Anxietatea ca moștenire invizibilă — ce ne vine din neamul femeilor noastre

Te-ai întrebat vreodată dacă frica pe care o simți uneori nu e, de fapt, doar a ta? Dacă neliniștea care apare aparent fără motiv, acea teamă surdă care te însoțește în tăcere, are rădăcini mai adânci decât ai crezut?

Pentru multe femei, anxietatea nu apare dintr-o traumă recentă, nici dintr-un context evident. Apare, pur și simplu. În corp, în gânduri, în vise. În relații sau în singurătate. Uneori, adevărul dureros este că purtăm în noi fricile, rușinea și doliile femeilor din familia noastră.

Ce înseamnă anxietatea moștenită?

Anxietatea transgenerațională nu este o metaforă, ci un fenomen real. Este acel tip de anxietate care nu se naște din ce ni s-a întâmplat nouă direct, ci din ceea ce au trăit mamele, bunicile sau străbunicile noastre — și nu au putut spune, simți sau vindeca.

Psihogenealogia este o ramură a psihologiei care ne invită să privim către arborele nostru genealogic, nu ca la o listă de nume, ci ca la o hartă emoțională: ce s-a întâmplat cu femeile de dinaintea noastră? Ce au fost nevoite să îndure în tăcere? Ce anxietăți și-au reprimat pentru a merge mai departe?

Semne că duci o povară care nu e doar a ta

Poate nu știi sigur dacă anxietatea ta are rădăcini transgeneraționale. Dar iată câteva semne care pot indica acest lucru:

• Ai reacții disproporționate la situații minore, de parcă ceva „mult mai mare” se activează în tine.

• Simți o neliniște vagă, dar persistentă, fără un motiv clar.

• Ești permanent în alertă, ca și cum ceva rău e pe cale să se întâmple.

• Îți amintești fraze din copilărie precum „să nu ne facem de râs”, „nu te încrede în nimeni”, „nu e sigur să fii femeie singură”.

• Simți că îți trăiești viața cu o presiune invizibilă pe piept sau în stomac.

Privirea înapoi — un pas spre vindecare

Vindecarea nu înseamnă să dăm vina pe mama sau pe bunica noastră. Ci înseamnă să înțelegem contextul emoțional din care venim. Mamele noastre au crescut în alte vremuri, cu alte frici. Au făcut ce au știut mai bine. Dar uneori, ce-au știut mai bine a venit cu costuri pentru noi.

Psihogenealogia nu ne spune „cine e de vină”, ci „ce a fost nespus și a continuat să se manifeste”.

O întrebare simplă pe care o poți reflecta este:
Cum era mama ta când erai mică? Simțeai că frica ei plutea în aer? Că era tensionată chiar și în tăcere?

Și poate alta:
Ce ai învățat despre lume privind-o pe ea? Că e un loc sigur? Sau unul periculos?

Spre un spațiu al tău

Vindecarea începe cu întrebări și cu spațiu. Spațiu să simți, să-ți aparții, să te înțelegi.

Dacă simți că în tine există ceva care nu e doar al tău, dar care te apasă — e timpul să explorezi cu blândețe acest lucru.

Ți-am pregătit un exercițiu ghidat de imagerie terapeutică, numit:
„Cât spațiu ocupă mama în tine?”
Un instrument blând, dar profund, care te poate ajuta să înțelegi ce părți din tine încă sunt „ocupate” de fricile moștenite.

Îl poți descărca de aici: