Maria Popovici și comedia cu efect terapeutic. Stand-up cu sufletul la vedere

„O să fie bine (?)” – zice Maria Popovici, cu zâmbetul acela larg care te face să râzi și să te întrebi dacă nu cumva tocmai ai fost diagnosticat cu ceva emoțional.
Asta e magia Mariei: spune adevăruri dureroase cu un ton de brunch între prietene, dar te lovește direct în cortexul frontal. Cu feminitate, autoironie și o doză sănătoasă de sarcasm, Maria nu doar face stand-up. Face ordine în haosul vieții moderne – prin râs, dar fără să trivializeze nimic.

Are carismă, dar nu flirtează cu superficialul. Are curaj, dar nu țipă după validare. Vorbește despre anxietate ca despre o fostă relație toxică și despre scenă ca despre locul unde poate fi ea, cu tot ce implică: frici, glume, vulnerabilitate și o rochie care s-ar putea să nu fie chiar comodă, dar „arată bine la lumină de reflector”.

Am stat de vorbă cu Maria pentru revista Psychologies timp de cinci zile – nu pentru că ar fi fost nevoie de atâtea, ci pentru că fiecare răspuns deschidea alt sertar cu adevăruri comice și confesiuni nefiltrate. Terapie? Aproape. Doar că în loc de canapea, am avut glume in Interviul de 5 zile.

În specialul tău O să fie bine (?), abordezi teme profunde cu umor. Cum reușești să transformi anxietățile cotidiene în material de stand-up fără să pierzi autenticitatea? E umorul un mecanism de apărare sau o formă de terapie pentru tine?

Maria Popovici: Umorul este, cu siguranță, un mecanism de apărare. Mi se pare chiar evident în cazul nostru, al comedienilor, că – de fapt – majoritatea ne confruntăm cu diverse stări de anxietate sau depresie și le convertim în comedie. Pe scurt, e „haz de necaz”, dar bine temperat. Eu vorbesc deschis pe scenă despre ce trăiesc, iar reacția publicului mă confirmă: toți trecem, mai devreme sau mai târziu, prin lucruri similare. Este fascinant cât de mult rezonează oamenii când ești sincer – și cât de vindecător poate fi pentru toți.

Dacă ai putea invita la un roast versiunea ta de la prima urcare pe scenă, ce i-ai spune? Și mai ales, ce glumă i-ai recomanda să evite cu orice preț?

Maria: I-aș spune să fie atentă la cum și ce spune, pentru că trăim într-o lume în care oamenii caută motive de supărare – uneori din convingere, alteori doar de dragul indignării. Chiar dacă o glumă e spusă cu inocență, se poate întoarce împotriva ta peste ani. Eu am fost, din fericire, mereu destul de „politically correct”, dar e un risc real ca orice replică să fie scoasă din context și reinterpretată. Deci da, i-aș recomanda versiuni mele mai tinere să se gândească de două ori. Sau chiar de trei.

Care e acel moment penibil din viața ta care, de fiecare dată când îl povestești pe scenă, devine aur comic?

Maria: Sincer? Tot materialul meu vine din momente penibile sau grele. Nu am unul singur, pentru că exact din vulnerabilități îmi extrag forța creativă. E o formă de terapie – pură, reală, în direct. Spunând lucrurile alea pe scenă, mă eliberez. Și da, dacă oamenii râd, înseamnă că am făcut pace cu ele.

Într-o lume ideală, unde terapeuții fac crowd work și comedienii oferă terapie, tu în ce rol te-ai simți mai confortabil?

Maria: Cu siguranță cu microfonul în mână! Asta vine, probabil, dintr-o dorință de control, dar și din nevoia de validare. Îmi place să „manipulez” emoțiile oamenilor – într-un sens bun, desigur. Să le ofer un moment de claritate, de râs, de conexiune. Așa că da, tot în rolul de comedian, poate cu o ușoară aroganță de „terapeut ad-hoc”.

Care e cel mai mare mit despre femeile comediane pe care l-ai exploda cu un singur punchline?

Maria: Femeile comediane nu se trezesc dimineața și își aduc aminte în fiecare zi că sunt femei. Pur și simplu sunt oameni care scriu material comic și livrează pe scenă exact cum fac și bărbații.

Nu există nicio diferență.

Oamenii când te întreabă cum e să fii femeie în nu știu ce domeniu, nu se gândesc că… Tu nu iei micul dejun și zici, bă, am show diseară. Sunt femeie! Pentru că eu sunt eu. Asta e răspunsul meu. Nu știu dacă e bun sau rău, dar ăsta este.

 Comedia e terapie cu aplauze

Maria Popovici nu e genul de comedian care „spune glume”. Ea diseacă realitatea cu bisturiul sarcasmului și, uneori, cu delicatețea unui cuțit de unt. Nu vânează aplauze, ci revelații – de preferat în hohote. Fie că vorbește despre anxietate, rușine sau feminism cu nervi de zi cu zi, o face fără să dea lecții, dar cu un simț al observației care te face să râzi… și apoi să-ți pui întrebări existențiale la semafor.

Am vorbit cu ea despre umor ca mecanism de apărare, despre greșeli transformate în spectacole live, despre cât de corectă trebuie să fie o glumă ca să supraviețuiască internetului și, desigur, despre ce se întâmplă când comedianii încep să semene tot mai mult cu terapeuții – doar că mai amuzanți.

Într-o lume în care toți par fie zen, fie „extraordinar, mulțumesc că m-ai întrebat”, Maria Popovici are curajul rar să recunoască: „O să fie bine (?)” – dar până atunci, hai să râdem. Pe bune.