Citești
Partenerul potrivit… poate fi o chestiune de noroc

Partenerul potrivit… poate fi o chestiune de noroc

Nu știu câte dintre noi pot spune că și-au găsit partenerul potrivit. Chiar dacă sunt într-o relație sau căsătorite. Eu cred că e și o chestiune de noroc.

Citește și:

Sex cu fostul iubit? Păi dacă tot ne-am despărțit, ce-mi mai trebuie?

Dacă timpul trece, EL nu apare și nu ești în cuplu… ocupă-te de tine

Relațiile de cuplu de durată sunt destul de greu de găsit. Chiar și în jur, la prieteni și cunoștințe, relațiile rezistente și stabile nu sunt neapărat ușoare, lipsite de probleme sau neînțelegeri.

Iar aici intervine abilitatea și interesul fiecăruia de a face compromisuri, de a trece cu vederea, de a accepta anumite neajunsuri. Din start, eu mă descalific.

Cel puțin, din comportamentele pe care le-am văzut în public la cuplurile de prieteni, am identificat situații peste care femeile treceau ușor, dădeau ochii peste cap sau le ignorau pur și simplu, și peste care eu nu aș trece. Evident, știu asta și din propriile relații.

Ce am mai observat, însă, este că relațiile durabile sunt cele în care partenerii s-au cunoscut de tineri. Au crescut împreună, s-au format împreună și, probabil, modelat reciproc.

Cred că cu cât intră cineva mai devreme în viața ta, cu atât cresc șansele să te adaptezi mai bine și mai ușor la prezența lui. În schimb, dacă ai trecut de 35 de ani și ai și un istoric personal de singurătate, mai greu faci loc altuia, metehnelor lui și… compromisurilor.

Dar cum nu toți ne cunoaștem partenerul potrivit în adolescență sau de tineri, îmi spun, deseori, că e pur și simplu o loterie, o chestiune de noroc.

Iubitul meu din liceu are acum cu 100 de kg în plus, este căsătorit și are trei copii. Dacă mă uit la imaginile de familie și îmi spun că „putea fi viața mea”, singurătatea nu mă mai sperie. Deloc.

Dar chiar putea fi viața mea. Puteam rămâne cu el, iar imaginea la care mă uit acum cu ochii mari, ar fi devenit „o amintire dragă de familie”.

Pentru că acolo m-aș fi format, ar fi devenit firescul meu. Și nu, nu îmi permit să spun cum e mai bine sau cum e mai rău. Dar pot spune că pe drumul vieții sunt atâtea conjuncturi și atâtea decizii luate care ne duc în punctul de azi, încât ori trebuie să fii pe fază să nu ratezi vreo ocazie, ori trebuie pur și simplu să ai baftă.

Nu neg implicarea și responsabilitatea fiecăruia de a fi implicat în propria viață și decizii. Dar mă gândesc că, dacă acum câțiva ani prioritatea mea a fost școala, respectiv facultatea, care a dus la încheierea unei relații din cauza distanței, sunt penalizată acum. Oare?

Sau dacă între o întâlnire cu un tip recent cunoscut și un proiect nou la birou (care a contat pentru promovarea mea) am ales a doua variantă, am pierdut „marea ocazie a vieții”?

Ies la întâlniri, cunosc oameni noi, sunt deschisă către ceilalți. Dar nu întrevăd decât multe compromisuri. Și nu cred că mai am dispoziția necesară să le fac.

Poate dacă la 21 de ani iubitul meu se îngrășa alături de mine, cine știe, mi se părea ok. Poate mă îngrășam și eu și aia ar fi fost viața. Poate dacă apucam să fac 3 copii, acum ei erau universul meu.

Acum, la 40 de ani, am casa mea, un serviciu stabil, sunt sănătoasă și în privința compromisurilor las destul de puțin loc de manevră. Pentru că îmi este bine.

Iar dacă vreau un partener, nu vreau să strice echilibrul pe care îl am, doar pentru a nu mai fi singură.

Sunt convinsă că nu mi-aș fi spus asta cu 20 de ani în urmă, dar în lumina nevoilor mele de azi… chiar am nevoie de baftă să nimeresc partenerul potrivit.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE