Dezvoltare personală

Dezvoltarea personală – aspect important în viața fiecărui om. Cum să evoluăm în permanență, cum să ne autodepășim limitele și să obținem rezultate maxime în tot ceea ce ne propunem. Echipa Psychologies a adunat o sumă de informații utile în domeniul dezvoltării personale pentru a veni în ajutorul cititorilor.

Sănătate psihică și emoțională: Să ne temperăm nevoia de autocontrol și disciplină

Este important să ne bazăm pe autocontrol, iar disciplina are rezultate benefice. Dar, ca în orice altă situație, ce e prea mult strică.

3 lucruri simple pe care le poți face pentru propria dezvoltare personală

Suntem interesați de propria dezvoltare personală, dar pierdem din vedere lucrurile simple pe care le putem face în acest sens. Iată trei dintre ele.

Cum învăţăm să ne acceptăm vulnerabilităţile

Datorită temerilor, ne-am obișnuit să ne ascundem vulnerabilitățile. Iată de ce este important să le acceptăm noi înșine, în primul rând.

Relația cu sine: fericirea noastră nu depinde de ceilalți

Cu toții căutăm fericirea și îi atribuim definiții diferite. Deși ea depinde de relația cu sine, deseori o atribuim altora. Iată de ce nu ar trebui să o căutăm atât de des în exterior.

3 reguli de urmat pentru a-ți reduce anxietatea

Cu toții știm ce impact are anxietatea asupra vieții și deciziilor noastre. Psihologul Mikhail Labkovsky ne propune 3 reguli simple care ne fac viața mai ușoară.

Cum să avem o memorie mai bună

Reții greu nume de persoane, niciodată numere de telefon, nu mai știi ce ai mâncat…

Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor

Reziliența este una dintre cele mai utile abilități, iar exersarea ei ne aduce beneficii pe termen lung. Iată ce avem de făcut.

De ce este importantă educația continuă

Dezvoltarea personală și educația continuă sunt strâns legate între ele. Psihologul Ștefania Voia ne oferă câteva explicații.

4 greșeli pe care să le eviți pentru a fi mai independentă financiar

Deseori noi, femeile, facem anumite greșeli și constatăm că nu ne descurcăm financiar. Iată câteva sfaturi pentru a deveni mai independentă.

Învață să spui NU! Cum să ai un comportament asertiv

Chiar dacă știi cât de important este să ai un comportament asertiv, nu înseamnă că e simplu să spui nu. Iată câteva sfaturi.

4 tehnici de manipulare de care să te ferești

Chiar dacă ai învățat să spui nu, poți rămâne vulnerabilă altor tehnici de manipulare, mai subtile. Iată cum să le recunoști.

Cum ne cultivăm generozitatea

Generozitatea pare un concept abstract în zilele noastre și mulți o confundă cu slăbiciunea sau chiar naivitatea. Și totuși, iată de ce trebuie cultivată

5 trucuri pentru mai multă fericire

Oare este posibil să ne păcălim creierul să simtă mai multă fericire? Iată câteva trucuri pentru a ne activa exact acele zone care ne ajută să avem o stare generală mai bună.

Motive pentru care oamenii săraci sunt mai darnici

Nu este un secret pentru nimeni: oamenii săraci sunt mai darnici. Dar oare de ce se întâmplă acest lucru? Iată câteva răspunsuri.

Diferențe dintre bărbați și femei: cine are superputeri auditive?

Tot căutăm diferențe dintre bărbați și femei, iar pe lângă aspectul psihologic mai e și cel, evident, biologic. Despre ce e vorba? Păi în primul rând auzim… diferit!

Ce înseamnă să fii un bun coleg

Pentru că ne petrecem mare parte din timp la birou, atmosfera de acolo este esențială. Ce ajută la crearea unui mediu armonios? Să fii un coleg bun!

