Citești
6 metode de slăbit moderne și inovative, folosind tehnici de remodelare corporală. Cum alegi cel mai eficient tratament?

6 metode de slăbit moderne și inovative, folosind tehnici de remodelare corporală. Cum alegi cel mai eficient tratament?

Revista Psychologies
6-metode-de-slăbit-moderne-și-inovative-folosind-tehnici-de-remodelare-corporală

Cu toții ne confruntăm cel puțin o dată în viață cu grăsimea inestetică care se încăpățânează să rămână pe abdomen, șolduri, coapse etc. Majoritatea dintre noi încercăm inițial să scăpăm pe cale naturală de centimetri în plus. Însă, ce te faci atunci când sportul și dieta nu mai dau rezultate? Nu trebuie să te îngrijorezi. Este perfect normal ca pentru unii dintre noi, aceste tehnici să nu funcționeze. Și atunci apelăm la ajutor de specialitate.

În ultimii ani, au apărut pe piață zeci de metode, mai mult sau mai puțin invazive, de remodelare corporală. Printre cele mai cunoscute este liposucția, care a început să piardă teren în fața tratamentelor mai puțin dureroase, cu o perioadă de recuperare mai rapidă. Au trecut vremurile în care, pentru doar câțiva centimetri de grăsime respingătoare, trebuia să apelăm la bisturiu.

Din fericire, pentru majoritatea dintre noi, clinicile care oferă tratamente de specialitate reușesc cu brio să vină de fiecare dată cu soluții eficiente la aceste probleme.

Din păcate, e tot mai greu să alegem între zecile de metode de remodelare corporală aşa că am rugat-o pe managerul SKiN MedSpa, Mirela Markovic, să ne ajute să facem diferența între aceste proceduri.

Criogenare sau ultrasunete? Unde de radiofrecvență sau injecții cu substanțe lipolitice?

Cerul este limita. Sau, în cazul nostru, clinica de remodelare corporală. Însă care sunt principalii factori pe care trebuie să îi iei în considerare atunci când alegi tratamentul potrivit pentru tine? Desigur, primul lucru la care ne gândim este durerea. Zicala: „trebuie să suferi pentru frumusețe” nu mai este de actualitate. În ultima vreme, clinicile de remodelare corporală au reușit cu succes să găsească soluții prin care nu doar că ne rezolvă problemele inestetice, dar o și fac într-un mod care să ne determine să mergem cu plăcere la tratament.

liposuctie-nechirugicala-criolipoliza-Cooltech-Define

Un alt factor important de luat în considerare este numărul necesar de ședințe pentru rezultate vizibile și durata acestora. Trăim în secolul vitezei și nu mai avem timp să stăm cu orele în cabinete. Cu cât se întâmplă mai repede și cu rezultate mai spectaculoase, cu atât mai bine. Apoi, un ultim aspect extrem de important este perioada de recuperare. Unele tratamente au anumite contraindicații și trebuie să respectăm câteva reguli înainte și după ședințe. Altele sunt mult mai permisive, oferindu-ne șansa de a ne bucura de efectele tratamentului fără prea mari bătăi de cap.

6 soluții, fiecare cu avantajele ei!

Indiferent ce alegem, este important să știm dinainte la ce să ne așteptăm în momentul în care intrăm pe ușa clinicii de remodelare corporală, să cunoaștem fiecare detaliu care ar putea să ne ajute să ne simțim mai confortabil în cabinet. Așa că ți-am pregătit 6 tipuri de tratamente non-invazive care te pot ajuta în lupta cu grăsimea inestetică.

