Now Reading
(P) 3 autori pe care îi poți citi cu ușurință la metrou

(P) 3 autori pe care îi poți citi cu ușurință la metrou

Pentru foarte mulți dintre noi, metroul este o parte firească a unei zile normale din săptămână. În drumul lor spre job, și înapoi spre casă, unii oameni pot petrece în metrou chiar și 2 ore în fiecare zi, adică 10 ore în fiecare săptămână lucrătoare. Iată cât timp pierdut cu așteptarea liniei de destinație. În tot acest timp, oamenii stau pe telefoane, ascultă muzică, sau pur și simplu îi privesc pe cei din jur, așteptând ca timpul până la stația finală să treacă mai repede.

Însă pentru alții, mersul cu metroul înseamnă timp de calitate, petrecut în compania unei cărți bune. Preț de aproximativ 2 ore, în fiecare zi, cei care aleg să citească la metrou petrec acest timp în modul cel mai eficient posibil. Dacă și tu te numeri printre aceștia și vrei să mai știi ce ai mai putea citi la metrou, citește recomandările noastre de mai jos:

Dan Brown

Dan Brown este cu siguranță unul dintre cei mai apreciați autori ai momentului. În 2005, revista Time îl desemna ca fiind unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Codul lui da Vinci”, “Îngeri și Demoni”, “Inferno”, “Simbolul pierdut”. “Orgini” este văzut de foarte mulți critici ca fiind poate cel mai bun roman scris până acum de Dan Brown. Thrillerul a stârnit din start controverse, Dan Brown fiind încă o dată aspru criticat de Vatican pentru modul în care aduce în lumină Creștinismul.  “Origini” este carte ce te va ține cu sufletul la gură, atât la dus, cât și la întors.

Eckhart Tolle

Eckhart Tolle este în acest moment unul dintre cei mai mari maeștri spirituali din lume, scrierile sale fiind traduse în peste 50 de limbi datorită mesajelor simple, dar extrem de puternice și pline de substanță, pe care le transmite cititorilor săi. “Puterea prezentului” ( 1997 ) este scrierea sa de debut și poate cea mai cunoscută carte a lui Eckhart Tolle. Acest bestseller internațional le-a oferit oamenilor o licărire de speranță, ajutându-i să treacă peste probleme, indiferent de natura lor. Este o carte pe care te poți baza și din care poți afla lucruri atât de importante pentru destinul tău, scrise însă într-un mod extrem de simplu și de natural.

See Also

OSHO

Pe numele său adevărat Chandra Mohan Jain, Osho a pătruns în sufletele românilor în urmă cu doar câțiva ani. Scrierile sale abordează subiecte importante pentru minte, trup și suflet, precum erosul, sexualitatea, soarta, religia, într-un meștesug al cuvintelor ce transcede banalul. Cu toate acestea, ideile sale reușesc să atragă ca un magnet suflete și inimi, indiferent de rasă, religie sau statul social. Alături de Osho, drumul cu metroul este mai mult decât o călătorie banală, ci mai degrabă o experiență intensă, ce trece prin spațiu și timp, scurtând astfel incredibil de mult distanța de acasă și până la job.

Iată 3 autori pe care îi poți citi cu ușurință în fiecare zi, atunci când călătorești cu metroul. Farmecul acestei călătorii zilnice constă în faptul că te vezi captiv într-un spațiu bine definit, însă depinde doar de tine dacă știi cu adevărat să fructifici timpul petrecut aici. Îți dorim lectură plăcută și o călătorie la fel!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top