Femei singure – care e problema?

Parerea mea e ca statutul de femeie singura nu e nici mai bun, nici mai rau decat cel de femeie maritata. E doar… altfel si, atata vreme cat inauntru e pace, e in regula.

Stigmatul exista atata vreme cat accepti sa te raportezi la prejudecatile societatii, ceea ce eu nu am facut niciodata. Si recomand intotdeauna acest statut in contrapartida cu o relatie nefunctionala, toxica, consumata, sau una din care nu ai nimic de invatat.

Nu cred ca e neaparat o problema doar a Romaniei, a pietei maritale de aici. Dar, da, «piata e proasta» (cum spune un bun prieten al meu) si devine din ce in ce mai proasta odata cu inaintarea in varsta.

Intotdeauna m-am gandit cu invidie la barbati pentru ca, in cazul lor, inaintarea in varsta aduce marirea plajei de femei eligibile. Pentru noi, femeile, odata cu trecerea anilor, orizontul devine din ce in ce mai ingust.

Barbatii de 30-35 de ani nu mai sunt accesibili si nici dezirabili pentru mine. Asta ar fi o prima problema, absolut naturala. Vin apoi cerintele – o problema de ambe sexe, nu doar a femeilor. Cerintele cresc odata cu experienta, pe masura ce te cunosti mai bine.

In tinerete, imi era mult mai usor sa leg o relatie – nu neaparat de iubire, orice fel de relatie. Interactiunea cu oamenii era mai usoara, caci standardele erau mai jos si deschiderea mai mare. Imi amintesc ca aveam 23 de ani cand m-am mutat cu un tip, la o luna dupa ce l-am cunoscut.

Cerintele mele la momentul acela au fost absolut minime. E adevarat, am avut o relatie frumoasa, care a durat cativa ani, cu ajutorul careia am aflat si ce-mi place si ce nu-mi place, ce nu-mi mai doresc vreodata de la un partener, dar si ce vreau sa am langa mine.

Dar acum nu as mai face la fel, pentru ca experienta (dupa relatia asta a urmat casnicia si trauma divortului) mi-a facut lista de exigente de bifat mult mai lunga.

Pe de alta parte, mai e o chestiune de ordin strict logistic. In ritmul in care se desfasoara vietile noastre acum, este foarte greu sa cunosti oameni, si atunci cercul se restrange la vechile cunostinte regasite si reactivate, la prietenii prietenilor sau la colegii de serviciu.

Practic, nu prea ai de unde sa alegi si, daca suprapunem si cerintele crescande, lucrurile devin si mai complicate.

Nu, nu am simtit niciodata presiuni de maritat. Parintii mei au fost intotdeauna foarte deschisi in privinta starii mele civile, poate pentru ca aveau istoricul lor in spate, niciunul dintre ei nefiind la prima casatorie. M-au educat sa nu acord niciun fel de importanta cliseelor sociale si sa fac exact ceea ce imi dicteaza inima si constiinta.

Evident, s-au bucurat cand m-am maritat si s-au intristat cand am divortat, dar pentru ca si-au dorit amandoi ca mie sa imi fie bine. Si asta, indiferent de statutul social.

Traim totusi inconjurati de oameni si nu pot sa zic ca, de-a lungul vremii, nu am primit intrebari pe tema asta, insa nu le-am considerat niciodata ca fiind presiuni, pentru ca subiectul nu a fost niciodata pentru mine unul care sa puna presiune.

Ceasul meu biologic? Nici nu exista. Nu cred in instinctul meu matern. De aceea, nici in acest caz, nu este vorba despre presiuni, doar pentru ca eu nu am simtit ca atare. Insa intrebarea asta am primit-o des, mult mai des decat pe cea legata de maritis, mai ales dupa divort.

Aveam 33 de ani cand am divortat si foarte multa lume din jur (cunostinte, colegi de serviciu, mai ales femei) ma intreba si inca ma mai intreaba: «Nu-ti faci si tu un copil?». Personalizarea asta este cea care ma deranjeaza cel mai tare. Sa-mi fac mie un copil…

Nu cred in dezvoltarea sanatoasa, din punct de vedere psihologic, a unui copil intr-o familie monoparentala si consider egoist un astfel de gest facut de la bun inceput si cu buna stiinta. Acesta este singurul lucru deranjant in acest subiect, insa este doar o chestiune de principiu, nu o presiune sociala pe care sa o simt.“

 

“Tu centrezi, tu dai cu capul” – Corina, 40 de ani, antreprenoare, anterior directoare a unei mari companii

„Sunt si lucruri bune, si mai putin bune in a fi solo. Sa le listam inginereste: faci ce vrei cu timpul tau si nu dai socoteala de nimic. Cu alte cuvinte, pleci cand vrei, pe unde vrei, cu cine vrei. Iti gestionezi singura totul si esti nevoita sa faci singura totul.

Ca sa folosesc limbajul fotbalistic: tu centrezi, tu dai cu capul. Iata ca surprind un prim gest de masculinitate… (citez din fotbal, chiar daca nu sunt un fan al acestui sport). Nu am de ce ma plange de viata mea de pana acum.

Evident, putea fi mai buna, la fel cum putea sa fie si mai putin buna. Eu consider ca am fost norocoasa. M-am bucurat si am luat cu doua maini ceea ce mi-a oferit. Important este ca nu am regrete si ca sunt impacata cu deciziile pe care le-am luat.

Daca e mai buna starea de femeie maritata versus cea de femeie singura. Eu zic asa: decat singura in doi, mai bine… singura.

Despre piata maritala de aici… Da, exigentele sunt mari. E posibil sa fi ratat multe oportunitati, dar imi asum deciziile. Ca sa fiu total sincera, pana la capat, orele de munca si intensitatea acestora mi-au acaparat mult din viata personala.

Regretul de a nu fi mama, atat de intens incat sa nu pot dormi, in cazul meu, nu e. Dar exista si-l recunosc. Evident, este de luat in calcul si varianta adoptiei; dar de una singura nu am curaj.

Presiunea de a avea copii am avut-o din doua directii: de la fostul sot si de la mama mea, care isi doreste sa fie bunica. In ambele cazuri, e normal.

Se pare ca eu am un alt registru de normalitate, dar am tot considerat ca nu e momentul, ca nu sunt «toate conditiile» etc. Sau ceasul biologic sa fie defect in cazul meu?

Cred ca da, pentru ca nu a dat niciodata un semnal prea puternic. Sau o fi dat si nu l-am surprins eu?! Au fost presiuni din partea parintilor, sa ma mai marit o data! «Nu e bine singura»! Si pe undeva au dreptate. Am noroc ca am multi prieteni si amici, dar cateodata nu e suficient.

Cand am simtit lipsa unui barbat… La caratul bagajelor, in vacanta, cand am reamenajat apartamentul si-mi spuneam in gand: «Ce bine de femeile care se ocupa doar de decoratiuni si nu si de muncitori, de fel de fel de materiale si solutii tehnice in constructii», Si, nu in ultimul rand, cand pur si simplu simteam lipsa… lui.“

 

 

 

De citit!

Barbatii destepti prefera femeile inteligente

Cum sa-ti gasesti perechea potrivita

De Dr. Christine B. Whelan

Editura Humanitas