Criolipoliza prin dispozitivul CoolTech – soluția care „îngheață” problemele

Criolipoliza Cooltech este o procedură inovativă care distruge grăsimea prin răcire. Deși este o tehnică non-invazivă, persoanele cu un prag ridicat de sensibilitate, pot simți un ușor disconfort în timpul ședinței. Știința din spatele acestui tip de tratament este simplă. Celulele de grăsime sunt bombardate cu temperaturi scăzute de până la -8 grade Celsius. Aceste celule fiind sensibile la frig se vor rupe, iar conținutul lor va fi eliminat din organism pe cale naturală, prin transpirație și urină. Acesta este și motivul pentru care este recomandat să bem multe lichide înainte și după ședințele de remodelare corporală.

criolipoliza-Cooltech-SKiN-MedSpa

Tratamentul este recomandat pentru majoritatea zonelor corpului. Criolipoliza ne poate ajuta, astfel, să slăbim în zona bărbiei, brațelor, pieptului, abdomenului, coapselor și genunchilor.

O ședință este destul de lungă, deci va trebui să stai în cabinet aproximativ 70 de minute, însă poți pierde 5 cm din talie în doar 3 săptămâni.

Un alt avantaj este că ai nevoie de aproximativ 3 ședințe, un număr relativ mai redus față de alte tratamente de remodelare corporală. Problema este că intervalul de timp dintre ședințe este destul de mare, astfel încât ai de așteptat 6 săptămâni între ele.

Iar rezultatul final? În medie, acesta se va vedea după două luni de la încheierea tratamentului. Asta înseamnă că dacă alegi să mergi pe mâna criolipolizei, totul va dura aproximativ 5 luni.

Avantajele și dezavantajele criolipolizei, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Primele efecte se văd destul de repede.
  • Rezultatul este permanent și uniform.
  • Nu ai nevoie de perioadă de recuperare.
  • Acționează pe aproape toate zonele corpului.
  • Număr mic de ședințe necesare pentru rezultate vizibile.

Dezvantaje:

  • Este contraindicat în mai multe afecțiuni.
  • Unele persoane pot resimți un ușor disconfort în timpul tratamentului.
  • Durata ședinței.
  • Tratamentul acționează lent și ai nevoie de câteva luni pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Liposucția non-invazivă cu Vanquish ME – soluția care dizolvă problemele prin radiofrecvență

Liposucția prin radiofrecvență de mare putere este o metodă de slăbit prin remodelare corporală, descoperită destul de recent și care are rezultate spectaculoase în timp relativ scurt. De funcționat, funcționează foarte simplu. Undele de radiofrecvență atacă celulele de grăsime și le dizolvă. Practic, energia emisă de aparatul Vanquish ME va încălzi adipocitele și le va omorî, iar corpul le va elimina pe cale naturală prin urină și transpirație.

Avantajul față de criolipoliză este că durata între ședințe este mai scurtă, de doar 7 zile.

Dezavantajul este că ai nevoie în medie de aproximativ 8 ședințe a câte 45-60 de minute pentru a ajunge la rezultatele dorite. Chiar și așa, față de criolipoliză unde totul durează aproximativ 6 luni, dacă alegi să mergi pe mâna tratamentului prin radiofrecvență de mare putere VanquishMaximum Energy, vei avea abdomenul mult visat în doar 2 luni și jumătate. De departe, însă, cel mai mare avantaj al tratamentului prin radiofrecvență este că aparatul nu intră deloc în contact cu pielea și acoperă o zonă a corpului mult mai mare, motiv pentru care acționează pe suprafețe mai mari, cu rezultate mai țintite și rapide.

Totuși, tratamentul are nevoie de o mână de ajutor din partea noastră. Asta pentru că este recomandat ca ședințele să fie însoțite de un stil de viață sănătos, cu atenție la dietă, mișcare uşoară pentru a accelera metabolismul local, dar și consumul a 4 litri de apă pe zi în primele 2 zile de dinainte și de după tratament, pentru a drena şi elimina mai repede grăsimea topită.

Un dezavantaj față de multe tratamente de slăbire prin remodelare corporală este faptul că aparatul permite eliminarea grăsimii doar de pe abdomen și coapse.

