Citești
Ileana Antonescu Botezat, psihoterapeut: Este nevoie sa ne amenajam interiorul

Ileana Antonescu Botezat, psihoterapeut: Este nevoie sa ne amenajam interiorul

Revista Psychologies

 

A fi trist sau indispus sau stresat sau deprimat e acelasi lucru? Cu siguranta nu. Dar auzim atat de des cuvantul depresie incat trebuie facuta o diferenta. Iata cateva idei de la Ileana Antonescu Botezat, psihoterapeut si psihanalist.

Poate fi depresia considerata o boala a prezentului mai mult decat in trecut? De ce?
Ileana Antonescu Botezat: La aceasta intrebare v-as putea raspunde in doua feluri: nu, pentru ca depresia ca boala este cunoscuta din antichitate, deci putem presupune ca ea a aparut odata cu aparitia omului, ca fiinta cugetatoare; vechii greci i-au spus „melancholia“, adica au legat-o de umori, de „bila neagra“. In limbajul nostru popular i se mai spunea „lingoare“, suferinta de care se stia ca se poate si muri. Raspunsul poate fi si da, tinand cont ca depresia are si un determinism puternic exogen.

Ce inseamna asta? Ca este supusa influentei unei serii de factori ce tin de mediul psihosocial si acestia nu sunt putini, luand in considerare schimbarile uneori derutante pentru fiintele umane care tind spre o stabilitate a sistemului propriu. Din aceasta ultima perspectiva, depresia a ajuns sa poata fi anticipata ca fiind a doua cauza de imbolnavire pe planeta peste trei sau patru ani (din prognoza Organiza-
tiei Mondiale a Sanatatii), provocand nu numai multa suferinta, ci si costuri importante rezultate din acordarea ingrijirilor si scaderea productivitatii la locul de munca. Sa nu uitam ca astazi si populatia este mai bine informata, specialistii mai pregatiti pentru recunoasterea semnelor depresiei, astfel incat adresabilitatea a crescut.

Care sunt semnele cele mai clare de deprimare?
–  Depresia nu este decat rareori exprimata de la bun inceput in modul in care o descriu tratatele de specialitate. Ea se „ascunde“ deseori sub o „masca“ ce poate fi un simptom somatic ce ar sugera ca un anume organ este bolnav, si totusi, investigatiile exclud aceasta posibilitate, ori „se ineaca“ in alcool sau supraalimentare. Comportamentul de risc (sporturi extreme, jocuri de noroc etc.) poate ascunde uneori o… ideatie suicidara.

Ce ar trebui sa ne atraga atentia? Ca lucrurile care ne faceau altadata placere acum ne lasa indiferenti sau chiar ne provoaca dezgust; ca nu ne mai intereseaza ceea ce mai ieri era scopul vietii noastre; ca am slabit fara sa tinem cura de slabire sau sa facem un efort fizic deosebit; ca somnul nostru s-a scurtat si ne trezim foarte, foarte de dimineata, fara sa ne propunem si ca nu mai putem adormi la loc; si ca, in fine, viitorul nu ne mai poate aduce nimic bun, nici noua, nici celor dragi noua.

Odata constatate toate acestea, daca nu am apelat inca la ajutorul unui specialist, din proprie initiativa, macar sa lasam pe altii sa o faca in numele nostru si sa le urmam indemnul. Trairea unei experiente depresive intense isi lasa „amintirea“ sufleteasca si corporala, astfel ca in cazul unei recurente, a unei recaderi in aceasta stare, persoana sau anturajul sau se poate afla in situatia de a recunoaste mai usor primele semne ale instalarii depresiei.

See Also

Credeti ca traim intr-un mediu stresant, nesanatos, care ne predispune la deprimare? Care sunt caracteristicile acestuia?
–  Poate ca o sa va surprinda ceea ce va spun, dar nu cred ca putem da totul pe seama „mediului nesanatos“, care, sa ne intelegem, exista pentru ca noi, oamenii, il cream. Fac abstractie voita acum de contextul crizei economice mondiale, consecintele in plan social care, desigur, exista, dar nu fac obiectul discutiei de fata. Eu as incerca sa sugerez ce am putea face la nivel de individ, de persoana, pentru a diminua riscul dezvoltarii unei stari depresive, fie ea moderata sau severa, fara a pretinde insa ca sugestiile facute au o valoare absoluta.

Ceea ce as vrea sa transmit este mesajul ca intai de toate este nevoie sa ne amenajam interiorul nostru, mediul nostru intern cat mai sanatos, in sensul cunoasterii pe cat de profund po­sibil a propriilor dezacorduri, contradic­tii sau conflicte, a propriilor temeri sau sentimente de inferioritate si vina sau rusine. Este o pledoarie pentru a avea curajul confruntarii cu sine sau, cum spune o alta vorba romaneasca, „sa privesti mai intai in curtea ta, si apoi in curtea vecinului“.

Care ar fi lucrul care ar defini depresia si ar diferentia-o de clasica… tristete?
–  Stiti, foarte multa lume astazi vine la doctor sau la psiholog si in loc sa descrie starile diferite si nuantate personal de disconfort pe care le resimt diferitele persoane, spun ca „am suferit o depresie“, „cred ca am o depresie“ etc. E ca si cum lumea a uitat ca exista cuvinte ca „mahnire“, „mohoreala“, „indurerare“, „tristete“… si exemplele ar putea continua. Este posibil ca intr-adevar, sub asaltul mijloacelor media, oamenii sa nu mai poata face deosebirea semantica intre cuvinte care sa exprime nuante intre sanatos si nesanatos, intre normal si patologic.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top