De vorbă cu psihologii
Supervizarea – piesa care dă sens întregului parcurs profesional
Există un moment în parcursul fiecărui psiholog în care diploma este obținută, atestatul este în mână, iar ușa cabinetului poate fi deschisă. Din exterior, toate piesele par așezate. În interior însă, apar întrebările: „Cum încep?”, „Ce fac atunci când informațiile nu se leagă?”, „Cum știu că am ales instrumentele potrivite?”, „Cum formulez un diagnostic diferențial?”, „Ce recomandări sunt cu adevărat utile?” sau, poate cea mai dificilă dintre toate: „Sunt suficient de pregătit pentru responsabilitatea pe care o am?”.
Practica psihologică seamănă cu un puzzle complex. Teoria oferă câteva dintre piese. Experiențele personale și profesionale adaugă altele. Instrumentele psihologice, interviul, observația clinică, protocoalele și criteriile diagnostice completează treptat imaginea. Dar supervizarea este cadrul în care psihologul învață să vadă întregul, nu doar să adune piese.
La Resilient Mind, supervizarea nu este privită ca o simplă etapă obligatorie pentru obținerea autonomiei profesionale. Este un proces de formare a identității profesionale: un spațiu în care psihologul poate întreba, poate greși în siguranță, poate analiza, poate reveni asupra unei decizii și poate învăța să argumenteze fiecare alegere clinică.
Prima piesă: structura
Una dintre cele mai mari dificultăți de la începutul profesiei nu este lipsa informației, ci lipsa unei structuri în care informațiile să poată fi așezate.
Un beneficiar nu intră în cabinet prezentând un capitol de manual. Vine cu o poveste, simptome care se suprapun, experiențe de viață, vulnerabilități, resurse, relații și întrebări. Psihologul trebuie să știe ce să exploreze, cum să organizeze datele, ce ipoteze să formuleze și cum să decidă ce informații sunt relevante.
Pentru Nicoleta Dumitrașcu, aceasta a fost una dintre cele mai importante contribuții ale supervizării:
„Ce mi-a adus mie procesul de supervizare la Resilient Mind? Structură. Cred că cel mai mult am apreciat că am învățat să gândesc clinic un caz, să pun elementele cap la cap, astfel încât să am imaginea de ansamblu. Am învățat atât din experiența mea și a supervizorului, cât și din cazurile colegilor mei.”
Structura nu înseamnă rigiditate. Înseamnă să ai o hartă profesională la care să te poți întoarce atunci când cazul devine complicat. Înseamnă să știi cum să construiești o anamneză, cum să alegi probele, cum să interpretezi rezultatele și cum să redactezi un raport care nu doar descrie, ci explică.
A doua piesă: gândirea clinică
Aplicarea testelor poate fi învățată. Mai dificil este să înțelegi ce explică rezultatele obținute.
Gândirea clinică nu presupune asocierea automată a unui scor cu un diagnostic. Presupune integrarea informațiilor din interviu, observație, istoricul personal și familial, dezvoltare, personalitate, funcționare socială și context de viață.
Psihologul trebuie să formuleze mai multe ipoteze, să le verifice și să se întrebe permanent: „Ce alte explicații trebuie luate în considerare?”, „Ce factori au declanșat dificultățile?”, „Ce le menține?” și „Care sunt resursele persoanei?”.
Claudia Căpățînă descrie supervizarea ca pe un context în care această gândire este construită prin aplicare directă:
„În supervizarea în psihologie clinică, în cadrul Resilient Mind, găsești mai mult decât o comunitate de oameni. Am întâlnit profesionalism, umanitate și disponibilitatea de a contribui cu acele cunoștințe de specialitate necesare pe acest drum. Am învățat, într-un mod practic, cum se realizează rapoartele psihologice pentru diferite problematici, cu ajutorul resurselor și instrumentelor de care ai nevoie.”
În programul de supervizare sunt abordate progresiv modelele clinice de conceptualizare, factorii de sănătate și boală, anamneza, tipurile de evaluare, structura raportului, diagnosticul diferențial și semiologia psihiatrică.
Scopul nu este doar ca participantul să știe mai multe, ci să poată utiliza ceea ce știe într-un mod coerent, argumentat și adaptat persoanei din fața sa.
A treia piesă: un loc sigur pentru întrebări și feedback
La începutul practicii, fiecare caz poate fi resimțit ca un examen. Psihologul poate avea impresia că trebuie să știe deja, să nu ezite și să nu greșească. Uneori, teama de a fi evaluat îl împiedică să vorbească despre dificultățile reale pe care le întâmpină.
Supervizarea creează un spațiu în care întrebările pot fi rostite fără rușine, iar nesiguranța poate deveni material de învățare.
Marina Cîrlig vorbește despre importanța acestei deschideri:
„Am avut parte atât de o bază teoretică importantă, cât și de o componentă practică foarte bine integrată. Am lucrat pe studii de caz, am realizat rapoarte de evaluare, am discutat și am primit feedback pe baza acestora. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că fiecare dintre noi a putut vorbi despre dificultățile întâlnite în practica profesională și a primit îndrumare și feedback personalizat.”
Feedbackul nu are rolul de a sancționa sau de a demonstra cine are dreptate. El ajută psihologul să observe ce informații lipsesc, ce ipoteze trebuie verificate și ce consecințe poate avea o decizie asupra beneficiarului.
