CItesti acum
Valentin Radutiu, Julien Salemkour si Orchestra Nationala Radio deschid stagiunea la Sala Radio

Valentin Radutiu, Julien Salemkour si Orchestra Nationala Radio deschid stagiunea la Sala Radio

Orchestra Nationala Radio isi lanseaza noua stagiune (2015-2016) la Sala Radio dupa o frumoasa participare la Festivalul International „George Enescu” – in superproductia cu Simfonia a VIII-a de Mahler si concertul de arii din Piata Festivalului.

Vineri, 9 octombrie (19.00), concertul ce inaugureaza noua stagiune a ansamblului este unul special: sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour, care a fost intre 2000–2012 asistentul celebrului Daniel Barenboim (la Opera de Stat din Berlin),  il veti aplauda la Bucuresti pe violoncelistul de origine romana Valentin Radutiu.

Acesta este unul dintre tinerii artisti romani premiati la numeroase competitii internationale si aplaudat in prezent pe marile scene de concert din afara tarii.

Evenimentul reprezinta o „carte de vizita” a noii stagiuni, in cadrul careia „vedetele” vor fi tineri muzicieni romani deja aplaudati in marile sali de concert europene.

Valentin Radutiu canta pe un violoncel Francesco Rugieri (Cremona – 1686) si va interpreta in concertul de la Sala Radio Variatiuni pe o tema Rococo, pentru violoncel si orchestra, lucrare semnata de Ceaikovski.

Programul serii se va deschide cu o alta lucrare ce poarta semnatura lui Ceaikovski: Voyevoda, balada simfonica. Partea a doua a serii va ofera prilejul intalnirii cu Simfonia I de Mahler.

Compozitorul a fost dedicat genului simfoniei:  a compus noua simfonii complete (ultima, cea de-a X-a fiind neincheiata) si toate acestea se afla astazi in repertoriul marilor orchestre din intreaga lume.

Premiera Simfoniei I a avut loc la Budapesta, in 1889 si lucrarea a fost publicata cu titlul „Titanul”, desi Mahler nu a folosit aceasta denumire decat in versiunea initiala a partiturii.

Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin, Julien Salemkour a dirijat peste 200 de spectacole de opera si balet si concerte cu muzica simfonica.

De-a lungul timpului, a fost dirijor invitat al unor prestigioase institutii precum Metropolitan Opera – New York, Teatro alla Scala – Milano, Semperoper – Dresda, Staatskapelle – Berlin si Orchestra Simfonica Radio – Berlin.

Nascut in 1986 la München, violoncelistul Valentin Radutiu si-a incheiat studiile muzicale la Universitatea Hanns Eisler din Berlin.

Citeste si

In 2011, a inregistrat primul sau CD si a avut premiera unei opere compuse special pentru el de Peter Ruzicka. A castigat premii nationale si internationale, iar in 2011 a fost distins cu Premiul Muzicii al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai importante premii pentru tineri muzicieni din Germania. In 2012, a castigat premiul al 2-lea la Concursul International “George Enescu”.

 

Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical pe www.radiorormaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio.

Info: www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii