Ești o Wonder Woman care le face pe toate? Cum să te refaci dacă ajungi în burnout fizic și emoţional

Ești cea pe care ceilalţi se pot oricând baza, aceea care observă înaintea celorlalţi ce lipsește, aceea care simte când cineva are nevoie de ajutor și care anticipează problemele înainte ca ele să apară.

Muncești acasă și la job, organizezi și planifici totul, te asiguri că lucrurile merg strună. Îţi salvezi colegele de la muncă suplimentară, familia extinsă, de la un conflict pe moștenire, copiii, de la note mici, și soţul, de la un accident vestimentar, cu o dexteritate de maestră. Din afară, pari puternică, o Wonder Woman veritabilă, perfect funcţională. În interior însă, trăiești cu o tensiune pe care ceilalţi nu au cum s-o perceapă: te simţi epuizată în mijlocul zilei și, în același timp, ai senzaţia că nu te poţi opri „din făcut lucruri”, din teama că vei putea dezamăgi, vei fi judecată, vei fi respinsă sau vei fi considerată egoistă.

Așa că mai accepţi o responsabilitate, mai rezolvi o problemă care nu era a ta și îţi promiţi că te vei ocupa de tine mai târziu. Nu ești defectă și nu ești nici prea masculină, ai nevoie doar să descoperi ce poţi face, concret, pentru a te decupla de la „stâlpul de tensiune înaltă”, pentru a-ţi recăpăta seninătatea, ușurinţa și bucuria de a trăi.

Epuizarea emoţională apare când duci o muncă invizibilă

Cumva felul în care ai crescut te-a echipat cu niște abilităţi excepţionale. Observi stările celor din jur, aplanezi orice conflict și te adaptezi mereu, din teama de a nu dezamăgi. Poate ai învăţat că a fi o femeie bună înseamnă să fii disponibilă, înţelegătoare și ușor de mulţumit. În tot cazul, îţi este mult mai simplu să răspunzi nevoilor celorlalţi decât să le recunoști pe ale tale.

În „Vindecarea epuizării emoţionale a femeii. De ce te simţi secătuită și cum să obţii ceea ce ai nevoie”, Nancy Colier vorbește despre această formă de oboseală profundă. Nu e doar oboseala fizică de la cât de multe faci, ci și de la cât de mult te ajustezi în relaţii.

De câte ori spui „da” când ai vrea să spui „nu”? De câte ori îţi înghiţi nemulţumirea ca să nu provoci vreun conflict? De câte ori speri că vor observa ceilalţi singuri că ai nevoie de ajutor, iar apoi te simţi rănită când nu o fac? Ajungi în stări de burnout emoţional când confunzi responsabilitatea cu controlul, empatia cu autosacrificiul și iubirea cu disponibilitatea permanentă.

Îngrijorarea excesivă nu înseamnă doar frică

Uită-te și la mintea ta care e într-o permanentă alertă. Reiei conversaţii, analizezi reacţiile celorlalţi, proiectezi scenarii și încerci să controlezi ceea ce încă nu s-a întâmplat? Poate îţi spui că, dacă te gândești la toate posibilităţile, vei putea anticipa tot ce se poate întâmpla rău și vei fi astfel mai pregătită. În realitate, ajungi să trăiești mai mult în viitor sau în mintea și proiecţiile tale decât în prezent.

În cartea „Femeia modernă versus grijile excesive. Cum să oprim îngrijorarea și anxietatea din a ne afecta relaţiile, munca și bucuria de a trăi”, Holly Hazlett-Stevens explică diferenţa dintre grija utilă și grija care devine un obicei mental epuizant. Spre deosebire de grija utilă care te poate conduce spre o decizie sau spre o acţiune concretă, grija excesivă îţi consumă toată energia și astfel nu faci decât să te învârţi în cerc.

Dacă ai observat toate aceste semne la tine, să știi că nu vacanţa este soluţia pe termen lung. Ai nevoie de o nouă abordare a responsabilităţilor tale și a ritmului în care muncești.

Dacă te simţi copleșită și epuizată de mult timp, uite un kit de prim ajutor psihoterapeutic, pe care îl poţi aplica imediat.

Când observi că te frămânţi, întreabă-te dacă există ceva concret ce poţi face acum. Dacă răspunsul este da, stabilește o acţiune clară. Dacă răspunsul este nu, nu mai trata gândul ca pe o problemă de rezolvat, ci ca pe un scenariu al minţii pe care îl poţi lăsa să treacă.
Întreabă-te dacă problemele cu care te confrunţi sunt și problemele tale de rezolvat. Nu orice disconfort al celorlalţi îţi aparţine. Nu ești responsabilă pentru toate emoţiile, reacţiile și alegerile lor.
Începe să spui „nu”, fără să te justifici. „Nu pot astăzi”, „Nu sunt OK cu asta” sau „Am nevoie de timp” sunt propoziţii complete. Limitele tale nu sunt o lipsă de iubire, ci o formă de respect faţă de tine.
Cere direct ceea ce ai nevoie. Nu-i aștepta pe alţii să ghicească oboseala ta, nevoia ta de ajutor sau de ascultare. A cere nu te face slabă și nici dificilă.
Și învaţă să-ţi programezi pauze înainte să ajungi la epuizare. Experţii în profesiile care implică munca cu psihicul (psihologi, avocaţi, medici) recomandă chiar două luni sabatice pe an, cum ar fi toată luna august și perioada dintre Crăciun și 15 ianuarie. Dacă nu-ţi permiţi un astfel de lux, începe cu săptămâna de lucru de patru zile sau cu câteva zile mai lejere după perioade intense, în care să nu programezi întâlniri și sarcini suplimentare. Pauzele nu sunt răsfăţ și nici recompensă pe care o primești doar după ce ai demonstrat că meriţi. Sunt parte din igiena ta emoţională.

Și poate cel mai util sfat este să lași loc și pentru lucruri care nu trebuie să producă nimic: o plimbare fără destinaţie, câteva pagini citite fără miză profesională, o după-amiază în parc cu joacă și reconectare. Bucuria nu este o recompensă pe care trebuie să o meriţi după ce

ţi-ai terminat toate treburile. Renunţă la a te mai întreba „ce mai am de făcut?”, întreabă-te mai des „de ce am nevoie ca să mă simt bine?”. Poate fi o zi liberă, un somn bun sau un moment de reconectare.