Avantajele și dezavantajele undelor de radiofrecvență de mare putere, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Întregul tratament durează aproximativ 2,5 luni.
  • Rezultatul este permanent și uniform.
  • Acționează pe zone mai întinse ale corpului.
  • Nu intră în contact cu pielea.
  • Timpul scurt între ședințe.
  • Efect rapid.

Dezavantaje:

  • Acționează doar asupra coapselor și abdomenului
  • Ești condiționat de faptul că trebuie să consumi multe lichide, iar pentru rezultate optime trebuie să adopți o dietă sănătoasă și să faci mișcare.
  • În timpul ședinței poți simți un ușor disconfort termic.

UltraShape V3 – remodelarea încrederii în sine prin ultrasunete focalizate

UltraShape V3 este ideal pentru persoanele care doresc să elimine câțiva centimetri de pe abdomen, coapse, brațe și flancuri. Grăsimea este distrusă cu ajutorul ultrasunetelor focusate, iar precizia este desăvârșită datorită faptului că aparatul nu trimite în gol pulsații, ci realizează înainte de toate o hartă digitală 3D cu numărul de celule de grăsime care trebuie eliminate. Apoi, pulsațiile vor pune presiune asupra membranei acestor celule care se va rupe, eliminând astfel grăsimea care se va elibera din organism pe cale naturală.

Principalul avantaj al acestui tip de tratament este că efectele sunt rapide și nu ai nevoie de o perioadă de recuperare după fiecare ședință. Un alt avantaj este că persoanele care aleg acest tip de tratament nu vor simți niciun disconfort în timpul ședinței, nu doare absolut deloc, ci din contră, clientele declară că este chiar relaxant.

Totuși, cei care aleg să meargă pe mâna tehnicii de remodelare corporală cu ajutorul ultrasunetelor focalizate, trebuie să aibă în vedere că, după ședințe este contraindicată expunerea la temperaturi ridicate, băile fierbinți sau sauna.

Durata unei ședințe este de circa 60 de minute, un dezavantaj minor, pentru că efectele sunt mult mai rapide.

De exemplu, spre deosebire de alte tehnici de remodelare corporală, în cazul tratamentelor cu ultrasunete focusate, sunt recomandate 3 – maxim 4 ședințe la interval de 2 săptămâni. Efectele se vor vedea deja de la prima ședință, iar rezultatele vor fi finale la două săptămâni de la ultima ședință.

Avantajele și dezavantajele ultrasunetelor, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Efecte imediate, după doar 72 de ore de la prima ședință.
  • Acțiune mult mai țintită, exact pe zonele afectate.
  • Nu e nevoie de perioadă de recuperare după tratament.
  • Disconfortul este minim.

Dezvantaje:

  • Sunt contraindicate băile fierbinți sau sauna.
  • Durata ședinței este de 90 de minute.

Lipoliza injectabilă – aliatul celor pentru care timpul este neprețuit

De departe, avantajul tehnicii de remodelare prin injecții cu lipoliză este timpul. O ședință durează între 5 și 30 de minute, iar primele efecte sunt vizibile imediat. Motivul pentru care lucrurile merg mult mai lin este faptul că tratamentul și procedura sunt mult mai simple față de restul tratamentelor non-invazive pentru slăbit. Practic, o ședință presupune simpla injectare a unui cocktail de substanțe care să ardă stratul adipos care ne deranjează. Avantajul acestui tratament este că are efecte surprinzătoare în special în cazul în care vrem să scăpăm de grăsimea subcutanată de pe bărbie, față, mâini, piept, coapse, fese, genunchi, glezne sau dacă ne dorim să scăpăm de celulită.

lipoliza-injectii-topire-grasime-SKiN-MedSpa

Fiind vorba despre un tratament injectabil care acționează din interior în exterior, el este personalizat în funcție de fiecare persoană în parte. Un dezavantaj al acestui tip de tratament este durerea. Deși nu este foarte intensă, există posibilitatea ca zonele injectate să se umfle, înroșească sau să fie amorțite. Acesta este și motivul pentru care recuperarea durează puțin mai mult decât în cazul altor tipuri de tratamente pentru remodelare corporală și poate ajunge la 2 zile, timp în care trebuie să protejezi zona tratată.

