Interviu cu psiholog Beatrice Vana – Oamenii nu au nevoie de soluții, ci să se înțeleagă

1. Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Beatrice Vana:  Privind în urmă, îmi dau seama că nu am ales această profesie într-o singură zi, ci am construit-o în timp, urmând aceeași curiozitate: dorința de a înțelege oamenii și mecanismele din spatele comportamentelor lor.

Primii douăzeci de ani ai carierei mele au fost în resurse umane și dezvoltare organizațională.

Am lucrat alături de zeci de mii de oameni, de la angajați aflați la început de drum până la lideri care coordonau echipe și organizații complexe. Astfel, am fost prezentă în momente importante din viața lor profesională: recrutări, promovări, schimbări de carieră, restructurări, conflicte, transformări organizaționale sau perioade de incertitudine.

În tot acest timp am observat un lucru care m-a urmărit constant și anume că în spatele fiecărei provocări profesionale exista o poveste personală. De multe ori, ceea ce părea o problemă de performanță era, în realitate, o problemă de încredere în sine sau în spatele dificultății de a oferi feedback se ascundea teama de conflict, ori în spatele perfecționismului, frica de a greși, iar în spatele epuizării, convingerea că valoarea personală trebuie demonstrată permanent.

Această perspectivă m-a determinat să îmi doresc să înțeleg mai profund psihologia umană. Am ales să studiez psihologia, ca a doua facultate și să continui formarea în psihologie clinică și apoi în psihoterapie, nu pentru a schimba direcția profesională, ci pentru a completa ceea ce simțeam că îmi lipsește. Astăzi, experiența din organizații și pregătirea psihologică se completează firesc și îmi oferă o perspectivă integrată asupra oamenilor și a proceselor prin care trec.

Cred că oamenii nu au nevoie de soluții sau sfaturi, ci au nevoie, înainte de toate, să se simtă înțeleși și să înțeleagă, la rândul lor, de ce gândesc, simt și reacționează într-un anumit fel. Pentru mine, acesta este punctul din care începe orice schimbare autentică.

2. Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

B.V. Astăzi cea mai mare provocare a noastră nu este lipsa informației, pentru că trăim într-o perioadă în care avem acces la o cantitate impresionantă de date, cărți, podcasturi, cursuri, comunități și, mai nou, instrumente bazate pe inteligență artificială. Știm mai multe decât oricând despre dezvoltare personală, leadership sau sănătate mintală, știm ce trebuie să facem, dar nu facem. Mulți dintre oamenii pe care îi întâlnesc, nu doar în cabinet, se simt blocați, chiar dacă nu toți recunosc asta. Unii încearcă să își schimbe comportamentele fără să înțeleagă mecanismele care le generează. Alții își consumă energia încercând să îi schimbe pe cei din jur, sperând că, dacă ceilalți s-ar comporta diferit, viața lor ar deveni mai ușoară sau mai apropiată de ceea ce își doresc.

Alteori vrem să fim mai încrezători, să punem limite, să comunicăm mai bine sau să gestionăm stresul, dar tratăm efectele, nu și cauzele. Ne concentrăm pe ceea ce se vede, fără să explorăm ceea ce se află dedesubt: convingerile, experiențele și nevoile care ne influențează alegerile și reacțiile.

Cred că dezvoltarea autentică începe cu autocunoașterea. Răspunsuri rapide, scurtăturile nu ne vor ajuta, dar întrebările bune, disponibilitatea de a înțelege de unde vin tiparele noastre și dacă ele ne mai sunt utile în etapa de viață în care ne aflăm vor fi baza schimbării profunde și durabile.

3. Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

B.V. Obiectivitatea și imparțialitatea nu apar spontan și se construiesc prin ani de formare, dezvoltare personală, supervizare și practică. Sunt competențe esențiale în profesia noastră și fac parte din responsabilitatea pe care o avem față de fiecare om care ne acordă încrederea lui.

