Ia-ti viata in maini!

Alege riscul

Motivele pentru care alegem tiparele cunoscute si confortul caldut intr-o existenta mai degraba mohorata, in locul riscurilor presupuse de o viata aventuroasa, sunt numeroase. Ele tin fie de refuzul de a ne exprima, ca in cazul lui Eugen, fie de teama de a ne in­sela, de a suferi, de a nu reusi nicio­data sa ne implinim visurile gran­­­dioase.

Dar inertia care urmeaza este dureroasa. „Vedeam in lipsa mea de ambitie o calitate“, poves­tes­te Alexandra, „cu toate ca e frustrant sa nu fii in stare sa iei parte la viata sociala dimprejur.“ Tomas, personajul principal din romanul lui Mi­lan Kundera, Insuportabila usu­ratate a fiintei, se chinuieste pentru ca nu se poate decide daca e mai bi­ne sa traiasca cu Tereza, femeia pe care tocmai a intalnit-o, sau sa ra­ma­na singur. Nehotararea sa, resimtita ca o lasitate, si-o explica astfel: „Bar­batul nu stie niciodata ce trebuie sa vrea, pentru ca nu are de­cat o viata, pe care nu o poate nici compara cu vietile anterioare, nici indrepta prin cele ulterioare“. Aceas­ta necesitate de a trai din prima fara sa repete il face incapabil sa traiasca.

Infrunta incercarile

Astfel, „viata se scurge zi dupa zi si… nimic; nici surpriza, nici savoare“ (Anca), pana ce destinul ne trezeste brusc. „Cand baietelul meu a murit, toata viata mi s-a intors pe dos“, povesteste San­da A., 35 de ani, avocat. „Din lovitura aceasta grea am invatat ca viata mea, de acum inainte, va fi ceea ce voi face eu din ea.“

Io­nut M. avea 28 de ani cand un accident l-a lasat cu handicap pe viata. „In acel moment, am inteles mai bi­ne schimbarea. Puteam decide sa mor sau sa traiesc. Si daca hotaram sa traiesc, atunci chiar trebuia s-o fac.“ A face ceva cu viata ta reprezinta pentru Valeriu una dintre che­ile intelepciunii. Caci „asa e viata, dificila, imperfecta, de neimblanzit. Ne plangem in zadar. Degeaba vrem ca oamenii sau lucrurile sa fie altfel“, continua el.

Asadar, traieste, aici si acum, nu este cale de intoarcere! In momentul in care Ionut si-a dat seama de acest lucru, a decis sa faca ceva cu trupul lui zdrobit. „To­a­­­­te intrebarile cu «de ce nu re­u­sesc» nu ajuta la nimic. Crezi ca trebuie sa intelegi. Nu vei intelege. Mai intai trebuie sa vrei.“

Valentin Protopopes­cu aduce precizari: „Nu e tocmai floa­re la u­re­che sa treci de la o pasivitate struc­­­­­­turala la o alta atitudine, una ac­tiva si dinamica. Stereotipul a­ces­ta comportamental este o realitate adanc inra­da­cinata. Mai mult, el este in­constient. Ca urmare, este nevoie de o experienta traumatizanta, devastatoare si teribil de intensa pen­tru ca ruptura de nivel sa se produca. Un accident, pierderea cuiva drag, o traire extraordinara pot fi a­semenea momente ale «schim­barii la fata», ale transfor­ma­rii dintr-un ins slab si pasiv intr-unul puternic si ac­tiv.

Dar o astfel de explozie existen­ti­­ala se intampla destul de rar. De re­gula, automatismul este mai pu­­­­­­ternic decat vointa de schimba­re“. Cum poti lupta impotriva iner­ti­ei din tine? In primul rand, incetand sa-i invinovatesti pe ceilalti, trecutul tau sau imprejurarile pentru nefericirea ta. Bun, am auzit asta de mii de ori. Dar degeaba o stim in teorie. Trebuie sa redescoperim principiul in noi insine pentru ca el sa capete sens.

Adesea, acceptarea lui trece prin depresie, prin golul singuratatii si al cons­tiintei, la fel ca pentru Ionut, pentru ca „in aceasta gaura nea­gra, nimeni nu vrea sa traiasca in locul tau.“ Dar a­ces­te experiente de profunzi­me ne fac mai puternici. Si totusi, exis­ta o varianta mult mai la indemana, ne atra­ge aten­tia Va­­­­­­lentin Pro­topopescu: „In­tal­nirea cu psi­hoterapia, caci ea are sanse majore sa schimbe experienta limita de viata. Daca iti dai seama ca nu esti mul­tu­mit in pie­­lea ta, cu genul de via­­­­­­ta pe care o duci, ar trebui sa reflectezi da­ca nu cumva discutia cu un terapeut nu ar fi cea mai potrivita optiune“.

Fa alegeri, chiar marunte

Intr-o zi gri ca oricare alta, dupa o cearta cu sotul ei, Anca a vazut dintr-o data cat de intunecata devenise viata ei: „Nu mai reuseam sa-mi amintesc cand luasem ultima oara o decizie in favoarea mea, totul parea nesigur, inform“. A face alegeri, chiar de mica anvergura, a vedea in fiecare clipa o ocazie de explorare a propriei dorinte au insemnat pentru ea modalitati de emancipare.

Dupa moartea sotului, Elena nu mai traia decat pentru fiul ei. „Il in­vino­vateam pentru ca a ales un tata care murise! In fiecare seara, ma intorceam cat mai repede posibil de la serviciu ca sa nu-l las singur. Viata mea era complet anulata in favoarea lui.“ Apoi s-a intamplat ceva inimaginabil. S-a indragostit. Dar barbatul iubit e pe cale sa plece in SUA. „Nu-mi trecea prin cap sa-l insotesc. O prietena mi-a propus sa il las pe fiul meu la ea pe timpul ca­la­toriei. Mama incerca sa ma con­vin­ga sa ma razgandesc. Nu am ascul­tat-o. Am simtit ca e «acum ori ni­ciodata». Mi-am dat seama ca a­tunci cand sufeream, le provocam si celorlalti suferinta. Plecand, am devenit, paradoxal, o mama mai buna. Mi-am ajutat fiul sa creasca.“

„Da un sens“
Margareta V., 42 de ani, Consultant HR

„Cu cat lucrez mai mult cu sala­ria­tii, cu atat mai mult simt ca nevoia de a fi util este funda­men­tala si ca insatisfactia vine din senzatia de a nu mai fi conectat la evenimente. Decat sa ne imagi­nam ca va aparea un nou inceput, ar trebui sa regan­dim propria noastra contributie. Ne limitam la a face ceea ce ni se cere, pier­zan­du-ne capacitatea de a adauga in­teres si sens, de a fi creativi. Ce pot eu aduce nou? Iata intrebarea care trans­for­ma obstacolul in provocare. Cand vad aceasta problema, clientii mei se intorc la viata de dinainte, dar cu alta privire si cu o noua putere de actiune asupra realitatii.”

Adaptare: Cristina Rusiecki
Ilustratie: dreamstime.com.