CITESTI ACUM
Cum gestionezi anxietatea de separare a copilului tău

Cum gestionezi anxietatea de separare a copilului tău

Între copil și mamă, încă de la naștere, se formează o legătură puternică. De aceea, plecarea mamei la serviciu sau a copilului la grădiniță pot naște anxietatea de separare. Iată cum o putem remedia.

Citește și:

Nu sunt obraznici, nici rebeli! 5 comportamente ale copiilor care transmit altceva decât crezi

Mamă bună: E adevărat că ne iubim diferit copiii?

Niciunui copil nu îi face plăcere să fie separat de părinții săi, mai ales când acesta se află la vârste foarte mici. Este de înțeles atunci când aceștia se manifestă emoțional prin plânsete sau proteste mai mici sau mai mari.

În momentul în care aceste manifestări îl fac să fie practic “lipit” de părinți, să nu mai dorescă să doarmă singur sau chiar refuză să meargă la grădiniță, poate fi vorba despre manifestări specifice anxietății de separare.

Copiii anxioși pot moșteni o componentă genetică a comportamentului lor, manifestată printr-o atitudine introvertă sau retrasă. Cu toate acestea părinții pot interveni având grijă de câteva aspecte din educația oferită.

 

Siguranța afectivă

Toți copiii au nevoi emoționale, printre care și nevoia de siguranță afectivă.

Stilul de atașament se formează în primul an de viață în funcție de cât de responsivi sunt părinții, în special mama la aceste nevoi. Este important ca părinții să le ofere celor mici atenție, conectare, disponibilitate afectivă și să le arate sensibilitate în raport cu aceste necesități ale lor.

În acest context copiii se simt securizați, fapt ce îi liniștește și le dau încredere că persoanele semnificative din viața lor sunt acolo pentru ei, atunci când au nevoie.

 

Nevoia de explorare

În contextul existenței unei siguranțe afective, copilul își poate îndrepta atenția către lumea înconjurătoare, manifestând interes față de aceasta și fiind dornic să o descopere.

Copiii care se desprind foarte greu de familie și refuză să meargă la grădiniță sau în orice alt context nou, au nevoia de explorare frustrată, deoarece nevoile emoționale legate de siguranța afectivă nu le-au fost suficient împlinite.

 

Încurajarea

Pentru a-și dezvolta autonomia și a căpăta sentimentul de independență, copiii au nevoie de multe încurajări.

Chiar dacă uneori este mai dificil, atunci când răbdarea părinților este pusă la grea încercare, atitudinea critică a celor din urmă va genera exact efectul nedorit asupra celor mici: sabotarea încrederii în ei înșiși.

Pentru a fi deschiși către lumea înconjurătoare și către noutate și pentru a se putea desprinde sănătos, copiii au nevoie să știe că se pot descurca și singuri, iar această convingere se capătă în lipsa criticii și a uneo atitudin autoritare exagerate.

 

Modelul bun

Nu în ultimul rând, propriul comportament al părinților în raport cu lumea înconjurătoare este modelul poate cel mai important oferit celor mici.

Un părinte anxios, temător, îl determină pe copil să-și explice această atitudine ca fiind justificată, deoarece ceva din exterior sigur este atât de periculos, încât propriul său părinte este perfect îndreptățit să se poarte așa. Din dragoste și loialitate, copiii nu pun la îndoială felul de a fi al părinților.

Pentru sondarea acestor aspecte, procesul terapeutic este de mare ajutor atât pentru îndrumarea părinților, cât și pentru copii.

 

De Ștefania Voia, psihoterapeut

ș[email protected]

Tel: 0726.191.255

Foto: 123rf.com

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!