În psihoterapie, relația terapeutică este unul dintre cei mai importanți factori ai schimbării. Această relație poate exista doar într-un spațiu în care clientul se simte văzut, ascultat și acceptat așa cum este. Același principiu îl consider esențial și în procesele de dezvoltare personală sau coaching: oamenii cresc atunci când au un spațiu sigur în care pot explora cine sunt, fără teama de a fi comparați cu un model sau împinși într-o direcție care nu le aparține.

De aceea, formarea unui psiholog sau psihoterapeut nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe și tehnici și presupune un parcurs personal profund. Înseamnă să îți cunoști propriile valori, vulnerabilități și tipare de reacție, să lucrezi cu ele în propria terapie și în supervizare, astfel încât întâlnirea cu clientul să fie despre el, nu despre tine. Pentru mine, fiecare client este diferit. Rolul meu nu este să îl așez într-o categorie și nici să îi spun cum ar trebui să trăiască, ci să îl însoțesc în procesul prin care își înțelege propria poveste, își descoperă resursele și își găsește propriile răspunsuri. Eu aduc cadrul, instrumentele și experiența profesională, iar clientul aduce expertiza asupra propriei sale vieți. Împreună construim un proces bazat pe respect, acceptare și colaborare.

Cred că aceasta este una dintre cele mai valoroase lecții pe care le oferă profesia noastră: atunci când reușești să îți lași propriul ego în plan secund și să fii cu adevărat prezent pentru celălalt, creezi contextul în care schimbarea poate avea loc.

4. Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

B.V. Dacă ar fi să aleg un singur principiu care îmi ghidează munca, acela ar fi acesta: fiecare om este cel mai bun cunoscător al propriei sale vieți. Experiența și pregătirea mea îmi oferă cunoștințe despre psihologie și despre mecanismele care stau la baza comportamentelor umane. Clientul este însă specialistul propriei sale vieți. Eu nu vin cu răspunsuri despre cum ar trebui să trăiască, ci cu întrebări, perspective și instrumente care îl ajută să își înțeleagă mai bine propriile alegeri și să găsească soluțiile potrivite pentru el.

Tocmai de aceea mă regăsesc în abordarea integrativă, pentru că îmi oferă flexibilitatea de a adapta procesul de lucru la persoana din fața mea, și nu de a încerca să adaptez persoana la o singură metodă. Fiecare client vine cu o poveste de viață unică, iar aceeași dificultate poate avea cauze și semnificații diferite de la un om la altul. De aceea, cred că metodele trebuie puse în slujba omului, nu omul în slujba unei metode.

Instrumentele și tehnicile sunt importante și își au locul lor în cabinet, însă ele nu reprezintă punctul de plecare. Punctul de plecare este întotdeauna relația pe care o construim și înțelegerea profundă a persoanei din fața mea și, de aici, aleg intervențiile care răspund cel mai bine nevoilor, obiectivelor și momentului de viață în care se află clientul.

Cred că fiecare dintre noi are deja multe dintre resursele de care are nevoie pentru a face schimbări importante, însă uneori acestea sunt acoperite de frică, de experiențe dificile sau de convingeri limitative. Munca mea este să creez cadrul în care omul să le poată redescoperi, să capete încredere în ele și să le transforme în pași concreți spre schimbarea pe care și-o dorește.

5. Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

B.V. Lucrul cu oamenii presupune implicare emoțională și tocmai de aceea cred că grija față de propriul echilibru este o responsabilitate profesională. Dezvoltarea personală și supervizarea fac parte din parcursul meu și le văd ca pe procese continue. Ele mă ajută să reflectez asupra propriei practici, să înțeleg mai bine dinamica relației cu fiecare client și să păstrez în centru nevoile lui, nu propriile mele experiențe sau emoții.

În același timp, echilibrul se construiește și în afara cabinetului. Familia este ancora mea și locul în care îmi recapăt perspectiva, îmi oferă stabilitate, mă readuce la ceea ce este cu adevărat important și îmi amintește că, dincolo de orice rol profesional, rămân om, soție, mamă, fiică, prietenă.

