Now Reading
Unde incepe perversiunea

Unde incepe perversiunea

Revista Psychologies

O satisfacere egoista

Astazi, cultul individualismului incita o desfasurare a inclinatiilor perverse: la fel ca un copil rasfatat, fiecare partener are tendinta de a-si revendica propria satisfacere, jucandu-si rolul fara a se interesa de placerea celuilalt.

Reclamele exploateaza aceasta hipertrofie a eului, folosind slogane precum „Merit!“, „Am tot dreptul!“ sau „Acum, imediat, vreau sa reusesc!“.

Anumite scenarii publicitare evidentiaza instincte sadice sau exhibitioniste, le trezesc, le banalizeaza si le favorizeaza.

Datorita media, s-a creat o imagine a francezilor amatori de sex in trei sau diverse schimburi, pe cand, in realitate, doar 1% dintre cupluri bifeaza acest stil de viata.

Nimic iesit din comun sau diferit de alte popoare. Cultul satisfacerii fara limite nu mai prezinta transgresiunea ca pe o fantezie, ci ca pe o obligatie.

„Daca altadata sexualitatea era prea reprimata de catre morala, provocand aparitia nevrozelor, astazi ea este amenintata de perversitate, prin limite prea slabe, uneori chiar absente“, observa Ghislaine Paris.

Frustrarea nu mai este la ordinea zilei, iar celalalt se poate transforma intr-un accesoriu.

M, 35 de ani, de ceva vreme avea probleme in viata de cuplu. Sotul nu o mai dorea si de cateva luni nu mai faceau sex.

L-a surprins uitandu-se excitat pe site-uri porno, ceea ce a provocat o adevarata explozie in cuplu.

Scenariul ar fi fost mult mai diferit daca ar fi urmarit filmul impreuna, pentru a impartasi apoi excitarea.

Banalizarea pornografiei, folosirea sex-toy-urilor, se imbina foarte bine cu placerea centrata adesea pe sine, ajungand sa nu mai avem nevoie de nimeni pentru a fi satisfacuti…


Un partener culpabilizat

Ce se intampla atunci cand unul dintre parteneri vrea sa impuna o anumita practica? Incearca sa isi culpabilizeze partenerul („Esti prea rigid(a)!“) , sa puna presiune sau sa contureze un santaj („O sa sfarsesc prin a cauta in alta parte ceea ce tu nu imi oferi!“).

Instinctul devine despotic, fiecare fiind dispus sa ii sacrifice totul, inclusiv relatia de cuplu. F., 30 de ani, a trecut prin aceasta experienta:

„Il cunosteam pe T. de cateva luni, cand, intr-o dimineata, a plecat de la mine lasand pe pat o cutie. Fara niciun cuvant, fara «la revedere».

In interior erau niste jartiere rosu cu negru, pantofi cu tocuri de 18 cm, ca cei din filmele porno, chiloti tanga si o pereche de chiloti tanga barbatesti, din piele.

Am ramas masca! Desuurile miroseau a transpiratie, pesemne ca fusesera deja purtate. I-am trimis pachetul inapoi fara niciun cuvant. Iar de atunci nici nu am mai avut vesti de la el“.

Din ce in ce mai multe persoane se asteapta ca relatia lor sa le permita sa isi realizeze fantasmele, fara a le pasa de reactia partenerului.

In completa contradictie cu ceea ce defineste si fondeaza un cuplu, loc de impartasire a satisfacerii sexuale, dar si de adapost contra perversitatii.

Un dialog necesar

Ce e de facut in prezenta unui adevarat pervers? Exista o singura solutie: fuga! Iar in cazul in care partenerul da semne de schimbare in rau? Comunicarea.

Caci acceptarea comportamentelor care ne displac distruge progresiv relatia. Sau o compromite.

F. confirma: „Daca T. mi-ar fi cerut sa ma deghizez, nu cred ca m-ar fi deranjat. Dar panoplia care mi-a fost deja servita, fara niciun cuvant, cu accesoriile deja folosite a fost… mult prea mult! Si prea violent!

M-am simtit cumplit!“. Nu trebuie sa ne fie teama sa vorbim, sa ne afirmam dorintele. Sa nu ne mai gandim ca vom trece drept libidinosi sau rigizi.

Iar daca noi insine alunecam pe o panta periculoasa, a ne deschide in fata celuilalt poate permite iesirea dintr-o sexualitate imatura si centrata pe propria persoana.

S., 29 de ani, a primit un dus rece, care l-a facut sa reflecteze putin asupra acestui subiect: „Imi placea foarte mult sa imi filmez partenerele in timp ce imi faceau sex oral.

Nu pentru a le arata altora, ci pentru ca acest lucru imi sporea mie placerea. Intr-o zi, am intalnit-o pe I., care m-a dat afara din casa in plina noapte cand mi-am scos telefonul pentru a o filma.

A doua zi, i-am trimis flori si ne-am intalnit pentru a-mi cere scuze. Acum locuim impreuna de un an.

De atunci, nu am mai folosit camera video ori telefonul, iar viata noastra sexuala este foarte buna si teribil de inventiva!“.

Cuplul poate fi un ajutor pretios pentru a creste si a ne maturiza din punct de vedere sexual.

Prin urmare, putem gasi compromisuri, putem explora impreuna fantezii, putem experimenta bucurosi dorinte cu totul diferite, uneori chiar contradictorii.

 

Editare de Andreea Radulescu

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top