Încrederea profesională autentică nu înseamnă să nu mai ai întrebări. Înseamnă să știi cum să lucrezi cu ele.
A patra piesă: comunitatea
Profesia de psiholog poate deveni solitară. În cabinet, specialistul este singur în fața deciziilor pe care trebuie să le ia, a emoțiilor beneficiarilor și a propriei responsabilități.
De aceea, un program de supervizare înseamnă și apartenență.
Psihologii învață din cazurile proprii, dar și din experiențele colegilor. Își recomandă instrumente, cărți și resurse, discută situații dificile și construiesc relații profesionale care pot continua mult după finalizarea programului.
Nicoleta Dumitrașcu descrie această experiență astfel:
„S-a construit mai mult decât o grupă de supervizare. S-a creat o comunitate care se ajută, se recomandă și își recomandă cărți, resurse și cunoștințe.”
Aceeași dimensiune este evidențiată și de Marina Belea, psiholog educațional:
„Un aspect pe care îl prețuiesc este comunitatea formată în cadrul acestui program. Am avut ocazia să cunosc oameni minunați, dedicați profesiei, care vor deveni specialiști valoroși datorită mediului de învățare și formare creat la Resilient Mind.”
Comunitatea nu înlocuiește responsabilitatea individuală. O susține. Creează un spațiu în care psihologul poate cere ajutor fără să simtă că acest lucru îi diminuează competența.
A cincea piesă: devenirea profesională
Supervizarea nu formează doar competențe. Formează o identitate.
În cei doi ani, psihologul învață să se poziționeze în relația cu beneficiarii, să își cunoască limitele, să colaboreze interdisciplinar și să își asume deciziile cu mai multă claritate. Învață că responsabilitatea nu înseamnă să lucreze singur și că profesionalismul include capacitatea de a cere sprijin.
Anca Dumitrașcu face parte din prima generație de psihologi supervizați în cadrul Resilient Mind. Pentru ea, această etapă a însemnat mai mult decât formarea clinică:
„În acești doi ani am învățat mult mai mult decât evaluare și intervenție în psihologia clinică și educațională. Am învățat ce înseamnă să fii psiholog cu adevărat, să lucrezi în echipă, să ceri și să oferi sprijin și să înțelegi că în această profesie este loc pentru fiecare dintre noi.”
„Fiecare feedback primit, fiecare discuție, fiecare provocare și fiecare moment de reflecție m-au ajutat să-mi dezvolt competențele și să-mi perfecționez practica. Astăzi mă pregătesc să fac pasul către treapta de psiholog specialist, cu încredere și cu convingerea că fundația construită în acești ani mă va însoți toată viața profesională.”
Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale supervizării: psihologul nu primește doar răspunsuri pentru cazurile de astăzi, ci își dezvoltă un mod de gândire pe care îl va utiliza pe tot parcursul carierei.
Mai mult decât o întâlnire lunară
Supervizarea Resilient Mind se desfășoară pe parcursul a doi ani, prin întâlniri lunare de lucru aplicat. Grupele sunt restrânse, cu maximum zece participanți, pentru ca fiecare psiholog să poată discuta cazuri, să primească feedback și să participe activ la proces.
Programul include analiză de caz, ghidaj pentru practica din cabinet, protocoale, studii, materiale și recomandări clinice. Participanții au acces la contexte suplimentare de dezvoltare, oportunități practice de colaborare, posibilitatea de a utiliza cabinetele centrelor și, mai ales, la o comunitate profesională activă, în care întrebările, resursele și experiențele sunt împărtășite.
Coordonarea este realizată de Psih. Dr. Mircea Radu, psiholog clinician specialist, psihoterapeut autonom și doctor în psihologie al Universității din București, și de Roxana Radu, psiholog clinician specialist și psihoterapeut autonom, cu formare în terapie experiențială, Gestalt și Schema Therapy. Programul se adresează psihologilor cu atestat de liberă practică și parafă în psihologie clinică sau psihologie educațională, care își propun să practice efectiv și să își construiască activitatea profesională pe durata supervizării.
Întâlnirile au loc sâmbăta, în centrele Resilient Mind Tei și Resilient Mind Vitan. Taxa este de 500 RON pe lună, iar înscrierile pentru noile grupe se desfășoară în perioada 15 iulie–31 august 2026.
Când imaginea începe să se contureze
La finalul supervizării, poate că întrebările nu dispar complet. Și nici nu ar trebui. Psihologia este o profesie în care fiecare persoană aduce o realitate diferită, iar certitudinile rigide pot deveni periculoase.
Ceea ce se schimbă este modul în care psihologul se raportează la necunoscut. Nu mai privește fiecare caz ca pe o probă a propriei valori. Știe să încetinească, să observe, să formuleze ipoteze, să verifice, să ceară o altă perspectivă și să recunoască limitele unei concluzii. Știe să diferențieze între intuiție și argument clinic. Știe că responsabilitatea nu presupune să lucreze singur.
Într-un puzzle, fiecare piesă contează. Dar uneori ai nevoie de cineva care să te ajute să privești imaginea de la distanța potrivită.
Aceasta este, poate, esența supervizării: nu să îi spună psihologului ce să vadă, ci să îl învețe să privească.
Înscrieri: contact@resilientmind.ro
Telefon: 0771 680 979
Website: resilientmind.ro
Facebook: Resilient Mind