Iar dacă mă întrebați ce mă ajută să îmi încarc bateriile cel mai repede, răspunsul este simplu: cele două cățelușe ale mele – uneori, cele mai bune lecții despre bucurie, răbdare și echilibru vin și de la cei care nu folosesc deloc cuvintele.

6. Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

B.V. I-aș spune, înainte de toate, să își acorde timp, pentru că este o profesie care se construiește în ani și care cere mult mai mult decât acumularea de informații. Cărțile, cursurile și teoriile sunt fundamentale, dar ele reprezintă doar o parte din drum.

Cred că este greu să însoțești un om prin experiențe complexe dacă nu ai parcurs, la rândul tău, un proces autentic de dezvoltare personală. Formarea, terapia personală, supervizarea, experiențele de viață și întâlnirea cu oameni foarte diferiți modelează felul în care vei lucra mult mai mult decât o tehnică învățată la curs. Complexitatea umană nu poate fi înțeleasă doar din cărți. Este o profesie care cere competență, răbdare și multă responsabilitate. În timp, vei descoperi că nu ai nevoie să ai toate răspunsurile, ci ai nevoie de curiozitate, de disponibilitatea de a învăța continuu și de suficientă maturitate încât să îl poți pune pe omul din fața ta în centrul procesului, nu pe tine.

7. Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

B.V. Trăim într-o perioadă în care oferta de cărți, cursuri și programe de dezvoltare este mai bogată ca niciodată și acest lucru este extraordinar, dar vine și cu o responsabilitate: aceea de a alege cu discernământ sursele din care învățăm. Le recomand întotdeauna colegilor aflați în formare să caute profesioniști cu o pregătire academică solidă, experiență practică și formare continuă. În psihologie și dezvoltare personală, competența se construiește în timp. Nu există un curs magic de câteva zile care să transforme pe cineva într-un terapeut sau într-un specialist pregătit să lucreze cu oameni aflați în situații vulnerabile.

Dincolo de cărți și cursuri, cred că cea mai valoroasă resursă rămâne întâlnirea cu practicieni autentici, oameni care îmbină cunoașterea științifică, experiența și etica profesională. Atunci când alegem un specialist sau un program de formare, merită să ne întrebăm nu doar ce promite, ci și pe ce se bazează, cine îl susține și care este parcursul profesional al celui care îl livrează. Într-un domeniu în care lucrăm cu oameni și cu sănătatea lor emoțională, responsabilitatea profesională este la fel de importantă ca entuziasmul de a ajuta.

8. Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

B.V. Pentru mine, învățarea nu a fost niciodată o obligație profesională, ci una dintre cele mai mari bucurii și nu aleg cursurile pentru a bifa o cerință sau pentru a adăuga o diplomă în portofoliu. Le aleg pentru că îmi provoacă felul de a gândi, îmi completează perspectiva și mă ajută să devin un profesionist mai bun.

Sunt perioade în care investesc mai degrabă într-un program de formare decât într-o vacanță sau aleg un hotel mai modest pentru a putea participa la un curs pe care mi-l doresc. Nu percep acest lucru ca pe un sacrificiu, ci ca pe o investiție în profesia pe care am ales-o și în oamenii cu care voi lucra mai departe.

Învăț din cărțile pe care le citesc, din cercetările pe care încerc să le urmăresc constant, din dialogurile cu formatorii și colegii pe care îi admir și, poate cel mai mult, din întâlnirea cu fiecare client. Fiecare persoană îmi amintește că psihologia și dezvoltarea sunt domenii vii, în continuă evoluție, iar curiozitatea rămâne unul dintre cele mai importante instrumente ale unui profesionist.

9. Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?

B.V. Da, și cred că acel moment mi-a influențat întregul parcurs profesional.

Cu mulți ani în urmă, după ce finalizasem o formare în NLP Coaching, eram entuziasmată să lucrez cu oamenii. În același timp, simțeam că îmi lipsește ceva; deși aveam instrumente și metode de lucru, realizam că, în aproape fiecare conversație, dincolo de obiectivul aparent, apăreau emoții, experiențe de viață și mecanisme psihologice mult mai profunde decât anticipasem. Atunci am înțeles că responsabilitatea față de omul din fața mea este mai importantă decât încrederea pe care o aveam în propriile abilități.

Acela a fost momentul în care am decis să îmi continui educația formală în psihologie. Am vrut să înțeleg mai bine complexitatea minții umane și să am baza științifică necesară pentru a însoți oamenii în procese de schimbare cu mai multă competență și responsabilitate. Privind în urmă, îmi dau seama că nu a fost o schimbare de direcție, ci o aprofundare firească a drumului meu.

Și astăzi păstrez aceeași convingere: cu cât înțeleg mai mult despre psihologie, cu atât îmi dau seama cât de complex este omul. Paradoxal, această conștientizare nu mă face mai nesigură, ci mai atentă, mai curioasă și mai responsabilă. Cred că un profesionist bun nu este definit de certitudinea că știe toate răspunsurile, ci de disponibilitatea de a continua să învețe.

10. Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

B.V. Cea mai mare recompensă este să văd schimbarea. Uneori ea apare într-o decizie importantă, alteori într-o conversație pe care clientul reușește, în sfârșit, să o poarte, într-o limită pe care o pune sau într-un moment în care își privește propria poveste cu mai multă înțelegere și mai puțină autocritică. Sunt schimbări care, privite din exterior, pot părea mici, dar pentru omul care le trăiește pot însemna începutul unei vieți diferite.

Îmi doresc ca fiecare client să plece, la un moment dat, fără să mai aibă nevoie de mine. Atunci știu că și-a construit propriile resurse, că are mai multă încredere în sine și că poate merge mai departe pe propriile picioare. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase semne că procesul și-a atins scopul.

11. Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

B.V. Rezistența și scepticismul fac parte din proces. Le privesc ca pe forme firești de protecție, construite de-a lungul vieții pentru un motiv care, la un moment dat, a avut sens. De aceea, nu simt nevoia să le combat sau să le grăbesc dispariția și încerc mai întâi să le înțeleg.

Cred că oamenii se schimbă atunci când se simt în siguranță, nu atunci când sunt convinși sau presați să se schimbe. De multe ori, rezistența ne spune că există o teamă, o experiență dureroasă sau o nevoie care merită explorată cu răbdare. Atunci când îi facem loc în conversație și o privim cu respect și curiozitate, ea încetează să mai fie un obstacol și devine o parte valoroasă a procesului de schimbare.

12. Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

B.V. Cred că tehnologia și inteligența artificială vor schimba profund modul în care oamenii au acces la informație. Vom putea învăța mai repede, vom avea instrumente tot mai performante și vom găsi răspunsuri la multe întrebări în câteva secunde, de fapt deja o facem. Însă nicio tehnologie nu poate înlocui relația umană, capacitatea de a construi încredere, de a înțelege contextul unei vieți și de a fi alături de un om într-un moment dificil – cel puțin nu în următorii 10-15 ani.

Sper însă ca cea mai importantă schimbare să nu fie una tehnologică, ci una culturală. Mi-aș dori ca în România psihologia să fie prezentă mult mai devreme în viața copiilor și a familiilor, prin educație socio-emoțională, alfabetizare psihologică și programe de prevenție. Așa cum îi învățăm pe copii să își spele dinții sau să aibă grijă de sănătatea lor fizică, cred că ar trebui să îi învățăm, de mici, și cum să își înțeleagă emoțiile, să ceară ajutor, să construiască relații sănătoase și să facă față provocărilor vieții.

Mi-aș dori să ajungem în punctul în care grija pentru sănătatea mintală să fie privită ca o formă firească de igienă a vieții, nu ca o soluție la care apelăm doar atunci când lucrurile devin foarte dificile. Cred că acesta este viitorul pe care merită să îl construim.