De exemplu, în cazul în care tratamentul a avut loc la nivelul feței, te poți machia, însă va trebui să eviți zonele respective. În ceea ce privește efectele, ele sunt vizibile după aproximativ 4-8 săptămâni de la încheierea ședințelor.

Sunt recomandate între 2 și 4 astfel de tratamente la un interval de timp de o lună, ceea ce înseamnă că exact ca și în cazul criolipolizei, poate dura până la 6 luni să ajungem la rezultatele pe care ni le dorim.

Totuși, diferența ar fi că primele rezultate sunt imediate, iar tratamentul acționează țintit. Principalul dezavantaj al tratamentului injectabil ar fi contraindicațiile. Pe lângă faptul că el nu este recomandat persoanelor care sunt alergice la soia sau care suferă de anumite boli, din cauza faptului că intervenția include anestezia locală, pacienții trebuie să respecte anumite reguli înainte și după procedură.

Avantajele și dezavantajele lipolizei injectabile, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Durata scurtă a ședințelor.
  • Efecte imediate.
  • Poate fi utilizată pe mai multe zone.
  • Este benefică dacă vrem să scăpăm de celulită.
  • Acționează țintit, exact pe zonele cu probleme, chiar dacă sunt mai restrânse.

Dezavantaje:

  • Este contraindicată în cazul anumitor afecțiuni.
  • Perioada de refacere durează 2 zile.
  • Efectele adverse pot include umflături și roșeață în zonele tratate.
  • Tratamentul implică anestezie locală.

Microundele, marele dușman al celulitei

O altă modalitate de remodelare corporală este cea prin microunde. Printre cele mai performante echipamente medicale care folosesc această tehnologie se află Onda Coolwaves care este recunoscut pentru efectele sale asupra celulitei. Avantajul principal al tratamentului este acela că acționează localizat și reușește să distrugă cu precizie membranele celulelor grase care ne chinuie aspectul fizic.

slabire-localizata-celulita-onda-coolwaves

Printre efectele imediate pe care le putem observa sunt fermitatea pielii și reducerea vizibilă a celulitei. Un dezavantaj al microundelor este că ele încălzesc suprafața pielii. Deși echipamentul Onda Coolwaves este prevăzut cu dispozitive de răcire, unele persoane pot simți o ușoară stare de disconfort. Totuși, pentru că vorbim despre o tehnică avansată, ea este folosită cu succes și în cazul aspectului de piele lăsată, microundele ajutând nu doar la slăbire, ci și la remodelare efectivă a pielii. Însă printre cele mai mari avantaje ale tratamentului cu microunde este timpul efectiv de acțiune. Majoritatea pacienților aleg această modalitate de remodelare corporală pentru că efectele se văd deja la câteva zile de la tratament.

Avantajele și dezavantajele tratamentului cu microunde, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Acționează împotriva mai multor tipuri de probleme, de la grăsime în plus la celulită și piele lăsată în urma liposucției clasice.
  • Efectele sunt rapide și pe o perioadă îndelungată.
  • Acționează localizat, țintit exact pe tipul de problemă.
  • Refacerea după ședințe este imediată.

Dezavantaje:

  • Unele persoane pot simți o stare de disconfort în timpul ședințelor.
  • Pentru că aplicabilitatea este țintită, ședințele durează mai mult.

