vacanta au inceput problemele. Nu ne mai intelegeam parca deloc (eu doream sa ma simt bine, sa beau bere, sa ma distrez, iar ea vroia sa se odihneasca si eu sa nu mai beau bere). Asta a fost inceputul certurilor. Ne-am intors acasa. Totul ramasese tensionat, iar in cateva luni a inceput sa nu ma mai vrea deloc, incepusem chiar sa dormim separati. Imi spunea intruna ca nu ma mai iubeste si nu mai vrea sa fim impreuna si ca vrea sa dea divort. In toata aceasta perioada am incercat sa-i fac totul pe plac, dar certurile apareau din motive banale. La un momendat am observat ca vb la telefon cam des cu o persona (tipul e casatorit si are doi copii, iar relatia lor a inceput profesional, el ne-a ajutat sa ne cuparam o masina). Am tacut din gura pt ca am vrut sa fiu sigur daca au sau nu o relatie. Relatia incepuse sa fie tot mai tensionata nu mai vroia sa stea deloc acasa, isi petrecea timpul cat mai mult cu o prietena, pana intr-o zi cand s-a hotarat sa plece pt un weekend in localitatea unde era el pt a se intalni cu patronii firmei la care el lucra (oameni foarte draguti de alfel, care ne-au invitat de nenumarate ori la cabana lor). Am rugat-o din tot sufetul sa nu plece pt ca eram sigur ca o sa intalneasa cu tipul ala. Disperat am amenintat-o ca daca pleca plec si eu si ma mut, nu m-a bagat in seama si a plecat. Mi-am facut usurel bagajul si m-am mutat cateva zile la un prieten, dupa care de dor ce-mi era am sunat-o si i-am cerut sa ne intalnim. A acceptat foarte usor, dupa care ne-am intalnit, ne-am impacat si ne-am intors acasa impreuna. Dupa ce a adormit i-am verificat telefonul si am gasit dovada tradarii prin mesaje de dragoste ( mai bine nu aflam). Ea si acuma imi zice ca au fost doar mesaje si o copilarie, nimic mai mult. Eu am iertat-o desi nu si-a cerut iertare, si mi-am dorit sa salvez casnicia si sa trecem peste problema asta. Timpul a trecut, a fost si bine si rau, dar in tot acest timp am adorit amandoi sa avem un copil care nu a aparut din mai multe probleme medicale, pe care nici un doctor nu le poate explica de fapt. Acest lucru a dus numai la tensiuni si la certuri. Acum dupa aproape dupa 2 ani am ajuns din nou la acelasi tip de problema in care ea vrea sa divorteze spunand la fel ca nu ma iubeste, ca ne-am indepartat dar tine la mine si in nici un caz nu are pe altcineva. Am ajuns in faza in care nu mai stiu ce sa fac. Ea este o persoana care in general in loc sa rezolve o problema de cuplu, fuge de ea, este mai tacuta si refuza sa vorbeasca. Ca ultima solutie avem maine programare la un psiholog pe probleme de cuplu. Sper sa mearga cu mine, oricum m-a avertizat din timp ca sa nu imi fac sperante ca lucrul asta o sa rezolve ceva. Eu vreau sa salvez casnicia pt ca o iubesc la nebunie si nu as vrea sa o pierd. Din pacate nu mai inteleg nimic. Nu vrea sa-si anunte nici parintii si nici sa renunte la verigheta. Nu ii place sa isi afiseze problemele si pastreaza aparentele. Va multumesc ca cititi si dati-mi va rog niste sfaturi cum sa fac sa-mi salvez canicia.
Fiecare viitoare mamica asteapta cu emotie intalnirea cu copilul ei si isi face scenarii legate de cum va fi. In acelasi timp, insa, in sufletul fiecareia, apar si stari precum ingrijorare, frica, anxietate, tristete, vinovatie, care sunt mai dificil de gestionat pe fondul oboselii si al schimbarilor hormonale.
Centrul de Formare Profesionala si Evolutie Personala – Sistem Psi organizeaza, in colaborare cu Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana, tabara de hipnoza – curs de formare profesionala continua cu credite. Centrul de Formare Profesionala si Evolutie Personala – Sistem Psi organizeaza, in colaborare cu Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana, tabara de hipnoza – curs de formare profesionala continua cu credite.
Stimata doamna, Sunt mama unei fetite adorabile care va implini in curand 7 ani si am nevoie de sfatul dvs. intr-o chestiune personala. Am divortat la cateva luni de la nasterea fiicei mele, sunt o mama singura.Fostul meu sot nu s-a mai interesat de fetita noastra. Ea m-a intrebat acum ceva timp unde este tatal ei si i-am promis ca ii voi spune cand va implini 7 ani. Nu vreau sa-i spun nimic urat despre tatal ei pt ca nu vreau ca ea sa sufere, dar nici nu as vrea ca ea sa ma considere pe mine vinovata de despartirea noastra. Va rog sa ma sfatuiti cum sa pun problema! Va multumesc!
As dori sa stiu daca faptul de a inversa silabe, grupuri de numere, cuvinte si cam orice fel de inversie posibila in plan verbal si scris poate fi considerata o afectiune neurologica si/sau psihologica. In cazul unui raspuns afirmativ, exista ceva ce poate fi facut pentru a remedia situatia si evident, care sunt cauzele?
Am avut sau am o relatie cu un baiat cam de 3 ani. Nu mai stiu ce sa ma fac. El spune ca nu vrea sa ne despartim. Dar o data la 2-3 saptamani ne despartim sau facem pauza pentru orice motiv. Si in timp ce suntem desp face orice sa ma raneasca. Iese in oras, da de inteles ca nu-i mai pasa. Dupa o saptmana se intoarce la mine spunandu-mi ca ii pare foarte rau si va face orice sa mearga bine relatia. 2 zile merge bine si iar o luam de la capat. Cand suntem impreuna nu ma lasa nicaieri la suc cu colegele sau fara el. Ma ameninta ca ne despartim daca plec undeva. Uneori e foarte indiferent si ma doare acest lucru. As da orice sa mearga relatia ca inainte. Deocamdata suntem despartiti. Si acum face orice sa ma raneasca. Nu i-am gresit cu nimic. Pur si simplu dintr-o mica cearta ne despartim. Am incercat sa-l uit de multe ori. El stand la 2 scari de mine, il vad zilnic, mi-e cam greu sa-l uit. De lucrat nu ma lasat sa lucrez, crezand ca voi fi cu altcineva. Ce e de facut?
Ne cunoastem de o luna si in tot acest timp, ne-am vazut numai o singura data. Ceea ce ma deranjeaza este lipsa lui de timp. Este zilnic foarte ocupat si inclusiv si in weekend-uri.Incerc sa fiu optimista ca lucrurile se vor schimba in timp si vor sta altfel,dar imi este destul de dificil, avand deja experienta catorva relatii care au esuat din acelasi motiv. Singura solutie pe care o vad ar fi mutatul impreuna, dar mi se pare mult prea devreme pentru acest pas si nu as vrea nici sa-l presez. Care ar fi cheia rezolvarii acestei probleme? Multumesc.
De aproape un an tatal meu face atacuri de panica. A mers la doctor i s-a prescris un tratament, s-a simtit mai bine insa de o saptamana nu vorbeste cu nimeni, decat cu mine, nu vrea sa mananace si refuza sa mearga la doctor. Va rog frumos spuneti-mi cum as putea sa-l conving sa accepte ca are nevoie de ajutorul unui specialist, eventual sedinte de terapie. Sunt extrem de speriata si ingrijorata. Va multumesc, o zi cat mai frumoasa.
Continuam serile eXperiment pentru aceia care vor sa ”deguste” o stare de constiinta extinsa. In luna iulie vom avea doua asemenea seri, una de Respiratie Holotropica si una de Shamanism. In ceea ce priveste serile de Shamanism, iata un raspuns la numeroasele intrebari care ne-au fost adresate in legatura cu programul acestora.
Un workshop in care puteti experimenta adevaratele dimensiuni ale constiintei trecand prin poarta magica a inimii voastre. Respiratia Inimii este un set de tehnici provenind din stravechi traditii spirituale ale lumii, reunite intr-o metoda originala cristalizata in decursul anilor de experimentare impreuna de catre Elena Francisc si Horia Turcanu.
Sunt un om care nu are probleme grave si care de cateva luni nu mai am pofta de nimic. Mentionez ca nu am avut nici o deceptie sau problema majora. Nu am chef sa fac nimic, nu am nici un tip de asteptari si dorinte, pur si simplu nu am chef de viata si trebuie sa mai spun ca nu ma recunosc in ceea ce sunt. Va rog frumos ajutati-ma… Ce se intampla cu mine?
Va scriu in legatura cu o problema mai veche. Nu ma pot concentra deloc la nimic, simt ca creierul meu a incetat sa mai functioneze, nu sunt atenta, nici receptiva, nu tin minte, plang tot timpul si nu pot sa dorm. Am multe planuri pe care as vrea sa le realizez, examene de dat…mai mereu am cosmaruri….nu mai pot trai asa simt ca mor, ma duc nicaieri, ajutati-ma va rog. Mentionez ca nu sunt romanca, scuze pt greselile de gramatica.
Fetita mea are 3 ani si jumatate si este foarte timida. Este foarte retinuta cand intalneste persoane necunoscute, uneori chiar plange daca acestea vor intre in contact cu ea. Ea merge si la gradinita unde ii place foarte mult, dar comunica doar cu anumiti copii. Trebuie sa-mi fac probleme din aceste motive? Cum ar trebui sa abordez aceasta problema? Va multumesc.
Buna seara. Ma numesc ioana si sunt cu cineva de un an. Il iubesc enorm, ba chiar pot sa zic ca sunt disperata dupa el… Si nu inteleg ce se intampla cu mine. El nu are incredere in mine, deoarece i-am gresit de la inceput. Amandoi am trecut printr-o reletie care ne-a dezamagit… Si nu mai putem avea incredere in oameni; de fiecare data cand ii greseam nu puteam sa-l las in pace… Pur si simplu ma agatam de el.acum il iubesc si pot zice ca sunt disperata dupa el…. Dar vad uneori ca-i face rau prezenta mea.ce as putea face ca sa aiba incredere in mine… Si sa-i demonstrez ca-l iubesc si ca m-am schimbat si nu mai fac greselile pe care i le faceam. As dori daca se poate un sfat….. Si o inca problema de a mea.. Este ca nu am nici eu incredere in mine.aici ma refer ca nu stiu ce sa mai cred de mine… Dar stiu ff bine ce pot face si unde nu trebuie sa ajung!am nevoie de un sfat.. Si sper ca m-ati inteles. Va multumesc!
