Now Reading
O treime dintre vacanțele Early Booking, cumpărate în rate

O treime dintre vacanțele Early Booking, cumpărate în rate

Potrivit unui studiu realizat de Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din țară, 30% dintre turiștii români care și-au rezervat sejururi pentru această vară, la mare în străinătate, aleg să-și achite vacanțele în tranșe, direct la turoperator. Cei mai mulți dintre aceștia sunt familii cu copii, care până la 31 martie au cumpărat pachete de vacanță prin programe de tip Early Booking.

 

Din datele agenției se poate estima că aproximativ 45% dintre turiştii care aleg sejururi pentru vara lui 2017 şi-au achiziţionat deja pachetele de vacanţă în primele perioade de reduceri Early Booking (până la 31 martie).

Procentul a crescut considerabil în ultimii 5 ani, iar acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului ca touroperatorii se întrec în lansarea ofertelor de tip First Minute şi Early Booking, mult mai devreme decât în anii precedenți.

„Practic, nici nu se încheie bine sezonul de vară, și la 1 octombrie se lansează deja programele de sejur pentru vara anului următor.

Beneficiind de reduceri consistente şi ajungând astfel să plătească la jumătate contravaloarea unui sejur charter, românii au devenit tot mai interesaţi să-şi rezerve din timp vacanţa cea mai importantă din an”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.

În plus, cei care achiziționează pachetul de vacanță din timp, se asigură că sejurul este așa cum și-au dorit, având de ales dintr-un număr mare de oferte și hoteluri, care le respectă toate cerințele în materie de cazare și locație.

În cadrul celei mai mari agenții de turism din țară, Christian Tour, vacanţele pot fi achitate în mai multe rate, cu un avans ce variază între 25 euro de persoană în perioada First Minute (până la 31 decembrie), şi nu depăşeşte 30% în perioadele de Early Booking (de regulă, până la 31 martie).

Restul contravalorii pachetului poate fi achitat în câte tranşe doreşte turistul, până la maxim 21 de zile înainte de călătorie.

Din datele Christian Tour, se estimează că 30% dintre turiști își plătesc vacanța în rate. „Practic este vorba de un sistem similar ratelor, direct la touroperator, fara dobândă.

Opțiunea de a achita în tranşe este de obicei aleasă de către familii, acestea rezervând pachete mai costisitoare pentru doi adulți și doi copii, de exemplu, iar în acest mod, sunt avantajate de posibilitatea achitării în mai multe etape”, a mai spus Marius Pandel.

În topul destinațiilor alese de către români pentru vacanțele de vară cumpărate până la 31 martie, se află Antalya (mai bine de jumătate dintre cursele charter sunt ocupate, iar pentru cele mai multe plecări, cu precădere cele de la finalul lunii iunie, odată cu vacanța copiilor, pachetele sunt deja sold out).

Urmează insulele Rhodos, Zakynthos și Creta (pentru care Christian Tour a suplimentat unele plecari pentru mai-iunie din București și Cluj, pe fondul numeroaselor cereri venite din partea turiștilor) și Insula Tenerife.

Topul destinaţiilor selectate pentru perioada Early Booking s-a modificat semnificativ în comparație cu ultimele sezoane.

Au apărut, pe de o parte, noi destinaţii charter care uşor, uşor, s-au impus în preferințele turiştilor români, iar un bun exemplu în acest sens sunt Insulele Mallorca și Tenerife.

Acestea au devenit atractive pentru turiştii români, în primul rând, datorită faptului că au fost conectate de România prin curse charter directe, accesibile din marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Cluj Napoca sau Timişoara.

De asemenea, aceste insule spaniole au devenit o alternativă viabilă la destinaţiile deja intens frecventate de români, cum sunt cele din Grecia sau Turcia.

Pe de altă parte, multe dintre destinaţiile celebre în sezoanele anterioare au fost suplimentate ca număr de chartere pentru acest sezon şi s-au adăugat, de asemenea, plecări din alte oraşe ale ţării.

Un exemplu în acest sens sunt destinaţiile Corfu  ori Santorini, pentru care se înregistrează cereri crescute de la an la an.

Perioada de reduceri Early Booking continuă şi în luna aprilie, existând hoteluri cu discounturi de până la 35-40% din tariful integral în sezon.

În plus, pentru unele destinaţii, precum Antalya, Mallorca, Tenerife ori Gran Canaria, turiştii pot rezerva sejurul cu un avans de doar 100 euro/persoană.

„Până la începerea efectivă a sezonului pe toate destinaţiile touroperate anul acesta, adică 1 iunie, ne aşteptăm ca aproximativ 55-60% dintre turiştii amatori ai sezonului estival să-şi fi rezervat deja o vacanţă”, a mai completat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top