Criosculptarea – varianta îmbunătățită a criolipolizei

Criosculptarea cu Cooltech Define vorbește de la sine. Dacă în cazul criolipolizei, celulele de grăsime sunt atacate prin temperaturi scăzute de până la -8 grade Celsius, criosculptarea funcționează la temperaturi de -11 grade Celsius, oferind astfel beneficii suplimentare și efecte mult mai rapide.

rezultate-criolipoliza-Define-SKiN-MedSpa

Această tehnică funcționează cel mai bine prin intermediul echipamentului Cooltech Define care reușește cu succes să localizeze țintit zonele problematice și să te ajute să slăbești fără niciun efort. Este atât de eficient încât efectele să simt și se văd după primele 10 minute de tratament. Tehnica este aceeași ca în cazul criolipolizei despre care vorbeam mai sus, însă timpul în care sunt înghețate și eliminate celulele grase este mai scurt. Un alt avantaj este că echipamentul permite remodelarea corporală în zone mai puțin accesibile, precum gușa, axila sau zona inferioară a genunchiului și folosește simultan mai mulți aplicatori, astfel încât rezultatele să fie superioare. Rezultatul este unul satisfăcător după doar 2 ore, timp în care are loc remodelarea completă a zonelor afectate de grăsime.

Un dezavantaj, însă, ar fi durata ședinței. Pentru rezultate garantate, este nevoie ca aplicatorii să acționeze timp de 70 de minute. Un alt dezavantaj este disconfortul. Unele persoane mai sensibile ar putea simți în timpul tratamentului o ușoară senzație de incomoditate prin dureri moderate. Totodată, perioada de refacere poate dura chiar și două săptămâni, timp în care unele persoane resimt ușoare senzații de amorțeală în zonele tratate. Însă toate aceste senzații sunt diminuate de efectele imediate ale tratamentului.

Avantajele și dezavantajele criosculptării, comparativ cu alte tratamente de slăbire prin remodelare corporală:

Avantaje:

  • Acționează pe mai multe zone ale corpului, chiar și cele mai puțin accesibile.
  • Efectele să văd din primele săptămâni.
  • Rezultatul este permanent și uniform.
  • Număr mic de ședințe pentru rezultate vizibile.

Dezavantaje:

  • Durata lungă a ședinței.
  • Unele persoane pot simți un ușor disconfort în timpul tratamentului.
  • Perioada de refacere poate dura chiar și două săptămâni.

*Atenție! Aceste metode nu au rezultate spectaculoase pentru persoanele supraponderale!

Un pont pentru cei care aleg să slăbească cu ajutorul echipamentelor non-invazive

Un aspect pe care trebuie să îl luăm întotdeauna în considerare atunci când vine vorba de slăbit, prin intermediul tratamentelor non-invazive, este zona pe care dorim să o remodelăm. După cum bine ai observat, fiecare dintre tehnicile de mai sus este dezvoltată pentru a ne ajuta în funcție de problemele pe care le avem.

Dacă vorbim despre celulită, lipoliza injectabilă sau tehnologia Onda Coolwaves ar putea fi soluția. Dacă avem probleme cu stratul adipos de pe abdomen, poate ar fi mai bine să apelăm la echipamentul Vanquish ME care reușește cu succes să acționeze pe o zonă mai extinsă a corpului.

Criosculptarea și criolipoliza, în schimb, acționează pe zone mai vaste, însă și aici, dacă problemele noastre se află în zone mai puțin accesibile, poate o soluție mai bună ar fi criosculptarea. Indiferent de nevoia noastră, fiecare dintre metodele de mai sus acționează diferit și vine cu avantajele și dezavantajele sale.

Tocmai de aceea, pe final, sfatul cel mai important este să analizezi exact ce poate face fiecare dintre aceste echipamente pentru remodelarea corporală pe care o visezi.

Când îți dorești o piele fermă, fără celulită, fără aspect de coajă de portocală, perfect întinsă, când visezi la un contur corporal tonifiat, cu proporții armonioase, indiferent de conformația pe care ai moștenit-o, vino la SKiN MedSpa!

Poți beneficia de tratamente anticelulitice și de remodelare corporală premium, dar și de cele mai eficiente protocoale de tratament! Programează-te acum la 0729 740.704 sau pe mail, pe [email protected]!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus