Nu cred în abilitatea cuiva de a vedea viitorul. Nu sunt ușor impresionabilă și nici manipulabilă. Și totuși, eu însămi am avut o previziune care m-a speriat.
Fie că este vorba despre politică la care nu ne pricepem deloc, la relațiile de cuplu despre care suntem plini de sfaturi sau la diferite analize făcute necunoscuților… oare de ce simțim nevoia să avem mereu o opinie?
Sună superficial, nu? Numai la asta nu mă gândisem când mi-am făcut CV-ul. Totuși, faptul că atunci am părut cuiva frumoasă mi-a deschis o ușă de care aveam nevoie.
Părinții mei au divorțat, iar pe tata nu l-am văzut timp de 8 ani. Când ne-am reîntâlnit eram majoră. Cu această ocazie, mi-a transmis că nu o să mă ierte niciodată.
Mama m-a născut pentru a se asigura că tata va rămâne cu ea. În realitate, doar tata m-a dorit. De crescut, m-a crescut iubita tatălui meu, nu mama. Sună complicat?
Și eu îl plăceam, părea un tip simpatic. Nu consider comunicarea virtuală vreo formă de dating online, dar poate fi un soi de trailer înainte de a vedea un om. Iar uneori, ar trebui să fie din acela, cu avertismente…
Fiecare își știe propriile provocări, propria viață, problemele, limitele și neajunsurile. Cu certitudine fiecare dintre noi ne luptăm cu sau pentru ceva anume. Eu am reușit să îmi păstrez echilibrul pentru că am avut-o pe mama alături.
Se spune că nimic nu e întâmplător și, de când am început să accept această percepție asupra lucrurilor, am constatat că, uneori, anumiți oameni apar la momentul potrivit. Trebuie doar să vedem asta.
Bunica își poate iubi foarte mult nepoții, dar nu degeaba părinții sunt cei care trebuie să se ocupe de educația lor. Uneori iubirea bunicii poate înseamna prea multă protecție, chiar handicapare a copilului.
Amanta șefului meu este PR-ul companiei la care lucrez. Faptul că nu știe pe ce planetă e sau cu ce se mănâncă jobul ei este o „bucurie” pentru mine, în fiecare zi…
Nu mă gândesc la un agresor care merită închisoare… ci la cei din viața de zi cu zi, care intimidează, jignesc sau amenință pentru a-și demonstra puterea. Din partea mea, chiar nu merită compasiune sau înțelegere.
Avem cu toții relații semnificative, care ne marchează, ne schimbă, ne tranformă… unele chiar ne traumatizează. Dar nu orice fost iubit este memorabil, indiferent cât de îndrăgostită erai când erați împreună.
Nu toți suntem dornici sau pregătiți să avem o relație deschisă. Eu, una, nu am niciun interes în această direcție. Și totuși, m-am confruntat și cu această variantă…
Este dureros să afli că soțul tău este infidel. Dar când îți și spune cât de minunată este amanta în pat și cum fac ei sex peste tot, este o imagine pe care ți-o întipărește în minte și care te va chinui mult timp…
Am avut mereu o relație dificilă cu mama. Lipsită de empatie sau interes față de nevoile mele emoționale, mai mult m-a ignorat decât „iubit”. Așa că am vrut să discut cu ea…
Uneori, ajungem să ne identificăm cu o relație toxică și să credem că nu putem sau nu merităm mai mult. Nu este ușor să ieși din cercul vicios, dar nici imposibil.
Idolii de azi par să fie surorile Kardashian. Sunt investite cu puteri pe care sigur nu le au, și femei din lumea întreagă par să creadă că sunt niște zeițe. Dar sunt niște modele total greșite care transmit mesaje nesănătoase!
În ziua de azi e greu să mai ai idoli. Însă când cineva parcă scrie pentru și despre tine ajungi să vezi speranță și modele în locuri nebănuite, ca paginile unei cărți.
În mod cert și astăzi avem nevoie de idoli. Un idol ar trebui să te inspire să fii mai bun. Al meu e mătușa mea bolnavă de cancer.
O relație toxică nu înseamnă neapărat că el te agresează în vreun fel. Uneori, agresorul poți fi chiar tu, atunci când te iubești prea puțin.
De ce ai nevoie pentru a fi fericită la serviciu și ce compromisuri ești dispusă să faci? Te-ai întrebat vreodată? Poate e timpul să-ți reevaluezi viața profesională.
„Sunt workaholică, așa am fost mereu. Îmi place să muncesc, sunt implicată și serioasă, mă lupt pentru a avea rezultate și am o satisfacție enormă atunci când îmi ating un obiectiv. Dar am nevoie de energie pentru a da randament. Am nevoie de motivație.
Am început să practic yoga de șase luni, timp în care simt că aș fi făcut multe ședințe de terapie. Pentru că am învățat să fiu cu mine. Am învățat să mă ascult.
Atâția oameni, atâtea motivații de a rămâne la job. Fie că e vorba de mediul de lucru, de posibilitatea de evoluție ori de bani, pe fiecare îl mulțumește ceva și, fără acel lucru, ajunge să își dea demisia.
Până când nu devii tu o prioritate pentru tine, nu vei fi pentru nimeni altcineva. Mai mult, nu vei reuși nici să te cunoști, nici să te înțelegi îndeajuns.
Mi-am propus să renunț la viața sedentară și să fac mai mult sport. Așa că am răbdare să văd ce mi s-ar potrivi. Până acum, am entorse, întinderi și câteva vânătăi. Dar rămân motivată.
Nu am avut un diagnostic grav, dar aveam nevoie de o operație de care îmi era foarte teamă. Până am cunoscut un medic bun. Mai mult, am cunoscut un om bun, care a avut grijă de mine.
Nu caut atenția oricărui bărbat și nici validări în masă. Din partea unui bărbat care îmi place, un compliment e îmbucurător. Dacă nu mă interesează cine e, amabilitatea devine inconfortabilă uneori.
Banii nu sunt totul, deși alergăm după ei, după statutul atras de ei și bunurile materiale drept exemplificare. Oare unde ne regăsim pe noi înșine în această ecuație?
Viața ți-o trăiești pentru tine, nu pentru părinți sau gura lumii. Și câteodată, suferința te lovește atât de tare încât te trezești din minciunile pe care ți le spuneai singură.