Cât de atentă ești la felul în care vorbești? Ce să spui în loc de „eu“ ca relațiile tale să fie mai bune

Într-o relație, fie că este ea de cuplu, colegială sau de prietenie, formularea frazelor este esențială, iar puterea cuvintelor imensă. Ce transmiți când folosești „noi“ în loc de „eu“.

5 sentimente care ne sabotează

Sunt negative, ne încarcă emoțional negativ și ne împiedică să ne dezvoltăm potențialul și să ne trăim viețile armonios. Iată 5 sentimente care ne sabotează.

Diferențe dintre bărbați și femei: ce observă fiecare când intră într-o încăpere

Diferențele dintre bărbați și femei sunt multiple, dar dacă vrei să te amuzi fă acest test cu partenerul tău. Comparați observațiile după ce intrați într-o încăpere, la o petrecere.

Dependența de muncă, o apărare împotriva realității

Dependența de muncă este o problemă frecventă, iar în spatele ei se pot ascunde temeri sau nevoi nesatisfăcute. Iată câteva dintre motive.

6 lucruri pe care le poți face pentru a scăpa de stres și oboseala mentală

Mereu avem parte de stres, dar putem să ne ajutăm singuri să îl gestionăm mai bine. Iată câteva soluții pentru a diminua oboseala mentală.

4 moduri eficiente de a scăpa de anxietate

Este firesc să vrem să ne îmbunătățim calitatea vieții, iar în acest sens, putem învăța să de diminuăm stările de anxietate. Iată câteva sfaturi.

5 emoții toxice și cum să ne debarasăm de ele

Cu toții simțim emoții toxice și deseori acestea au un tipar pe care îl putem identifica. Iată ce putem face pentru a ne debarasa de ele.

Cum ne afectează la maturitate traumele din copilărie

Traumele din copilărie ne ghidează deseori viața adultă mai mult decât suntem în stare să recunoaștem. Rănile nevindecate și suferințele îngropate pot fi reale piedici în calea atingerii potențialului nostru real. Pentru că, în interior, vom purta mereu un copil vulnerabil, trist, neîncrezător. Psihologul Andra Zaharia ne spune cum să depășim o copilărie tristă și cum să alegem corect drumul spre vindecare.

De ce insistăm să păstrăm aparențele și cât de rău ne face asta

Unii oameni țin mortiș să păstreze aparențele, chiar dacă asta riscă să le afecteze foarte serios viața. Nu își conștientizează problemele sau le bagă sub preș… Cum ajungem aici și ce e de făcut?

Vrei să-ți îmbunătățești stima de sine? Iată ce să faci

Cu toții ar trebui să ne creștem stima de sine pentru că o atitudine corectă ne ajută să obținem mai ușor ceea ce ne dorim și să fim în armonie cu noi înșine. Iată ce putem face.

3 simptome de ADHD care îți creează probleme

Mulți dintre noi nu știm că avem ADHD, gândindu-ne că așa suntem noi, mai agitați. Iată câteva simptome ale acestei tulburări pe care le putem identifica la noi sau cei apropiați.

5 informații personale care ar trebui să rămână secrete

Cu toții avem secrete. Iar cea mai mare greșeală este să ne așteptăm ca alții să ni le păstreze. Iată câteva informații pe care nu trebuie să le împărtășim. Pentru o viață liniștită.

Ce ascunde hoarding-ul sau acumularea de obiecte

Poate ai văzut filme sau documentare despre oameni cu casele ticsite de obiecte, pe care nu sunt dispuși să le arunce, deși sunt inutile și ocupă aproape toată locuința. Fenomenul este extrem de serios și nu doar ceva ce vezi la televizor. Detalii de la psihologul Roxana Arion.

Cum ne ținem în frâu furia la serviciu

Că avem colegi sau șefi care își varsă furia asupra noastră ori că noi ne ieșim din fire extrem de ușor, furia este o emoție pe care întâi e bine să o înțelegem și apoi să o gestionăm corect. Detalii de la psihoterapeutul Florentina Gruia.