Citești
Mama unui presedinte – de Irina Pacurariu

Mama unui presedinte – de Irina Pacurariu

Nu-mi amintesc sa ne fi intalnit, vorbim mereu la telefon si ne promitem, aproape de fiecare data, sa ne vedem la o cafea. Este unul dintre putinii oameni pe care-i intalnesti intr-o viata, cu care razi de aceleasi lucruri. Stam la povesti mai mult decat ar trebui pentru o rezervare de hotel sau cat sa cauti cele mai bune legaturi intre Tel Aviv si Kathmandu.

Marina este ceea ce ne-am obisnuit sa spunem – in limba de lemn a conver­satiilor protocolare – o persoana tonica. Nu un optimism de parada care termina conversatiile cu „zi buna!” (stupida urare!), nici vorba; pur si simplu este o fiinta care iti face chef de „va urma”. Parea genul „bolnav” de loialitate, avant tout, si eram convinsa ca va fi la capatul firului ori de cate ori voi suna. Asta ar fi, caricatural, istoria relatiei mele cu „ticketing manager”-ul de agentie turism Marina.

Pana cand si-a anuntat demisia: „Eu, inginer constructor, devenita «prin adoptie» om de turism, ma intorc la inginerie din nevoia de aer curat. Plec pentru ca nu mai am energia sa suport rautatile gratuite, atmosfera viciata si enegia negativa din jurul meu. Mai bine-zis, am ajuns la varsta la care e greu sa mai faci compromisuri pentru ca ti-ai depasit norma. De ce n-am facut-o pana acum? Nu s-a ivit prilejul; si, in plus, si din motive materiale.

De ce acum? Pentru ca mi s-a intins o mana, si motivele materiale nu mi se mai par atat de importante”. Unde mai vezi ingineri reveniti la matca? Sau o femeie trecuta de varsta experimentelor riscand tot? Ce-am aflat? Marina are un baiat student din toamna asta la Universitatea Bucuresti, la Stiinte Politice. De ce acolo? Pentru ca atunci cand o sa fie „mare” vrea sa fie Presedintele Romaniei(!).

De ce nu? Prima lectie o are de la bunica-su, care a spus ca sunt oameni gata sa „taie gatul la cal, sa-i fure clopotul”. Si cum mama lui, fosta si viitoare inginera, declama ca „orice problema are si un raspuns, daca nu-l gasesti e pentru ca nu l-ai cautat suficient”, fiul isi merita mama.

Mie, ea imi scrie asa: „Acum vreo 18 ani, cand inca eram inginera si lucram pe un santier la Calarasi (dar la birouri), cum santierul era cam pe butuci si nu era de munca, in lungile ore de birou am scris un roman; era vorba despre femei (o fresca). Pe una dintre ele o chema Petra. Nici inainte si nici pana acum nu am cunoscut pe cineva cu acest nume”, scrie Marina intr-unul din mail-uri.

Mi-ar placea sa citesc romanul, pentru ca, trebuie sa stiti, pe fii-mea cea mica o cheama Petra.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE